Gică Frizeru era cunoscut drept un excelent meseriaş. Tocmai de aceea, preşedintele cooperativei se gândi să-i amenajeze o secţie de frizerie. În scurt timp, Gică s-a apucat de treabă. Clienţii nu-l ocoleau, treaba mergea din ce în ce mai bine iar banii curgeau cu nemiluita. Avalanşa de bancnote îl punea deseori în încurcătură: trebuia să-i numere, să dea restul corect, să aibă grijă să nu-i cadă din buzunare. Din această cauză, randamentul lui Gică al nostru scădea întruna. "E nevoie de un casier" hotărî preşedintele. Odată angajat casierul, cifra de afaceri a frizeriei începu să crească ameţitor astfel încât era neapărat necesar să fie angajat un contabil. Gică "spărgea" normele în materie de tuns şi bărbierit, casierul număra în permanenţă iar contabilul socotea şi iar socotea… Au apărut însă probleme. Era nevoie de un şef de secţie care să se ocupe de bunul mers al frizeriei. Cu noua structură de personal (mai nou, resurse umane), frizeria funcţionă normal încă vreo două luni după care, năzuroasa modă le-a jucat o festă teribilă: se purtau plete şi bărbie. Cifra de afaceri a frizeriei scăzu vertiginos deşi Gică era şi profesionist desăvârşit şi excesiv de amabil. Caculele reci de contabilitate au scos la iveală un adevăr crud: nu mai putea fi asigurate salariile decât pentru 3 din cei 4 salariaţi. În timp ce Gică se dădea de ceasul morţii în frizerie doar-doar o mai îndrepta situaţia, casierul contabilul şi şeful secţiei au… pus de-o şedinţă pentru redresarea unităţii. Oricât au dezbătut şi combătut cei trei, o singură care au găsit: reducerea de personal. Problema era cine să fie "redus". După îndelungi discuţii, cei trei au răsuflat uşuraţi. Găsiseră soluţia. A doua zi Gică primea preavizul… (Dumitru Monacu - Pagini azurii)
