S-a întîmplat să şadă în trenul
Din Galaţi spre Roşiori
Vizavi unul de altul
Doi simpatici călători.

Trenul fulger lasă-n urma-i
Stîlpi de telegraf şi case
Şi deodată unul scoate
O batistă şi-o miroase.

O miroase şi-o dezmiardă
C-o discretă pietate
Şi sedus închide ochii
Beat de-o dulce voluptate.

Celalt călător văzîndu-l
Dus pe gînduri, i-a şoptit:
-Se cunoaşte cît de colo
Că eşti tare îndrăgostit !

-Cum să nu fiu? – zise primul –
Cînd, nici nu-i o lună întreagă
De cînd mă-nsurai c-o fată
Cea mai dulce, cea mai dragă !

Şi să-i simt mereu parfumul
Mi-am făcut un obicei :
Iau cu mine în tot drumul
Cîte o batistă a ei.

-Nu te superi – zise celalt –
Dar ca vremea să mai treacă,
Vrei să-mi dai puţin batista
S-o miros şi eu o leacă?

-Cu plăcere, vai de mine,
Are-un corp ceva sublim
Numai cînd o vezi îţi vine
S-o îmbrăţişezi! Poftim!

După ce a mirosit-o
Curios l-a întrebat:
-Nu cumva mata eşti soţul
Lui Rasela Rosenglat?
(Ioan Pribeagu)