Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Leon Şimanschi - marele boem -
[Proză]
de Lucian Manole [alte lucrari ale acestui autor]

Cred că numai Dumnezeu mi-a oferit şansa ca în ultimii ani ai vieţii lui Leon Şimanschi să pot purta numerose şi interesante discuţii cu acest mare istoric pe diferite teme. Dându-mi seama de personalitatea cercetătorului şi de sensibilitatea omului Şimanschi, l-am rugat să-mi facă un curriculum vitae pentru arhiva personală. Răspunsul primit a fost: “Dacă te interesează Eu, atunci cercetează! Dar te rog! Dacă vreodată vei scrie ceva despre mine, să mă prezinţi şi ca om nu numai ca istoric, iar în final să pui şi un pic de suflet!”
Asta încerc să realizez în rândurile de mai jos:

Un sat de adoptiune: Hăneşti…
…aşa îşi începea Leon Şimanschi discursul pe care l-a susţinut hăneştenilor, pe 1 mai 2006, atunci cand a devenit “Cetăţean de onoare” al comunei.
“Înainte de a scrie aceste rânduri am stat mult la îndoială: oare nu atentez la solidaritatea hăneşteană, cu tradiţiile şi personalitatea ei? Oare este normal să încalci legătura firească dintre om şi pământ, legătură care, odată cu conştientizarea ei devine organică? Şi totuşi m-am hotărât, pentru că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să fac această mărturisire.
M-am născut la 19 august 1938 în satul Temeleuţi, comuna Văscăuţi, judeţul Soroca din România Mare, aproape de unul din hotarele “Doinei” lui M. Eminescu. Am cunoscut, din 1944, calamităţile refugiului şi peregrinările pe meleagurile Olteniei şi Munteniei. Părinţii, învăţători, s-au stabilit în cele din urmă la Buşteni, judeţul Prahova, iar eu, după terminarea studiilor, în 1961, la Iaşi, ca cercetător în cadrul Institutului de Istorie al Academiei Române din Iaşi (A.D.Xenopol).
Ca student m-am împrietenit cu cea mai mică fiică, Antoaneta (şi ea cercetătoare la accelaşi Institut) a lui Gheorghe Hulub (fost primar al comunei în scurta perioadă a guvernării Goga-Cuza, când cuzismul reuşea să atragă prin programul lor pe mulţi dintre fruntaşii satelor) din Hăneşti, sat pe care l-am vizitat pentru prima dată în 1958 şi unde, peste doi ani, mi-am oficiat în faţa lui Dumnezeu căsătoria, binecuvântată de părintele Victor Gagos şi primind bunăvoinţa lumească de naşi a profesorilor Georgeta şi Constantin Aghiorghiesei.
De atunci, între mine şi ograda lui Ghiţă şi a Culinei Hulub a început să se nască un sentiment deosebit, un sentiment care s-a transformat treptat extinzându-se asupra întregii localităţi şi a oamenilor ei. Şi ar fi putut oare să se întâmple altfel când, an de an, venind de la Dângeni şi ieşind din pădure, admiram priveliştea satului? Participam la emoţiile soţiei şi ale fiilor , care au copilărit aici, la început mai timid, apoi din ce în ce mai intens. Mi-am dat astfel seama că Hăneştii au devenit, printr-o voluntară adopţiune, al doilea loc “natal” al meu. Temeleuţii au rămas undeva, parcă în lumea viselor cu câteva amintiri răzleţe”.
Din păcate, ataşamentul său faţă de Hăneşti s-a cimentat şi prin tragice întâmplări. Soarta a vrut să-şi piardă ambii fii (Dragoş şi Constantin) şi soţia, trupurile lor odihnindu-se în cimitirul Bisericii din Hăneşti, aşteptându-i, cum avea să se întâmple, la timpul sorocit, tovărăşia.
Dar nu numai mormintele l-au făcut să-i fie apropiată Biserica satului de adoptiune. Împreună cu Toader Tincu a făcut fântâna din curtea Bisericii, pe al cărei gărduţ se mai află încă o plăcuţă încrustată cu numele fiului cel mare, Dragoş, iar în cimitir se intră prin porţile montate pe cheltuiala familiei Hulub. Tot la Hăneşti a scris primul volum din “Ştefaniada sau Cronica celui Mare şi Sfânt în 47 de episoade”. Din păcate, timpul nu a mai avut răbdare pentru a finaliza şi cel de-al doilea volum şi pentru a vedea publicată o altă cercetare în manuscris “Zidirea Mănăstirii Putna. Împrejurări şi semnificaţii”.
De câte ori îşi prezenta biografia îi plăcea să spună: “sunt un basarabean dornic să-şi cunoască nu numai trecutul “clanului” ci şi pe cel al ginţii”.

 

Activitatea şcolară şi profesională…
…a lui Leon Şimanschi, (a cărui nume, a spus-o chiar reputatul medievalist într-un interviu, vine de la polonezul Zsymanscki, deoarece străbunicii săi, originari din Silezia, s-au strămutat în Galiţia, pe atunci tot austriacă, iar unul din urmaşii lor a trecut în Basarabia rusească), a fost de-a dreptul impresionantă: proaspăt absolvent al Liceului “Carmen Silva” din Sinaia în anul 1955 Leon Şimanschi reuşeşte pe bază de concurs, un an mai târziu, să devină student al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi. În anul 1961 devine licenţiat în istorie şi totodată se angajează ca cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie “A.D.Xenopol” din Iaşi, unde îşi desfăşoară activitaea până în anul 2001.
În toată această perioadă a fost: şeful sectorului de istorie medie din cadrul Institutului (1982-2001), redactor-şef al “Anuarului” Institutului (1983-1989; 1993-1994), membru în Comitetul de coordonare a colecţiei “Documenta Romaniae Historica” şi colaborator a numeroase publicaţii de specialitate. Încă din facultate a urmat şi cursuri de slavistică, ulterior perfecţionându-se permanent în acest domeniu. Astfel a reuşit să publice şase volume de documente slavone şi chirilice şi să reconstituie, în acelaşi timp, prototipurile cronicilor româno-slavone.
Specialist în medievistică, paleografie, diplomaţie şi sigilografie, istoricul Şimanschi a publicat peste 100 de titluri: volume, studii, articole, note, etc., semnate ca autor şi coautor.
Se pensionează în anul 2001, mutându-se definitiv la Hăneşti. Însoţit de o vastă arhivă şi bibliotecă, vine în satul de adopţiune cu dorinţa declarată de a-şi încheia strădania sa de o viaţă: “Ştefaniada” sau “Cronica celui Mare şi Sfânt”.

Recunoaşterea calităţii de medievalist…
…a fost un proces îndelungat şi complex pe care Leon Şimanschi, prin tenacitatea şi priceperea sa, a reuşit să-l stăpânească şi să-l ridice la rang de simbol. Afirmându-se în disciplinele elementare ale medievalisticii, Leon Şimanschi a cochetat şi cu arheologia pentru că a dorit , şi timpul a demonstrat-o că a şi reuşit, să se apropie de adevărul istoric obiectiv, să discearnă autenticul de fals, într-un cuvânt, să aplice riguros principiile introspecţiei istorice.
“M-a atras, fireşte, îndeosebi istoria social-politică, deşi nu am neglijat nici celelalte aspecte ale devenirii istorice ca de pildă cronografia româno-slavă, şi aici o mică paranteză, eu fiind unul din puţinii istorici cu pregătire de salvişti. Dar predilecţia în profesiune a constituit-o de la început studiul izvoarelor documentare, cinci volume din colecţia pe care am amintit-o fiind îngrijită de mine, la care s-a adăugat până a mă captiva “ştefanologia”.
Am ales ca model, încă de la începutul activităţii mele ştiinţifice, principiile metodologice ale apropierii de adevărul istoric: rigoarea interpretării izvoarelor şi valorificarea critică a acestora, pe care le-au profesat într-un chip exemplar Dimitrie Onciul, Ioan Bogdan sau Constantin Giurescu, la începutul secolului trecut, deşi am încercat totdeauna să îmbin analiza astfel aplicată şi exigenţele conceptuale, atât de strălucit teoretizate de A.D.Xenopol, sau de aprofundarea cunoaşterii până la “intuirea realităţii” aşa cum a ilustrat-o magistral Nicolae Iorga. Nu ştiu cât am reuşit să respect aceste imperative ale studiului istoric, dar niciodată n-am fost obedient canoanelor marxiste impuse la 1950 de Mihai Roller în “faimoasa” sa lucrare “Probleme de istorie”, iar dacă am rămas fidel dialecticii, negării negaţiei sau conexiunii universale, este pentru că aceste legi au fost statuate de Hegel”. Aşa afirma istoricul într-un interviu acordat “Revistei H” în anul 2004.

Studiile şi cercetările istoricului…
…sunt numeroase, iar cele din lista de mai jos reprezintă doar o mostră din activitatea cercetătorului:
1. Şimanschi, L., Formarea personalităţii lui Ştefan cel Mare, în RA, an LII, vol. XXXVII, 1975, nr.1, p.31-36;
2. Simanschi, L., Cele mai vechi sigilii domneşti şi boiereşti din Moldova (1387-1421). În: AIIA, t. 17, 1980, p. 141-158.
3. Şimanschi, L., Ştefan cel Mare - domn al Moldovei şi Ţării Româneşti (Etienne le Grand - prince régnant de Moldavie et de Valachie). In: Cronica, 1995, 30, nr. 7, p.7; 4. Şimanschi, L., Criza politică din Moldova dintre anii 1432 şi 1437 (La crise politique enMoldavie).In:AIIX,1996,33,p.22-34; 5. Şimanschi, L., Agache, D., Înscăunarea lui Ştefan cel Mare: preliminarii şi consecinţe (1450-1468) (L'avénement au trône d'Etienne le Grand: préliminaires et conséquences). In: Romania and Western Civilization-România şi civilizaţia occidentală. Iaşi, 1997, p.195-218;
6. Şimanschi, L., “Închinarea” de la Vaslui: 5 iunie 1456, în AIIAI, XVIII, 1981, p. 613-637;
7. Şimanschi, L., Ciocan, N., Acte slavone inedited din anii 1443-1447, privind istoria Moldovei, în AIIAI, XI, 1974, p. 173-185;
8. Şimanschi, L., O cumpănă a copilăriei lui Ştefan cel Mare: Reuseni, 15 octombrie 1451, în AIIAI, XIX, 1982, p. 183-189;
9. Şimanschi, L., Agache, D., Un deceniu de ostilitate moldo-ungară, Iaşi, 1999, p.27-52;
10. Şimanschi, L., Politica internă a lui Ştefan cel Mare, în RdI,5-6, 1982,p. 585-606;
11. Şimanschi, L., Începuturile elaborării Cronicii lui Ştefan cel Mare , în vol. profesorul Constantin Cihodaru la a 75-a aniversare, Iaşi, 1983, p.39-46;
12. Şimanschi, L., Zidirea Mănăstirii Putna. Împrejurări şi semnificaţii, în curs de publicare;
13. Şimanschi, L., Ştefaniada sau Cronica celui Mare şi Sfânt în 47 de episoade, Ed. Axa, Botoşani, 2004;
14. Şimanschi, L, Formarea personalităţii lui Ştefan cel Mare , în Revista arhivelor, an LII, 1975, nr. 1, pp. 31-35;
15. Şimanschi, L, Petru Rareş, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1978;

Istoria nu a fost singura preocupare…
…a cercetătorului. Participând la o întâlnire cu membrii Cercului Literar “Poesis” din cadrul Şcolii Hăneşti, Leon Şimanschi a fost întrebat de către o elev㠓de ce şi de când l-a atras domeniul creaţiei poetice?”. Răspunsul a fost următorul: “Nu m-a mulţumit niciodată logica viguroasă a reconstituirii trecutului. Am considerat întodeauna că deasupra realului există şi un alt plan al existenţei la care se poate ajunge numai prin transfigurare. Fără să mă consider poet, am încercat, de aceea, întotdeauna să scrutez şi orizontul nevăzut al existenţei”.
De fapt Leon Şimanschi a încercat toată viaţa să urmeze un deziderat al lui Nicolae Iorga: “Aş fi vrut să am mai mult talent poetic pentru a fi mai aproape de adevăr”.
Nu mi-am propus în această prezentare să devin convingător prin a exemplifica cu unele poezii scrise de istoric, dar nici nu pot trece fără a vă propune poezia “Neasemuitul”, care oglindeşte practic patru decenii în activitatea de cercetare:
“Demult îţi scriu povestea vieţii tale/ Cu mâna tremurând a neputinţă./ N-am vrut să te înalţ prin osanale,/ Am vrut să te-nţeleg ca pe-o fiinţă…//
Şi am ajuns să-ţi fiu perece, umbră,/ Să-ţi bănui tâlcul în fiecare gând,/ Să şterg de pe memorii ceaţa sumbră,/ Şi să-ţi pun fapta cum ai crut-o-n rand.//
Te-am însoţit din frageda-ţi pruncie,/ De când uimeai bătrânii la Borzeşti,/ De când te pregăteai, în pribegie,/ Să urci pe culmile împărăteşti.//
Am refăcut apoi cu tine statul./ În stare să-ţi slujească cu credinţă,/ Să apere prin luptă tot olatul,/ Mergând din biruinţă-n biruinţă.//
Ai săgetat la Baia, într-o noapte,/ Un crai care-a uitat că are spate,/ Purtând cu sine pretendenţe coapte,/ Pentru orgolii vechi, neîmpăcate.//
Când se-ntorceau tătarii cu tot pleanul,/ Lăsând în urmă numai scrum şi pleavă,/ Le-ai arătat cum îţi primeşti duşmanul:/ I-ai potolit la Lipnic, în Dumbravă.//
Când te-a sfidat a turcilor mulţime,/ La Pod, ea nu ştia ce o aşteaptă,/ Le-ai pus în faţă mlaştina de ştime/ Şi le-ai tăiat atunci mâna cea dreaptă.//
Iar când voi să fie leahtul lotru,/ Râvnind la preaslăvita t acetate,/ Ai prăvălit asupra sa un Codru/ Şi-ai împlinit astfel sfânta dreptate.//
Iar la sfârşit,reînviind trecutul,/ Pe strămoşeasca, bogdaniadă vatră,/ Ai preschimbat din temelii tot lutul/ şi ai lăsat o ţară ca de piatră.//
Şi pe măsura nemuriri tale/ Ai îndrăznit să-şi faci, trăind, mormântul,/ Lăsându-ţi draga ta Moldovă-n jale/ Şi devenind şi Marele şi Sfântul…//
Dac-am greşit cumva din neştiinţă,/ Sau nu ţi-am revelat tainica-ţi artă,/ ori nut e-am înţeles ca pe-o fiinţă/ genială, IO ŞTEFANE, mă iartă!”.

Boemul Leon Şimanschi…
…ar fi prima impresie dedusă la prima vedere pentru cei care l-au cunoscut pe renumitul istoric. Într-un articol al profesorului Georgică Manole care, spre sfârşitul vieţii marelui ştefanolog , şi-a intersectat existenţa cu acesta este specificat: “Cu ani în urmă se punea problema dacă mai există o BOEMĂ la Botoşani. S-a sfârşit ea în momentul în care a plecat Isidore Isou la Paris? A continuat ea din clipa venirii lui Lucian Valea la Botoşani? A continuat ea să existe din momentul trecerii în nefiinţă a lui Lucian valea? O analiză mai atentă ne face să credem că spaţiul botoşănean a rămas proprice unei veşnice BOEME. În ultmii 4-5 ani i s-a integrat un “bătrânel”, posesorul unei bărbi venerabile şi a unei minţi încă deosebit de sclipitoare, mare consummator de istorie, poezie, tutun, vodcă, nopţi albe, etc., duse până la autodistrugere fizică. Se numeşte Leon Şimanschi. (…) A susţinut şi încă mai susţine comunicări la numeroase sesiuni ştiinţifice, interviuri, prezenţe radio şi televiziune. Preocuparea actuală: reconstituirea domniei şi personalităţii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pasiunea cultivată pentru Marele Domn Ştefan i-a adus şi duşmani şi admiratori. Aplecat pe documente sau stand de vorbă cu oameni de rand la o vodcă şi obişnuit să nu dea drumul aserţiunilor şi gândurilor decât dacă era sigur de autenticitatea lor, nu i-a iertat niciodată pe colegii care publicau mult şi nedocumentat.
Leon Şimanschi a fost un altruist. A dat şi încă mai dă tuturor idei, documente, rezultate ale unor cercetări fără să ceară nimic. S-a întristat crunt o singură dată când, după revoluţie, Academia Română, a sărit calul preluându-i studii întregi în “Tratatul de istorie” fără să-l nominalizeze. Întâlnindu-mă aproape zilnic în Hăneşti, unde se retrăsese însoţit de biblioteca sa nu ezita să-mi spună: “Înţeleg să nu apară numele meu, dar măcar să-mi ceară acordul de a se prelua din cercetările mele, o puteau face?
Şi-a dorit mereu să scrie o carte despre Ştefan cel Mare şi Sfânt în genul celei concepute de Nicolae Iorga în 1906, cu scopul declarat de a fi “pentru poporul roman”. Spre sfârşitul anului 2003 îmi repeta zilnic această dorinţă. Urma o pauză după care o lacrimă i se prelingea pe obraz pierzându-se în barba-i albă.
Leon Şimanschi are, ca orice boem, sute de poezii rătăcite pe la prieteni, prin dosare îngălbenite, pe şerveţele, pe pachete de ţigări, pe fiţuici care îi umplu buzunarele. Multe dintre ele îmi sunt cunoscute, sunt poezii adevărate, de o sensibilitate aparte (unele) şi de un umor fin (altele). Cine i le va publica măcar într-un volum? Se va găsi, cu siguranţă, cineva pentru că Dumnezeu a avut mereu grijă de boemi recompensându-i pentru altruismul lor”.

“Cetăţean de onoare” al comunei Hăneşti…
…a fost ultima recunoaştere primită de istoricul Leon Şimanschi, alături de multe alte distincţii cum ar fi cele trei premii ale Academiei Române.
În Raportul de specialitate nr.1230 din 24.03.2004 al Consiliului Local Hăneşti, preşedintele Comisiei de Învăţământ-Cultură-Sănătate a specificat următoarele: “Acordând titlul de Cetăţean de onoare, orice comunitate acordă cea mai importantă şi sensibilă distincţie unei personalităţi cu activitate remarcabilă într-un anumit domeniu. Acordând titlul de Cetăţean de onoare domnului Leon Şimanschi, comuna Hăneşti dă dovadă de consecvenţă în realizarea unei idei nobile şi intră în rândul satelor ce au început să gândească modern”.

Un moment simplu, dar totuşi important…
…s-a petrecut spre sfârşitul anului 2003, când istoricul Şimanschi renunţase (poate pentru o scurtă perioadă de timp) la a mai cerceta. Atunci tatăl meu, prof. Georgică Manole s-a hotărât să încerce să-l convingă pe istoric că hotărârea luată nu este cea mai bună. Astfel, într-o zi dintre Crăciun şi Anul Nou, renumitul istoric Şimanschi a fost invitatul tatei pentru a degusta un pahar de vin din Vrancea. Din discuţii în discuţii, au stabilit, sub formă de pariu, următoarele: Leon Şimanschi urma, încă din prima zi a anului 2004, să scrie zilnic cel puţin 7 pagini, iar tatăl meu să-i asigure condiţiile necesare studiului. Aşa s-a şi întâmplat. În localul Şcolii din Hăneşti i s-a amenajat istoricului un birou dotat cu cele necesare, de la căldură, rafturi pentru cărţi până la scrumieră. Aşa a început Leon Şimanschi primul episod din cele 47 ale “Ştefaniadei”.
Mai mult, pe la jumătatea anului 2004, directorul săptămânalului “Atitudinea”, ziaristul Florentin Florescu a sosit în Hăneşti pentru a realiza un reportaj, moment în care l-a cunoscut pe Leon Şimanschi, care din săptămâna următoare a devenit colaborator al ziarului publicând săptămânal câte un episod din “Ştefaniada”. Se pare că şi Dumnezeu a întins o mână acestei intreprinderi, pentru că a urmat un lanţ de întâmplări fericite care au făcut ca spre sfârşitul anului 2004 să apară volumul întâi din “Ştefaniada sau Cronica celui Mare şi Sfânt”.

Pentru unii…
…poate Leon Şimanschi a reprezentat un simplu cetăţean căruia i se adresau cu “să trăiţi d-le profesor” numai dintr-un oarecare sentiment de politeţe!


Pentru alţii…
…poate Leon Şimanschi a reprezentat într-adevăr ceva mai mult, dar necunoscând adevărata valoare a istoricului nici nu au ştiut să-l preţuiască cu adevărat! Ba mai mult chiar au încercat să profite de imaginea acestuia.

Pentru mine…
…istoricul Leon Şimanschi este o întreagă lecţie de viaţă. Înarmat cu creioane şi radiere, flancat de informaţii şi documente, Leon Şimanschi a îndrăznit şi i-a “declarat război” Marelui Ştefan. Ţinând creionul în mâna dreaptă şi împingându-l uşor cu stânga a reuşit să-şi îndeplinească visul: “Ştefaniada”. I-am admirat totdeauna strategia pe care o aplica atunci când cei “nepregătiţi” îl provocau în diverse discuţii: îi asculta, îi aproba, le zâmbea apoi, netezându-şi ironic frumoasa-i barbă, declanşa atacul nimicitor şi imediat interlocutorul era răpus prin intermediul câtorva fraze bine ticluite. De la Leon Şimanschi mi-au rămas trei lucruri importante: câteva file din manuscrisul “Ştefaniadei”, o ipoteză de lucru, potrivit căreia atestarea documentară a satului Hăneşti este mult mai veche decât 11 aprilie 1546 şi un sfat de viaţă: “aşterne pe hârtie modul în care duşmanii tăi acţionează, pentru că mai târziu 5 cuvinte alese pot nimici chiar şi o generaţie”.
Pe 16 iunie 2005 Leon Şimanschi a trecut in eternitate iar trupul său a fost aşezat alături de familia sa în pământul fertil al Hăneştiului.
(Lucian Manole)
Sursa: www.luceafarul.net



Comentariile cititorilor
pVnbPcnN [10 July 2011 | 23:08:20]
To think, I was confused a mnitue ago.
qzBcPjGjXZWZJfQ [11 July 2011 | 12:41:32]
ScMnGNNJ [13 July 2011 | 05:13:58]
ZQgJIqpAHrSpNgPuNaq [15 July 2011 | 05:34:24]
XawyojZMPSNqUg [15 July 2011 | 07:38:46]
mRiorqfWKxeOvRf [16 July 2011 | 04:41:52]
RFoWgPFFaF [16 July 2011 | 09:07:34]
ChTJgVICcSWBXkKSYM [17 July 2011 | 06:17:59]
gVzcAfTWVVLthsHKcTV [17 July 2011 | 10:12:25]
XzaGnAhryiobSBZfd [20 July 2011 | 11:05:17]
ENkzQUYBqD [21 July 2011 | 07:12:48]
BqUWBcoJOCVIKqgM [22 July 2011 | 06:38:44]
levitra cialis :-OOO tramadol >:-(((
UFYWXqNSROZZzN [27 July 2011 | 08:09:52]
queNXkpYBqzpqgRoD [30 July 2011 | 08:05:52]
DsZATfYtWceUJiKBk [01 August 2011 | 04:54:30]
npuJVTreHYSBMU [03 August 2011 | 05:55:40]
acomplia hsjg propecia 8(((
YYLuMnvfnhOEmSIX [05 August 2011 | 05:13:18]
mFdyIhKoLhuBEXzbiw [05 August 2011 | 06:14:43]
penuJVHIfcXvOuFiFdf [06 January 2012 | 17:28:43]
Hey, that post leaves me feeling foioslh. Kudos to you!
AUFpUEHMdprdwCihs [07 January 2012 | 12:45:57]
JwLpqUyPY [26 January 2012 | 09:13:50]
Adi, poti sa ii reclami la Politie pentru asta, exista macar teoretic o lege de protectie a animalelor in baza careia se poate interveni. eastwood auto insurance
YgyIGzmAsPPgJZ [26 January 2012 | 09:46:57]
Adi, poti sa ii reclami la Politie pentru asta, exista macar teoretic o lege de protectie a animalelor in baza careia se poate interveni. life insurance quotes
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Pâinea ultimei zile      [Proză]
de Mircea Oprea
Incursiuni în toponimia unui sat românesc      [Cronică]
de Eugenia Vasile (Bucureşti)
Elpis în transcendent      [Proză]
de Marius Şuncan (Arad)
Testamentul      [Proză]
de Mihail Graur
Leon Şimanschi - marele boem -      [Proză]
de Lucian Manole
RO taxa      [Poezie satirică]
de Toader Jacotă
Românul şi dorul de casă      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Parodie      [Poezie]
de Cristina Şoptelea
Psalom      [Poezie]
de Mihai Munteanu
O revistă din ce în ce mai atractivă      [Cronică]
de Ioan Rotundu
Aerofagia lui Iankel      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu