Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Evadarea cu tractorul
[Proză]
de Ionel Bostan [alte lucrari ale acestui autor]
Se spune că în anii premergători perioadelor caracterizate de nenorociri şi războaie, numărul nou-născuţilor băieţi îl întrece cu mult pe cel al fetelor. Asta doar în teorie, pentru că în practică Maria lui Trică Diaconu adusese pe lume, doar din `39 până prin  `45, nici mai mult nici mai puţin decât şapte fete. Lica era cea mai mare. De frumuşele, nu încape vorbă, una mai ocheşică decât cealaltă. Acu` las` că nici Maria şi nici Trică nu erau tocmai urâţii satului. Fetele se ajutau una pe alta şi creşteau repede. Mulţumită lui Dumnezeu, toate erau sănătoase, cu toate că, ce-i drept e drept, trăiau destul de sărăcuţ. Dealtminteri Trică nici nu se mai supăra dacă, de la o vreme, cam des, auzea de la unul şi de la altul că i se spune Calicul lui Diaconu. Asta-i viaţa, îşi zicea văzându-şi de-ale lui. Anii şaptezeci l-au găsit angajat ca îngrijitor la şcoala din sat şi doar cu ultimele două fete nemăritate. Cât de sărăcia de acasă, cât că băieţii liberaţi erau destul de scumpi, fetele lui Trică, puţin după vârsta buletinului, nu rezistau la mai mult de două-trei hore fără să fie cerute de neveste. Pe Lica o luase Tache al lui Savu. Măcar cu 10-15 ani era mai mare decât ea, dar venea dintr-o familie de oameni gospodari şi avea o bucată de căsuţă în cotul Bahluieţului, chiar în mijlocul Giurgeştilor, aşa că Lica n-a rămas mult pe gânduri şi s-a dus puşcă după el. Ceva mai târziu, Tache s-a angajat la şantier în oraş; ca dulgher, i se acrea de teslă cât era ziulica de mare. Şi, acu, se ştie, oricum a-i da-o, tesla cauzează bărbăţiei. Dar prinsese gustul banului şi voia să-şi facă gospodărie mare. Casa nouă, ridicată la şosea, era aproape gata. Mai avea de vopsit câte ceva, pe afară, şi de sudat porţile. Lica îi punea de mâncare la sufertaş, din ce făcea în casă, că aşa ieşeau mai ieftin, iar seara, după trenul de opt cu care se întorceau navetiştii, mai punea o dată masa, mai mult pentru el. Tache cădea mort, şi dimineaţa, cu personalul de cinci, o lua de la capăt, fie vară, fie iarnă, mai puţin duminicile. Lica grijea de bucăţica de pământ ce-o aveau pe lângă casă şi mai deretica şi ea, ca femeia, ce mai putea prin gospodărie. Făceau de-acum 15 ani de când se luaseră şi, neavând copii, au intrat oarecum pe o zonă de plictis. Ea ofta tot mai des, ba chiar mai şi plângea pe ascuns, dar se convingea în fiecare zi că nu se putea sustrage unui destin potrivnic ei de-a dreptul.
Primăvara asta sosise mai devreme decât de obicei. Câteva zile călduroase au făcut nu numai să dispară orice urmă de zăpadă, dar şi să se zbicească bine pământul. În salcâmiştea din fundul grădinii păsărelele dădeau un concert în toată regula. Lica găsi o bună ocazie să grebleze câteva straturi, undeva în faţa casei, pentru ceapă şi usturoi. Orice s-ar spune, când totul în jur se trezeşte la viaţă, cât de bătrân sau de bolnav ai fi, tot ai vrea s-o mai duci o bucată de vreme. Aşa că, şi Licăi, pofta de viaţă parcă îi mai reveni.   
     *
Dacă cineva o să-mi spună că tractoriştii nu pot fi bărbaţi mortali, momentan l-oi contrazice. Succesul la femei pe care îl avea Şpanchiul lui Totoi îl făcea să fie invidiat de mai toţi „semetiştii” Şi asta cu toate că era scund, ţigănos şi cu un pic de albeaţă la ochiul stâng (din acest motiv alegându-se şi cu porecla Şpanchiul). Ca etate, nu trecea cu mult de 40 de ani. Când nu ieşea cu tractorul la câmp, umbla printre grajdurile fermei zootehnice cu mâinile adânc băgate în buzunarele salopetei. Avea şi un tic: agita mai tot timpul mărunţişul din buzunar, din ce în ce mai tare cu cât se apropia de muieri. De vedea vreuna prin ograda Gostatului, mulgătoare ori casieră, sudoriţă ori contabilă, măritată sau nu, pe dată intra cu ea în vorbă. Sporovăiau minute în şir şi, nu după multe zile, folclorul I.A.S.-ului se îmbogăţea cu o nouă poveste ce-l avea ca erou.
                                                                                                *
Soarele prietenos de sfârşit de martie o îmbie pe Lica să iasă cu lucrul de mână pe banca din faţa porţii. Nu se ştie cum, dar ogorul Gostatului de peste drum de casa ei fusese repartizat pentru „prelucrare mecanic㔠tocmai lui Totoi. Conştiincios, Şpanchiul, începu încă de la prima oră să se învârtă cu tractorul pe tarla. Trecând prin dreptul porţii Săvuleştilor a remarcat-o din prima pe Lica. Până în ultimul amănunt. Dealtfel, cu fusta ei albastră, care se termina cu o palmă-două peste genunchi, bine mulată pe picior, şi cu bluza-i roz, care, în afară de faptul că era decoltată, avea şi primii nasturi descheiaţi, era şi greu să rămână neobservată până şi de un ageamiu într-ale damelor. Nu ştiu cum era tehnologia asta a aratului, sau ce făcea Totoi pe acolo, dar cele câteva hectare încredinţate lui în ziua aceea au presupus o grămadă de treceri şi întoarceri
pe lângă banca Licăi. Cât era el de expert în femei, începu să aibă senzaţia că inima îi bate aproape la unison cu motorul tractorului. Aşa că, pe la prânz, opri şi intră în vorbă cu ea. Pentru început a cerut doar o găleată de apă, care, nu se ştie din ce motive, trebuia turnată într-un orificiu situat deasupra botului tractorului. Apoi, văzând-o excesiv de amabilă, a rugat-o să-i încălzească pe plita cuptoraşului din faţa casei, din al cărui hogeag se ivea un fir ondulat de fum, canţarola cu mâncărică de cartofi şi bucăţele de slănină. Când i-a dus îndărăt vasul cu mâncare, avu grijă Lica să vină şi cu un pahar mare de ţuică şi cu o sticlă de vin roşu, făcut gospodăreşte de mâna lui Tache. Apoi lucrurile au evoluat atât de repede, încât, a doua zi, aveau să servească prânzul împreună în cerdac. Dacă în primele minute ale întâlnirii Totoi s-a abţinut, întârziind doar cu privirea între sânii Licăi, ceva mai încolo, dezmorţit, trecu la mângâieri languroase, ceea ce ei nu-i displăcea nici într-un fel. După al treilea pahar de vin o trânti pe jos şi o posedă sălbatic. Nici urmă de împotrivire. Apoi, ca să nu bată la ochi în faţa vecinilor, care au zăpsit câte ceva, băgă tractorul şi ară cei câţiva ari din spatele casei Săvuleştilor. Turburat, Totoi, la ieşire, a şi îndoit cu roata un stâlp de la poarta ogrăzii, calculată doar în funcţie de lăţimea căruţei, şi nu a tractoarelor. La sfârşitul zilei nimic nu ar fi bătut la ochi afară de muşcătura de pe gâtul Licăi. Evident, Tache n-a remarcat-o, dar s-a prins scorpia de Corduneanca, vecina, şi, în mai puţin de-o săptămână ştia tot satul. N-a încasat bătaie pentru asta; nici măcar n-a avut vreo discuţie lămuritoare. Doar că acum convieţuiau într-o tăcere prelungită, el iubind-o întocmai ca pe un copil mai mare care a greşit odată.  În continuare dormeau în acelaşi pat, îi spăla lenjeria, îl aştepta seara târziu cu mâncare caldă şi îi pregătea geanta pentru serviciu. Cu toate acestea, povestea cu Totoi se mai repetă de câteva ori, lumea pricepând cam ce se întâmplă când tractorul era tras, ziua în amiaza mare, în faţa casei, iar Tache era plecat la şantier...
Într-o bună zi, în faţa porţii, a putut fi văzut tractorul având agăţată de data aceasta şi o remorcă. Cam jumătate de ceas le-a trebuit amorezilor să încarce „zestrea”. Macaturi, lenjerii, ceva mobilă, saci cu făină şi cartofi, aragazul şi butelia. Nu a fost uitat nici Jănică, gânsăcelul preferat al Licăi. Scos din ou în prag de iarnă de o cloşcă tomnatecă, era singurul supravieţuitor al promoţiei. Babele susţineau că nu-i a bună pentru casa la care cloşca rămâne cu numai un boboc şi că mai bine l-ar tăia dacă tot s-a făcut de câteva kile bune. Ea nu prea credea în vorbele băbeşti, că şi atunci, cu 10 – 15 în urmă, când din senin s-a pomenit cu un pui de brad de-o şchioapă că-i creştea sub gard n-a ţinut cont de sfatul babelor să-l opărească (pentru că aduce singurătate) şi acum brăduţul trecea binişor de coama casei fără să se întâmple nimicuţa. Pe Jănică l-a crescut numai în casă şi nu mânca decât ciugulindu-i ei din palmă. Ba chiar, câteodată, sărea în pat şi dormea alături de ea. Tot el era şi singurul ei confesor. Când îi povestea câte ceva, cel mai adesea despre necazurile ei, el închidea ochii, dar nu de tot, ci aşa ca şi cum ar fi foarte atent, şi îşi aşeza capul încet pe umărul ei, părând nu numai că o ascultă, ci şi că o înţelege. De fapt, alintat şi bine îndopat, Jănică, aflat la capătul bobociei, ajunsese să nu se deosebească deloc faţă de un gânsac matur. Cu el în braţe, cocoţată pe lucrurile din remorcă, Lica evadă de la casa lui Tache Savu. Oarecum de la înălţime, le sfida acum pe toate ţărăncile uliţei, care au bârfit-o amar de vreme, trecând pe la porţile lor în drumul ei către casa lui Totoi din Dumbrăviţa vecină. Şi, aşa cum îşi dorea ea, poate către o căsnicie fericită care să ţină până la sfârşitul zilelor amândorora… 
               *
N-a fost deloc să fie aşa. Mai întâi să spunem că s-a curăţat Tache, de ruşine şi de supărare. N-a dus-o mai mult de-o lună-două de la evadare. Apoi, după numai câţiva ani, s-a prăpădit Totoi care era suferind cu inima. Copiii lui (avuţi cu prima nevastă) - fată şi băiat, căsătoriţi la rândul lor, după judecăţi îndelungate, şi-au căpătat cea mai mare parte din casă şi pământ, locuind acum sub acelaşi acoperiş cu Lica. Unde mai pui că şi mama lor, rivala eroinei noastre, izgonită cândva, venise şi ea să stea la copii. Nu-i greu de închipuit ce viaţă ducea Lica. De fapt acum era, pentru mai toţi, Hârca Venetică. Foarte puţini erau cei dispuşi să-i ierte faptul de a fi stricat casa cuiva, chiar dacă asta se întâmpla cu aproape patru decenii în urmă …
(de Ionel BOSTAN, Iasi)
Comentariile cititorilor
Cozmin Ionut Popa [10 September 2007 | 10:48:53]
Ionel Bostan reu?e?te s? creeze într-o manier? atât de natural? ?i expresiv? civiliza?ia româneasc?, încât, dac? nu l-ai cunoa?te, ai crede c? a fost pe rând, pop? într-un sat de ?ar?, tractorist, ziler ?i femeie u?uratic? din cine ?tie ce c?tun…persoane care întruchipeaz? în ace?ti ani, toat? bruma de spirit romanesc care a supravie?uit cuceririi romane ?i s-a amestecat obiceiurilor alogene din Evul Mediu. Limbajul ?i firul povestirii te poart? atât de repede ?i direct în colbul drumului ori în vreo magherni?? de ora?, nep?s?toare la schimb?rile europene atât de des invocate ?i a?teptate de însufle?itorii lor, încât î?i aduci aminte pe loc cine e?ti ?i de unde vii, dac? ai aspirat cumva la celebrul papion de “sir”. Finalul brusc ?i necosmetizat al povestirilor vine s? te trezeasc? parc? din be?ia unei ejacul?ri precoce, în bra?ele unei curve de centur?, beat? ?i slut?.
IqawaWSMWEywlJ [02 October 2011 | 03:24:32]
It\'s much eaesir to understand when you put it that way!
wImFAufVwME [02 October 2011 | 12:36:09]
LjVOFnsdp [08 October 2011 | 06:24:08]
azXWzUoBmAUU [09 October 2011 | 04:51:23]
lexapro 54337 nexium aoary
HPLlxysb [09 October 2011 | 17:33:30]
ZrccBiNslJKMrOE [11 October 2011 | 04:04:52]
KeqhxCphypJ [12 October 2011 | 04:18:23]
XkyUfJZpSxhvywV [13 October 2011 | 04:56:03]
nhXQOGWOLmT [15 October 2011 | 10:22:39]
iQGZqGuwFMiK [17 October 2011 | 08:11:48]
VSdmBdRzdaUHGK [22 October 2011 | 05:31:11]
wFKaVZuF [24 October 2011 | 07:01:09]
ultram 15996 cialis atu
cvVtNNLJCD [25 October 2011 | 04:12:08]
xTkatrpU [27 October 2011 | 04:41:43]
wueNojVwIH [28 October 2011 | 15:39:21]
GhGxHozfymP [30 October 2011 | 22:33:06]
wtlktLpTijSKfuPq [01 November 2011 | 10:33:28]
fRRGsZxgvpGvp [02 November 2011 | 06:52:33]
ddrYQrZRAI [03 January 2012 | 06:17:53]
Deep thinking - adds a new dimsenion to it all.
OjhmtZDCUcTzWRfEHZ [03 January 2012 | 14:41:25]
IEFtPFUDBgYwAIppIAm [07 July 2012 | 15:55:25]
LcxSjeCgZQzVodXYNFH [08 July 2012 | 06:24:47]
xENrbxwPAfYwqdDJ [10 July 2012 | 10:17:05]
beIKUJHjAYJFZ [12 July 2012 | 21:56:55]
TwfMBUbSjLVmwR [04 October 2012 | 22:39:04]
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
N-am ştiut!      [Poezie]
de Cristian Vieru
Puncte      [Poezie]
de Liliana Creţu
Efect neaşteptat      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Icoană concavă      [Poezie]
de Valentin Jantea
Înger în infern      [Poezie]
de Otilia - Alexandra Iordan
Evadarea cu tractorul      [Proză]
de Ionel Bostan