Speranţă
Nu-i niciodată prea târziu
Iubirii să-i întinzi o mână
Şi frumuseţea ei de vis
În amintire să rămână.

Nu-i niciodată prea târziu
O poartă să-i deschizi iubirii
Şi lângă cine-ţi este drag
Să mergi pe drumul fericirii.

Îmi este dor şi dorul meu te cheamă
Eu cel mai greu fior
Revino tu şi-apoi destramă
Din sufletu-mi atâta dor

Triste-mi par în lumea toată
Viaţa mea şi-un negru chin
Sufletul meu nu mai poate
Nici să plângă cel puţin.

Dar ai plecat şi de de-atunci
Stingher sunt făr’ de tine
Şi aştept cu dorul neîmpăcat
Un vis ce nu mai vine.

Ce n-aş fi dat să te opresc
Atuncea lângă mine
Sufletul tot să-ţi dăruiesc
Să fiu doar eu cu tine.

Copil străin
Copil străin făr-adăpost
Fără părinţi, fără de milă,
Unde vei sta în iarna grea?
Că la cei mari de tin’ le silă.

De nu-s cei mari de partea lor,
Să fie cerul plin de soare
Că iarna-i grea şi li-i frig tare
Şi haine n-au. Nici în picioare.

Priveşte în jos după iubire
După o pâine de ţi-ar da
Să te-ncălzeşti, să ai lumină,
Să ai o haină, o zi senină…
Nu aştepta!

Că toţi aleargă pentru sine,
Şi strâng averi şi strâng comori
Sărmani copii, fără de vină,
Fără-ajutor, fără de milă,
Cerşesc şi aşteaptă pâinea lor.

Tu n-ai nici mamă, şi nici tată
Nu ai nici fraţi şi nici surori
N-ai nici avere, nici putere
Numai în suflet ai durere
Şi-un singur dor.
(Adriana Petronela CONSTANTINEANU)