Îşi mai aduce aminte cineva de celebrele albume editate la concurenţă de către Ioan Aniculăese, preşedintele Consiliului Judeţean botoşani şi Florin Egner în calitate de primar al Botoşanilor? Puţini sunt cei care-şi mai amintesc de cele două episoade, în care politicul s-a încălecat pe cultură şi-a dat pinteni creării unor albume pe care s-au cheltuit miliarde de lei. Mai întâi s-a editat albumul color cu imagini din municipiul Botoşani şi mai puţine de prin Dorohoi şi aproape deloc din judeţ. Conceptul albumului este produsul gândirii fotografului Duşa Ozolin, o lucrare realizată după chipul şi asemănarea sa dar pe banii contribuabilului. Să mai adăugăm traducerea aproximativă în engleză şi franceză a lui Ovidiu Aniculăese, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani de la acea vreme şi avem imaginea pe deplin catastrofală a acestei lucrări. Colac peste pupăză, deşi întreg albumul s-a tipărit pe banii Consiliului Judeţean Botoşani, drepturile de proprietate i-au revenit lui Duşa Ozolin. Cum a fost posibil aşa ceva? Nimeni n-a catadicsit vreodată să dea un răspuns. Văzând isprava colegului său de partid, gelos pe faptul că numele acestuia şi ale consilierilor judeţeni au fost consemnate, întru nemurire, în interiorul albumului, primarul Florin Egner a simţit nevoia să editeze o lucrare similară. Cum materia primă deja exista în proprietatea lui Duşa Ozolin, n-a fost ceva complicat pentru acesta să schimbe câte ceva pe ici pe acolo şi să reediteze un nou album. Cu un conţinut de cam 80% din cel al Consiliului Judeţean Botoşani, albumul destinat să consemneze pentru posteritate numele primarului şi a consilierilor municipali s-a realizat tot din banii publici. Ce caută în acest album tradiţii folclorice moştenite
|
din bătrâni de pe întreg cuprinsul judeţului, de vreme cel el s-a voit un album al Primăriei Botoşani iar nu s-a dat un răspuns. Cel mai câştigat a fost tot acest Duşa Ozolin care, comandând albumul la aceeaşi tipografie din Sibiu, a uşurat munca tipografului prin a folosi aceleaşi coli tipografice de la primul volum, cu menţinerea preţului ca şi cum s-ar fi tipărit o lucrare nouă. Să-mi spună cineva că la mijloc nu s-a rostuit nimeni cu vreun comision. Pentru că cele două albume se deosebesc foarte puţin între ele ca imagini, s-a născut acuzaţia gravă că ele n-ar conţine obiecte autentice. În special rochia de mireasă îmbrăcată de nevasta lui Ozolin şi scoarţele moldoveneşti. Pentru a mă convinge cât adevăr există în aceste acuzaţii, m-am deplasat la Muzeul de Etnografie şi am discutat cu cel mai calificat şi experimentat cercetător, respectiv Steliana Băltuţă. Aşa am aflat că acele scoarţe moldoveneşti cu motive naive sunt extrem de autentice şi aparţin secolului al XVIII-lea. De asemenea, rochia de mirează din album am putut-o vedea expusă în muzeu, şi ea fiind la fel de autentică. Dacă realizarea celor două albume, ca şi conţinut, s-a făcut cu mari şi grave carenţe, în ce priveşte autenticitatea obiectelor fotografiate este garantată de profesionişti ca fiind reală. Am scris aceste rânduri, nu pentru a se repara ireparabilul, aşa ceva nemaifiind posibil. În schimb, poate că măcar de acum înainte politicienii nu vor mai amesteca interesele lor meschine cu cultura noastră autentică, nu vor mai folosi mijloacele culturale pentru propria lor imagine, nu vor mai încerca să-şi asigure nemurirea numelui realizând lucrări de kitsch cultural.
|
