Idee despre roşu
Numai ideea de culoare
precum cîntecul absoarbe din
lumină ploile sau luna
între arbori fremătînd
un luciu stins
apune pustiu un cocor
între ceţurile unei cascade
acolo
numai acolo pot să
închis într-un cifru gordian
tăcerea coloşilor ce învăluie
dimineaţa
numai acolo ideea de roşu
doar amintirea înălţării
se-ntoarce cuvînt
zbor sferic îngemănat
în stea.
Cineva, undeva
Totuşi nu mai cred în visuri
nu ştiu de ce mereu comorile
stranii dispar
odată cu zbaterea zorilor
(cum văd luna cuprinsă de
braţe hămesite)
totuşi nu mai cred în visuri
aştept o dimineaţă de ape
cu umerii plini – mereu acest salcîm – amintirea
muzicii prin crengi
soarele agăţîndu-se de vîrful
genelor tale numai amintirea
vibrînd în ochii zidiţi ai arborilor
şi totuşi
nu mai cred în visuri
liniştea mea devastată
de ploile tîrzii, urmîndu-mi
furtunile de parcă
undeva
mereu
cineva plînge.
Fotografie
Totul a rămas umed dimineaţa
atîrnă inertă peste umărul
tău curat solemn
împrejur plutesc timpurile topite
într-un izvor mereu alergînd
pas cu pas în haosul
aproape abstract al ideii
liniştea arcuită îngrozitor de
clandestină îmi lunecă pe
braţul drept
în prima întoarcere a neliniştii
între pereţii camerei.
(„Singuri cum stăm”, de Cristina PRISACARIU ŞOPTELEA)
|
