Fiul al Coşulei, poetul Eugen Nichifor, alias Monahul Vichentie, ne propune o ediţie revăzută şi adăugită a volumului său de debut, „Lacrima lui Hristos”, cu puţin timp înaintea sărbătorilor pascale, act meritoriu, de altfel. Firesc, dat fiind şi cultura sa teologică, poemele lui Eugen Nichifor stau sub semnul misticii, cu precădere, acordând loc însă şi liricii laice, ca să zicem aşa. Per ansamblu, lirica lui Eugen Nichifor curge şi sună frumos, chiar melodic, oferindu-ne şansa unei lecturi care desfată gândul şi inima. Mereu iubitor de proprii copii, le dedică poeme şi îi cântă în versurile lui, cum o face cu fiul cel mare, Alexandru (student eminent la facultatea de Arte Frumoase – Bucureşti şi, totodată, autor al graficii şi copertei volumului de faţă): „Ia-mi, Doamne, amarul şi dorul Ia-mi focul din fire (Mai lasă-mi o clipă feciorul, sau dă-i nemurire!) Sunt versuri desprinse din poemul „Vechea icoană”, o icoană preferenţială şi motiv artistic prezent al tânărului său fiu. Cum patetic sună versurile: „În seara asta o să fim cu tine! Măicuţa mea şi buna mea mi-au spus Căci şi prin noi Mântuitorul vine, Urmare a Cuvântului de sus!” („Vis de înviere”) Acest prim ciclu al cărţii, „Poemele durerii, poemele iertării”, din care am desprins deja, ca referire, câteva versuri de mai sus, se încheie ca un corolar cu poemul care dă titlul volumului, „Lacrima lui Hristos”. Un corolar fericit. Un corolar de lumină deplină: „Până vezi că libertatea Este-n tine lucru sfânt Vezi în toate maiestatea Lacrimii Celui Preasfânt!” („Lacrima lui Hristos”) Cum Hristos este peste tot şi în toate, este şi la ţărmul mării unde l-au purtat paşii pe poet şi îl mai poartă, căci, să o spunem, este student la Facultatea de Teologie a Universităţii „Ovidiu” din Constanţa. Aşa că: „Pe malul mării n-o să mor vreodată De dorul cuiva decât de dorul Lui A Celui care sângerând pe Cruce ne arată Căderea în temeiuri când Golgota o sui” („Hristos la Pont”) Se poate remarca o subtilă aluzie la versurile Luceafărului. Multe din poemele autorului au dedicaţii pentru feţe bisericeşti, familie, prieteni şi nu pot omite că mă număr şi eu printre aceştia, în „Verde de aprilie, suflet de copil”, chiar dacă poemul este denumit cu trimitere la alt anotimp: „Octombrie se lasă cu brumă peste ţară Zâmbesc în piaţetă podoabele din glii Parc`a-nflorit caisul acum a doua oară Pierdut e-n poloboace parfumul tot din vii” („Autumnală”) Vedeţi, astfel curg versurile de (mare) suflet ale lui Eugen Nichifor, un poet stăpânind o limbă română de acurateţe, acordată să vibreze frumos şi tainic. Sunt scrise pentru toţi şi pentru sine. Şi noi le primim cu bucurie şi plăcere. (Ionel Bejenaru)
