Albele zăpezi
Sărmanele – albe zăpezi
se scurg ucise fără milă
şi pe sub garduri plâng grămezi
cu lacrimi calde de copilă.
Soseşte primăvara-n lume
şi-i soare peste tot cât vezi
şi să le scape nu-i minune
sărmane – albele zăpezi.
Trec norii leneviţi în ceată
cu păr cărunt încât nu crezi
cerând în schimbul vieţii plată
sărmanelor – albe zăpezi.
Se scurg şuvoaie-n bătătură
şi-s lacrimi peste tot de jale
se-amuză sălcii de căldură
şi-s triste albele zăpezi sărmane.
Trec gânduri reci neastâmpărate
peste câmpii aşa de oarbe
tăcute se topesc spre moarte
sărmanele zăpezi prea albe.
Promisiune
Eu n-am să beau din cupa
indolenţei
să nu devin cumva
inert
sorbit în valurile
vieţii
de un destin atât
de cert…
Eu nu voi rupe din
grădina
Edenului vreun fruct
oprit
să nu schimb noaptea
cu lumina
şi-n patimi să tresar
cumplit…
Nici tu să nu saluţi
calvarul
şi negrul zilelor
la rând
s-alungi din inimă
amarul
şi teama clipelor
- visând… (Cristian BEJAN)
|
