(fragment)
Pe la începutul lui Prier al anului 1535, când zăpada se topise şi pământul a început să se zbicească, lângă podul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi-a făcut apariţia, dinspre Hârlău, un grup de vreo cinzeci de călăreţi, în fruntea cărora era chiar Mateiaş Coşulvei.
Boierul era mulţumit, căci se împliniseră rugăciunile sale şi ale sihastrului, astfel că ajunsese mare vistiernic al domnului, slujbă de mare încredere, semn că era apreciat de domn. Se mai maturizase între timp, judeca lucrurile cu mare cumpănă şi căpătase multă înţelepciune şi deprindere în împlinirea îndatoririlor slujbei. Se purta la înălţimea dregătoriei şi pentru el vorba şi fapta, faptă. Ca un bun gospodar moldovean ce era.
Alături de el stătea un preot, aflat în floarea vârstei, înalt de statură, îmbrăcat curat, cu părul lăsat pe spate şi atârnând până la brâu. Avea o barbă lungă cam de un cot, care se odihnea pe piept.
În spatele lor, la mică distanţă s-au oprit câteva care trase de boi, încărcate cu unelte şi un grupă de vreo treizeci de oameni.
Boierul se întoarse către preot şi-i spuse:
Cred că aici şi-a găsit sfârşitul fratele meu. Cineva mi-a spus că pe lângă pod. Îmi voi ţine cuvântul dat şi voi ridica pe acest loc o mănăstire, la care să mă rog pentru iertarea păcatului fratelui meu, care a căzut în păcatul de
|
a se ridica împotriva domnului său. Şi fiindcă un asemenea locaş are nevoie şi de apă, vom alege coasta asta, a dealului de lângă pod. Ce zici, părinte?
Preotul, cuprinse cu privirea locul în care erau chiar de la sosirea lângă pod şi-i răspunse cu o înclinare uşoară a capului.
Mateiaş a chemat şeful gărzii la el şi-i spuse să cheme oamenii mai aproape.
După ce aceştia s-au apropiat, Mateiaş le spuse:
- Oameni buni, aici s-a săvârşit din viaţă fratele meu, dar nu i-am găsit mormântul. M-am rugat, ca să pot să ajung zilele în care, să mă întorc aici pentru a ridica o mândră mănăstire pe aceste locuri, la care să vin să mă rog pentru sufletul său. De aceea am venit acum. Drept pentru care vom începe lucrul în acest loc, pe malul stâng al pârâului, lângă pod. Mai întâi veţi curăţa locul de arbuşti şi de copaci şi veţi căuta piatră în pâraiele din pădure, pe care o s-o aduceţi cu carele. Când totul va fi gata, vom ridica temelia mănăstirii. În acest timp, oamenii vor căuta un loc, un lut bun, din care să se facă multe cărămizi, pe care le vor arde în pădure, căci lemn este destul. Apoi, vor fi aduse aici, pentru ca împreună cu piatra, să înălţăm zidurile bisericii…
(Gheorghe Bocan – Coşula pe valurile secolului)
|
