„Ca neamul românesc, nu este alt neam mai hulit pe lume. Neam de hoţi şi leneşi îl numesc multe cronici vechi străine. Neam viclean, laş şi mincinos îl înfăţişa, până acum de curând, o răspândită enciclopedie germană. Şi ce n-au scris scriitorii străini, care au vizitat ţara românească în trecut, asupra locuitorilor ei? Şi înainte de străini, ce n-au scris înseşi scriitorii români? Nu l-au numit aceştia: popor de « juisori », de beţivi, de subalimentaţi, de degeneraţi?…” – constată cu mâhnire Constantin Rădulescu-Motru în al său eseu intitulat „Românismul”. Acelaşi scriitor evidenţiază că neamul românesc a suferit în decursul veacurilor mai multe năvăliri şi dominaţii străine. „A fost împilat, despoiat şi silit în mai multe rânduri să se îmbrace în hainele unor culturi nepotrivite firii sale. Şi cu toate acestea el trăieşte, având o limbă unitară şi un suflet unitar. Care este secretul mântuirii lui?” – este întrebarea la care scriitorul încearcă să dea un răspuns. În opinia mea, răspunsul trebuie căutat în cultura şi educaţia transmisă din generaţie în generaţie, o lungă perioadă pe cale orală, de vreo patru secole şi scrisă. Desigur, sunt diverse forme de manifestare a culturii şi educaţiei cum şi diverse sunt formele perpetuării acestora. Faptul că prin Europa am fost percepuţi, şi mai suntem încă, aşa cum a sintetizat şi Rădulescu-Motru, este consecinţa indolenţei şi nepăsării noastre de a ne face cunoscute valorile şi spiritul care ne caracterizează. De a ne crea o imagine cât de cât apropiată realităţii noastre. Ilustre personalităţi, culturale şi ştiinţifice, au uimit cu capacitatea lor intelectuală şi creativă marile universităţi europene. Erau elogiaţi, dar fără a se insista pe faptul că sunt români. Acum vremurile s-au schimbat. Europenii se arată deschişi în a ne recunoaşte meritele ştiinţifice şi culturale, dar nu mai suntem noii în stare să ne ridicăm la nivelul valorii înaintaşilor. Nu se mai nasc valori? Da! Dar nu mai sunt aceiaşi dascăli care să le cultive şi să le valorifice talentul. Prin şcolile noastre, unde se pun primele baze ale dezvoltării intelectuale şi culturale, bântuie ura şi râca profesională. Iniţiativele culturale s-au redus de la an
|
la an, tradiţiile populare fiind pe cale de dispariţie. După decembrie 1989, o vreme, acţiunile naţionale „Cântarea României” şi „Daciada” au fost hulite. Acum ne dăm seama că, eliminând din conţinutul lor propaganda comunistă, acţiunile în sine aveau un rol educativ extrem de eficient. Se descopereau şi formau personalităţi, tineretul era antrenat într-o serie de activităţi creative şi nu de kitsch cultural. Coborându-ne la nivelul judeţului nostru, nu mai găsim în şcoli acele cercuri ştiinţifice sau de limbă română, care să dea elevului un plus de informaţie şi să-i consume timpul liber sub o supraveghere neobservată şi liber consimţită. Olimpiadele de limbă română au devenit pentru profesori un fel de povară didactică. Sunt mulţi ani de cânt un elev botoşănean nu s-a evidenţiat pe plan naţional la vreo olimpiadă de limba română. În plan artistic, au dispărut din şcoli formaţiunile corale, echipele de dansuri, brigăzile artistice, echipele de teatru şcolar etc. S-a ajuns în situaţia ridicolă ca elevii de la oraş şi sate să nu mai ştie cum arată un costum popular. Educaţia elevului de şcoală s-a mutat în discoteci, în faţa aparatelor video cu filme porno sau caracterizate de violenţă. Manelele le sunt cultura muzicală. Al lor refrenuri sparg liniştea nopţii urbane sau rurale. Reforma din învăţământul românesc nu mai face referire şi la educaţie. Întreaga reformă a devenit o bătălie pe impunerea unor anumite variante de manuale, sursă de îmbogăţire din banul public pentru creatorii de manuale şi edituri. Elevii şi studenţii români au cules premiile la olimpiadele internaţionale învăţând după un manual tradiţional şi nu după conceptele europene. În domeniul învăţământului europenii au de învăţat de le noi şi nu noi de la ei. Secretul mântuirii noastre a fost şi mai este educaţia tinerei generaţii din primii ani de şcoală după modele generate de spiritul românesc şi nu după făcături multinaţionale. Numai că ne întrebăm: în momentul de faţă unde-i educaţia din şcoli? Şi nu avem un răspuns în acest sens. În schimb, orice român ieşit peste graniţă, aşa cum a scris Motru, continuă să-şi bălăcărească ţara şi confraţii. Este dovada lipsei de educaţie şi patriotism.
|
