Copiii de afgan nu au vreo vină.
Mamele lor nu au ce pune-n oale
Nu au avut în gură o tetină,
Dar au avut în scutece pistoale.

Viaţa lor n-a fost prea fericită
Când învăţau să meargă în picioare
Aveau pe la centură dinamită
Şi-o puşcă mitralieră în spinare.

Şi astăzi mai sunt încă mii de plozi
Care se joacă pe-un teren minat
Şi, din păcate, mulţi rămân schilozi
Dar nu se ştie cine-i vinovat.

Iar peste ani, fiind adolescenţi
În loc să afle tainele ştiinţei,
Învaţă cum să curme alte vieţi
Şi asta doar în numele Credinţei.

Când pregătirea e desăvârşită
Să dovedească lumii că nu-s laşi
Având încărcături cu dinamită
Devin atentatori sinucigaşi.
(George Baciu - Kabul 28.09.2006)