Sunt mii de ani înainte şi mii de ani înapoi,
Învăluite-n cuvinte rostite toate noi,
Le-aduni în palma ta şi curg - din bunătate,
Ca darul lor tăcut să se cufinde-n noapte.
Să nu poţi tu să-l vezi şi nici să îl asculţi,
Sunt vorbele lui pline de tot ce nu pătrunzi.
Îngândurat atunci te uiţi din nou la cer:
"Mai spune-mi tu ceva să aflu. E-un mister!…"
El din început, se-aprinde-n mii de stele,
Şi toate-n cet se sting când soarele se vede,
Iar luna de ar vrea cu tine să vorbească
Vin nourii pe rând de-acolo s-o răpească.
…Aşa toate se duc în sunet de milenii
ca fără de-nceput să pară-n valul vremii.
(Sophy Bistriceanu - Altare
- antologie de poezie contemporană româno-americană)
|
