(fragment)
- Vin sovieticii, mă înştiinţează el, revoluţionar, exploziv, savurând efectul surprizei.
Îmi remarcă buimăceala în care plonjez, dar i se pare că nu e de-ajuns. Pompează un supliment de detalii:
- Vin sovieticii, vin tovarăşii noştri dragi. O unitate întreagă: procurori sovietici, miliţieni sovietici, medici legişti sovietici, tehnicieni sovietici, militari sovietici, civili sovietici… Toţi cu grade înalte, unii chiar eroi ai Uniunii Sovietice…
La entuziasmul înaripat al comandantului, reacţionez destul de inadecvat, de cazin şi de şablonard, conform cu tipicul profesional, punând întrebările cele mai stupide, care-mi vin la îndemână.
- În ce scop vin? Unde vin? În oraşul nostru, vin… tovarăşii sovietici? Întreb eu destul de interesat.
Dezamăgit de lipsa mea de raliere la sentimentele-i triumfaliste, şeful mă iscodeşte pătrunzător, ca pe un element în care nu se ştie dacă se poate pune bază şi mai plusează câte ceva.
- Vin foarte operativ. Vin în ospeţie şi trebuie să-i primim… Să-i primim, cu corespunzător! Să-i primim, foarte corespunzător! Deci, se impune cu necesitate…
Trăgând sertarul din dreapta al biroului-stil, scoate un pachet de „Kazbec” (faceţi unu, faceţi doi!), direcţionează o privire visătoare dincolo de perdelele ferestrei şi începe rar, ambalându-se în crescendo, ridicând tonul şi făcând spume la gură:
- Vin sovieticii, vin… Da’ nu ştii de ce vin. Nu ştii, de ce avem această onoare deosebită pe capul nostru… Vaidădumneavoastră! exclamă el deodată, fără pauză între cuvinte şi într-o pronunţie tânguitoare, cu beregata sugrumată de griji, ca a unui om necăjit de situaţie, de pe malurile Dâmboviţei.
Trage un fum, prinde o carte politică în mâna dreaptă, bate ritmic în birou cu cotorul cărţii şi exclamă sacadat:
- Vin tovarăşii dragi de noi, fiindcă a căzut tovarăşul acela, cetăţeanul acela sovietic în Cariera aia. Fiindcă Toropov acela a nimerit în prăpastia aia nenorocită, deoarece tu când eşti în zonă ai alte griji. Nu ai avut în atenţie să nu se întâmple. Că plecând acela noaptea, a nimerit în prăpastie, desigur. Că nu puteai să-i organizezi o plecare corespunzătoare, asigurată prin mijloace specifice, cu rezultate corespunzătoare. Nu cu aşa o dăndănaie, care nu ne face cinste. Că o aşa bazaconie, numai din lipsa ta de măsuri corespunzătoare a avut loc! Numai tu eşti vinovat că avem aşa nişte oaspeţi dragi pe capul nostru. Pe capul tău ar trebui să vină…
(Rugen Hruşcă – Nişte domni în pijama)
|
|
