Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Clipe de viaţă
[Cronică]
de Dumitru Ivan [alte lucrari ale acestui autor]

Aşa cum stă bine unui mânuitor al condeiului, ajuns la vârsta înţelepciunii, poetul Mihai Munteanu se prezintă în faţa cititorilor cu o nouă carte, muncită ani de-a rândul. Nu sunt versuri, nici corman nu e(deşi ne cam ameninţă el cu aşa ceva), ci un jurnal – întins de la 1 ianuarie 1970 până la 31 ianuarie 1977.
În cele aproape500 de pagini ale noii apariţii la editura botoşănean㠄Quadrat”, autorul ne prezintă o frescă a localităţii în care s-a născut, a muncit, iar în prezent, continuând creaţia pe care n-a întrerupt-o niciodată, poetul şi-a construit o anume cetate din care vede tot şi unde primeşte pe oricine, cu binecunoscuta ospitalitate moldovenească.
Chipul satului Codreni, cu toate componentele sale ca unitate administrativă (fiind comună) este clar definit de fiecare rând al cărţii, dând scrierii o valoare deosebită. Nu exagerăm cu nimic. Economiştii, sociologii, istoricii, confraţii în ale scrisului, toţi, citind paginile acestei cărţi, mai întâi vor rămâne uimiţi de ineditul, contradicţiile şi paradoxurile vremurilor trecute, iar mai apoi vor putea extrage pentru cele mai diverse analize, punând lucrurile, cu obiectivitate, în cântarul aprecierilor.
Mihai Munteanu îşi intitulează cartea „Clipe de viaţ㔠(câte miliarde de clipe!), adăugând imediat, în subtitlu – „însemnări zilnice ale unui dascăl de ţară”. Modest cum îl ştim, poetul îşi asumă doar rolul unui diac. Dar noi spunem că toate aceste date sunt ordonate de către un cunoscător al istoriei localităţii, al folclorului local, al psihicului celor care de sute de ani, de pe vremea când aici se împleteau „coardele” pentru arcaşii marelui Ştefan, muncesc şi vieţuiesc, înfruntând vicisitudinile vremurilor şi ştiind să-şi preţuiască bucuriile – mai mici sau mai mari.
Răzbeşte din paginile scrise de autor, din însemnările parţial prezentate, după o selecţie judicios realizată, faptul important pentru marea familie a satului: s-a născut cineva (cine ştie ce om poate să răsară de aici de pe meleagurile cordărene!), au întemeiat un cămin doi tineri, s-a stins la capătul unei vieţi un vecin, o rudă sau un prieten – pentru toate, inima scriitorului a bătut, măsurând amplitudini diverse, este evidenţiat faptul moral, meritul fiecăruia, nu este iertată nici o apucătură aiurea, şfichiul verbului muşcând nemilos!
În perioada cuprinsă în însemnări, autorul era un om cu multe responsabilităţi în marea familie a comunei: soţ, tatăl a trei copii, profesorul şi, printre picături, directorul câtorva şcoli, numeroase alte obligaţii faţă de autorităţile locale şi funcţii în cadrul structurilor de autoritate – de stat şi politică. Din acest punct de vedere, viaţa nu a fost dominată de culoarea roz: inspecţii, analize, şedinţe (cine ar avea curajul şi răbdarea să le numere!), instruiri de tot felul, multe cu folos şi mai multe însemnând pierdere de timp, încrâncenări şi alergătură, pe vreme bună, dar şi pe vreme rea, când noroaiele trebuiau „frământate” de-a lungul zilei şi, de multe ori, chiar şi la miez de noapte.
Viaţa intelectualului? Căutaţi paginile în care autorul notează distribuirea celor două salarii – al său şi al doamnei sale, şi dânsa cadru didactic – şi veţi afla rânduri despre parcimonia cu care trebuia cheltuit fiecare leuţ şi că, de multe ori, pentru a rezista până la ziua lefii trebuiau făcute împrumuturi! Desigur, situaţia nu era singulară.
Dar ce nu făceau profesorii şi învăţătorii: cu elevii la prăşit, cu elevii la strânsul porumbului, cu aceeaşi copii la scos sfecla de pe tarlalele C.A.P. (cu câteva furci la câteva zeci de copii!), la recoltat cartofii sau transportul acestor produse din câmp. Chiar dacă unora li s-ar părea o exagerare, voi cita câteva rânduri care consemnează aceste „contribuţii” ale intelectualilor la viaţa localităţii:
Luni, 19 martie (1973): Ieri, am fost la încărcat gunoi la C.A.P. – muncă patriotică. Ce zile au ajuns cadrele didactice! Să scoată bălegarul de la vite. Ptiu!
Duminică, 7 octombrie
(1973): Muncă patriotică la tocătoare, în sectorul zootehnic. Nici duminica nu suntem lăsaţi în pace. Am scăpat de colectivizare, am trecut la tocătoare…
Joi, 23 iunie
(1977): Plecăm la prăşit sfecla de pe lotul şcolar. Suntem patru cadre didactice: eu, Adela, Lutic Viorel, Colesniuc Rodica şi şase elevi…
Şi cu toate acestea, în economia de timp a profesorului Mihai Munteanu, se găseau şi ore, la miez de noapte sau în zori, care erau destinate poeziei. Gândurile şi trăirile sale se decantau în forme lirice, gusta bucuria publicării acestora în presa locală şi în cea literară, trăia dorinţa de a-şi vedea semnătura pe o carte şi nu precupeţea nici un efort pentru a parcurge acest drum, destul de anevoios, după cum s-a văzut.
În vieţuirea sa departe (s-ar putea spune) de centrele culturale, poetul nu s-a simţit izolat. Vizitele la Botoşani şi la Iaşi, la Suceava şi la Bucureşti, ca şi cele ce le primea la locuinţa sa din Slobozia Cordărenilor, îl puneau în contact cu numeroase personalităţi. Consemnăm doar o parte a numelor apărute în paginile cărţii: Lucian Valera, Alexandru Zub, Ioanid Romanescu, Nicolae Cântec, Ioan Alexandru, Ilie Dan, Alecu Ivan Ghilia, Dumitru Ignat, Alexandru D. Lungu, George Sidorovici, Ion Beldeanu, Gellu Dorian, Ion Puha, Dumitru Ţiganiuc, Corneliu Sturzu, Iosif Naghiu, George Lesnea şi mulţi alţii.
Ţi de această dată ţinutul cordărean este evocat în tot ceea ce are el mai măreţ: Holmul – care în clipele libere era luat cu asalt de către profesor, împreună cu familia, când copii învăţau foarte multe din natura înconjurătoare, Ibăneasa cea argintie, pusă emblematic şi pe coperta volumului, pădurea şi câmpul cu toate bogăţiile lor care desfată omul.
Şapte ani sunt o fărâmă de timp. Mihai Munteanu mai are încă multe de adus în faţa cititorilor. Şi o face. Cu măsură şi calm. Şi cu cert talent! – putem afirma noi, cititorii. 

 



Comentariile cititorilor
UpBSbSzCcDwdFFG [11 July 2011 | 01:35:49]
At last! Somonee who understands! Thanks for posting!
fONWSrRHsE [11 July 2011 | 13:17:06]
OaOFYFOsbdOHCbRX [13 July 2011 | 05:07:34]
jOLPEaCGLc [14 July 2011 | 06:38:28]
tVQuXCDOsZMhVmXlYke [15 July 2011 | 08:22:45]
mmSDodgYSRRDnORgEl [16 July 2011 | 07:37:18]
YpxVuSFYWhk [18 July 2011 | 05:07:24]
jzDexmLpRsLAYmbO [18 July 2011 | 08:36:03]
HOpcTjBxUlHqYUv [19 July 2011 | 03:56:46]
hwLOeWyrTtB [21 July 2011 | 13:38:25]
BoWNOAbfVQYldOThz [22 July 2011 | 05:43:26]
levitra cialis 02699 viagra llyyvf
qCsHeBPvQwNCAeZ [22 July 2011 | 08:11:16]
tuHbjuZSuBMp [23 July 2011 | 05:08:36]
ijuqvNoqlipc [23 July 2011 | 07:07:11]
HqmbfpfxFP [24 July 2011 | 05:03:07]
RFBoZDledX [28 July 2011 | 07:35:50]
DYyfqSetDXQPKfr [29 July 2011 | 04:35:58]
UdoQzePvKljkkgyTfty [30 July 2011 | 06:27:03]
YVipkGiPtxSP [01 August 2011 | 06:39:49]
JgcUHufpGAgpXHhGx [02 August 2011 | 04:40:27]
coLyezbfL [05 August 2011 | 05:23:37]
poijBNXkqPRXrQ [07 August 2011 | 10:16:00]
aNkjJDPgurAw [01 January 2012 | 07:35:17]
Your cranium must be protecting some very vlaualbe brains.
ipLqDyhfbIaPN [01 January 2012 | 14:07:22]
meAXGISjSPUbuZXb [28 January 2012 | 06:03:40]
Super Reasonably priced Car Insurance. Get a Free Quote Online or by Phone And Compare Car Insurance Rates Are Obvious. car insurance quotes
TqdqigkSf [07 October 2012 | 21:41:22]
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Clipe de viaţă      [Cronică]
de Dumitru Ivan
O carte care musteşte în istorie      [Cronică]
de Ioan Rotundu
Oameni fericiţi      [Poezie]
de Doru Petrariu
Ulii      [Poezie]
de George Manovici
Epigrame      [Epigrame]
de Dumitru Monacu
Pedeapsa lui Umberto      [Proză]
de Stelorian Moroşanu
Anamorfoză      [Poezie]
de Mihai Munteanu
Înţelepciune rabinică      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Dacă tu      [Poezie]
de Luminiţa Zaharia (Bucureşti)