Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 

 
Blogul lui Rotundu
Şi în literatură capra vecinului trebuie să moară
[Editorial]
de Ioan Rotundu [alte lucrari ale acestui autor]
Aşa cum am afirmat în editorialul primului număr la periodicul de faţă, intenţia de a scoate pe piaţă un Jurnal literar era mai veche, dar în lipsa suportului financiar nu s-a putut materializa. Până la urmă am reuşit să trec peste handicapul financiar, iar de sub tipar a ieşit primul număr. Lansarea oficială s-a făcut în seara zilei de 23 august, la restaurantul Hotelului „Maria”, în prezenţa multor personalităţi judeţene în frunte cu prefectul Cristian Roman. S-au adus laude, ni s-a urat „La mulţi ani!”  gustându-se din cupa de şampanie, s-a ciugulit câte ceva din oferta generoasă a gustărilor preparate în bucătăria lui Manole, toţi cei prezenţi fiind la unison de acord că o astfel de publicaţie era necesar să apară. Apariţia simultană a ediţiei tipărită cu cea electronică ne-a permis să urmărim gusturile cititorilor spre anumite genuri de lectură, modul valoric în care sunt percepute creaţiile autorilor şi am descoperit, cu surprindere, că poezia este iubită şi căutată de mulţi cititori. Să rezide oare explicaţia în firea sensibilă a oamenilor locului? Să fie oare poezia vocaţia botoşăneanului, creator şi cititor făcând din aceasta identitatea prin care botoşăneanul se distinge în plan naţional de locuitorii altor regiuni? Dacă e să evaluez situaţia după statisticile ce mi le oferă site-ul Jurnalului literar, cred că da.  Apreciată a fost şi orientarea noastră de a publica atât din creaţiile autorilor consacraţi cât şi din cele ale tinerelor talente. S-a creat astfel poate unica posibilitate unor autori de a-şi face cunoscute creaţiile, dar şi speranţa tinerelor talente că există o publicaţie de profil, fără cenzură şi fără anumite predilecţii, în care semnătura lor poate căpăta peste
timp o anumită rezonanţă şi poate duce la împliniri şi satisfacţii personale. Ce bucurie mai mare pentru părinţi poate face un elev de clas a V-a sau a VIII-a decât să-i arate mamei sau tatălui Jurnalul literar în care semnează o poezie sau o proză scurtă? Şi ce mândrie mai mare pentru părinţi poate fi, decât aceea să citească colegului de serviciu, musafirului sau vecinului din creaţiile copilului apărute într-o publicaţie de profil?
Tot acest efort, bine primit şi apreciat de către personalităţi locale şi cititori de rând, a fost dezavuat tocmai de cei care ar fi trebuit să-l susţină, în condiţiile în care, la rândul lor, n-au fost în stare să-şi învingă orgoliile personale şi să lase cititorului să aprecieze valoarea creaţiei, nu s-o facă ei, prin mijloace empirice şi criterii dictate de interese personale sau de castă. Mă refer la afirmaţiile prof. Ionel Bejenaru, care ne-a transmis mesajul poetului şi scriitorului Gellu Dorian cum că titlul periodicului ar aparţine lui George Călinescu iar noi îl folosim ilegal, încălcând legea dreptului de autor.  Total fals, pentru că la OSIM înregistrarea se face pentru maximum zece ani, după care, orice titlu de publicaţie, dacă nu este reînregistrat de către cei în drept, devine liber de orice sarcină. Apoi, noi avem ca rază geografică judeţul, iar acel Jurnal literar ce-a aparţinut odată lui George Călinescu s-a difuzat în plan naţional. Şi încă ceva, Jurnalul literar face parte din Grupul de publicaţii Jurnalul Botoşani, marcă înregistrată la OSIM. Cu alte cuvinte suntem legali, iar de această dată capra vecinului a reuşit să supravieţuiască, spre dezamăgirea celor ce intenţionau s-o omoare încă de la naştere.

Comentariile cititorilor
Cititor Alfa [22 July 2006 | 12:50:12]
Bine spus.
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Şi în literatură capra vecinului trebuie să moară      [Editorial]
de Ioan Rotundu
Popa Busuioc din Costeşti umblă beat non-stop      [Proză]
de Valentin Jantea
Pledoarie de KKT      [Pamflet]
de Florin Murariu
Oraşul pe diagonală      [Reportaj]
de Carmen Moraru
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Doru Petrariu
Poezie creştină      [Poezie]
de Eugen Nechifor
Reconstituirea II      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
La Obloane      [Necategorisit]
de Elena şi Octav Guţic
Interviu cu scriitorul Valentin JANTEA      [Interviu]
de Mircea Puşcaşu
Celebritatea lui Fedea      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Şeful moral      [Pamflet]
de George Manole
Istoricul comunei Leorda      [File de monografie]
de Mihai Huţanu
Românul şi „Când plouă, plouă şi-i trecut de ora nouă”      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Puii      [Nuvele]
de Ion Bobu
Întoarcerea Crocodilului de Botoşani      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Brânduşa Belciug
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Mihai Munteanu
D’acasă TeVe      [Pamflet]
de Florin Murariu
Popas în Valea Miletinului      [Nuvele]
de Dumitru Ivan
Şoriceii s-au îndulcit din caşcavalul credinţei motăneşti      [Fabulă]
de Costel Pricopie
Poezii şugubeţe      [Poezii şugubeţe]
de Eugen Hruşcă
Creaţii folclorice autentice din zona Moldovei      [Cronică]
de Gabi Gomboş
Dicţionar special (II)      [Analiză literară]
de George Manole
Grupaj poezii      [Poezie]
de Paul Mircea Ioardache
Grupaj de pozii      [Poezie]
de Ioan-Catalin Melciu