Copilărie – meleag de vis!
Un întuneric fără de lumină
O vârstă ce nu are vină
O mică pânză ce se ţese
Copilărie – uitare şi tristeţe!
O petală din buchetul vieţii
Un vis pe geana dimineţii
Un suflet cald şi un surâs
Copilărie – tu te-ai stins!
O mică rază de lumină
În viaţa omului, senină:
O mică rază-ntunecată
Copilărie, nu eşti vinovată!
O părticică dintr-o viaţă
O mică parte dintr-o aţă
Un firicel de apă vie:
Asta eşti, copilărie!
Copilărie, meleag de vis
Ce mă ridică din abis
Copilărie, suflet cald
Ce mă ridic-atunci când cad!
Copilărie, fericire,
Meleag de aur şi iubire
O lumină-ntunecată
O-ntunecime luminată!
S-au stins
S-a stins demult mărinimoasa spiţă
A celor care, fără şovăială
Îndestulau ‘nainte de a fi întinsă
Sărmana cerşetoare mână goală.
Alt neam, cătămărăsc, murdar şi lacom,
S-a-nstăpânit în vremurile de-acum
Pândind câştig şi dintr-un strop de apă
Dat unui biet însetoşat pe drum.
O coajă doar de pâine e destul
Pentru-nţelept, să spună că-i sătul
Ci-ntreg pământul tot n-ar fi în stare
Să-l sature pe-un lacom la mâncare…
S-a stins demult credinţa-n Dumnezeu
Şi lacomi peste tot sunt răspândiţi
Ce oare rea mai exista când eu
Când tu, nici eu nu vom mai fi văzuţi?
|
