Doi prieteni, Smil şi Leibu
Amîndoi din Botoşani,
Nu s-au mai văzut de-aproape
Vreo opt sau nouă ani.

Vremea rupe prin vîltoare
Orice stavilă-i ridici:
- Leibule! Ce bine-mi pare
Că ne-am întîlnit aici !

- Slavă domnului c’ajuns-am
Azi, ca să ne mai vedem!
- Ce mai faci şi cum îţi merge?
- Mulţumesc! Baruh Asem !

Uite, casa asta mare
Din plafon în duşumea,
Cu etaje de-o splendoare
Este proprietatea mea.

- Eh, mă bucur ! Să dea Domnul
Sănătos s-o stăpîneşti!
Dar, ia spune-mi Smil, iubite,
Ce mishurim învîrteşti?

- Vînd terenuri! Marfă aur !
Niciodată n-am fost lump,
Sînt în ţară un balaur:
Cumpăr ieftin şi vînd scump!

Am birou şi clientelă
Şi lansez afaceri mari.
Am maşină, cîine pudl
Şi vreo cinci funcţionari.

La etaj stau eu cu Rifca,
Cum cobori în mijloc trapta.
Dormitorul meu e în stînga,
Dormitorul ei, în dreapta!

- Tu aici şi ea acolo?
Soţ şi soaţă separaţi?
Cum se poate?’ntreabă Leibu –
Poate că sînteţi certaţi?

- Nu sîntem certaţi! Din contra!
Dar, cum eu sînt menahel…
Pentru ce să ştie Rifca
Cîţi bani am în portofel?

Cît va fi terenul mîine?
Şi cît am pierdut la stos?
Cu cît ştie mai puţine
Este mult mai sănătos!

- Bine, bine, lasă asta.
Dar cînd vrei ca om gentil,
Să-ţi îmbrăţişezi nevasta,
Spune-mi cum faci, dragă Smil?

- Foarte simplu! Cînd sînt dornic
Si stau, smecher, pe divan,
Eu, încep discret să fluier
Şi ea vine momentan!

- Dar cînd Rifca ta cea dulce
Vrea şi ea cu orice preţ,
Lîngă pieptul tău să-şi culce
Capul blon-platin şi creţ?

Cum e ea vlăstar de Rebe,
Ar dori, în mare grabă,
Indirect să te întrebe
De ceva ce nu se-ntreabă?

De Adam şi Doamna Eva,
De profeţi şi de leviţi
Şi cum scrie în Scriptură:
“Creşteţi şi vă înmulţiţi!”

- Cînd vrea ea e altă treabă –
Zice Smil – imediat,
Vine, şi zîmbind mă-ntreabă:
- Dragă Smil, ai fluierat?