(fragment) Şi iată-ne la agapa muncitorească, de dinainte de plecare, organizată la mănăstire, în cinstea oaspeţilor noştri din Ţara de la soare-răsare. Azi, vremea e mohorâtă. Dinspre punctul cardinal nord-est, pe cerul de cenuşă, se îmbulzesc nori nedefiniţi, întreţinând burniţa măruntă, prin care străfulgeră primii fulgi rar şi precauţi. Primirea avalanşei de mantale, de valuri de purpură şi de aur, de atlaz şi de medalii, de chipuri măreţe, de cozoroace şi de cizme lucii, a fost simplă: În poarta mănăstirii, întâmpină caravana de motoare numai stareţul, cu pletele încărunţite de obidă sub camilafcă. La început, el se împotrivise în van ideii de a îngădui ca, în trapeza sfântului locaş al ortodoxiei străvechi de la Carpaţi, să se deruleze un banchet al soldăţimii. Şi încă un banchet iniţiat de tovarăşii de la partidul unic, duşman pe faţă al obscurantismului, la care nu vrea să renunţe clerul şi mai ales monahii. Stareţul nu recunoaşte cinstit că poartă ranchiună celor patru mari învăţaţi nai lumii şi în primul rând lui Ilici. Se ştie de la învăţământul politic că Ilici a aprins într-o noapte lampa lui vestită şi a început să mâzgălească în nişte caiete filozofice, precum că proletariatul sapă gropi în cimitire pe de-a moaca sau că religia e opiu pentru norod şi alte nerozii de-ale lui, prin care a rămas de pomină în conştiinţa maselor, mai ceva decât Bulă sau decât Păcală. Măcar că stareţul nu mi s-a spovedit mie niciodată, s-a demascat, astfel, că din acest parapon al său, provenea opoziţia de a subscrie la petrecerea consacrată înalţilor oaspeţi, sosiţi la noi pentru a ne oferi o mână de ajutor dezinteresat în ancheta misterioaselor evenimente de la Cariera din Alba. La început, cei câţiva tovarăşi de la partid, veniţi să îndrume pe economul mănăstirii şi pe inabilii călugări, la potrivirea festinului, rămăseseră uluiţi de comportamentul înapoiat al şefului popilor. - Cum, nu vrei, popo, să chefuim împreună cu oaspeţii noştri dragi? - Că să vezi, că mănăstirea e săracă… A fost de-ajuns, însă, intervenţia muncitorească, hotărâtă, fermă a instructorului cu probleme de culte din partea partidului care, buşind cu şleapca de podele, a bătut cu pumknul în masă, răstindu-se: - Eşti nebun, popă? Vrei să informez Partidul, pe tovarăşul prim-secretar, că sabotezi această acţiune internaţională? Vrei să fii… ridicat la noapte? Una-două, şi ajungi acolo, de unde nu mai revin nici moaştele mă-tii de boaită reacţionară… Prim-secretarul care a fost imediat informat de atitu8dinea stareţului, a meditat dialectic, propunând o discuţie ulterioară în biroul de partid: - Deocamdată să avem grijă ca masa tovărăşească, pe care suntem nevoiţi s-o desfăşurăm, din anumite motive, la mănăstire, să aibă rezultatul corespunzător. Dar, mai pe urmă, să vedem dacă nu e cazul să desfiinţăm şi mănăstirea asta şi să trecem şi acest obiectiv în… Cum îi ziseşi, măi tovarăşe? Da, să-l trecem în patrimoniul poporului! Că poporul muncitor l-a făcut. Nu l-a făcut popimea, care nu se debarasează, nici acum, de opiul acela pentru popor. Să-i săturăm odată, de a mai face pe reacţionarii, sabotând acţiunile poporului! (Eugen Hruşcă – Nişte domni în pijama)
