La 9 august 1994, ora 12.07, Nicoară a fost înghiţit de apele Dunării. Avea doar 13 ani. Tatăl său, Ştefan Dodiţă, înota alături, dar cu tot efortul depus nu l-a putut salva. Dunărea l-a înghiţit pentru totdeauna. În memoria sa, Ştefan Dodiţă, tatăl, a înfiinţat Fundaţia Nicoară, fundaţie ce şi-a propus să promoveze creaţiile literare şi artistice ale copiilor. „Copilul Nicoară, plecat să îmbrăţişeze Cerul. Reflectat în apa Mării, nu s-a mai întors. „Nu s-a mai întors” e un fel de a spune, fiindcă el comunică din înălţimile Cerului, cu noi, cu familia şi cu toţi copiii, trăind într-un prezent continuu şi rămânând pentru veşnicie, copil” a scris profesoara Maria Baciu în prefaţa la volumul intitulat „Podul de cuvinte – rostite, scrise, desenate”, volum ce cuprinde creaţiile literare şi de artă plastică anulate ale copiilor participanţi la Concursul de creaţie literară „Nicoară”. Creaţiile sunt de o curăţenie sufletească imposibil de întâlnit la oamenii mari. Cuprind sensibilitate, emoţie, multă emoţie, naivitate îngerească şi, culmea, înţelepciune. O înţelepciune copilărească, pură, poate prea pură pentru vârste atât de fragede. Volumul cuprinde creaţiile literare ale copiilor din România şi Republica Moldova, începând cu anul 1998 până la ediţia concursului din 2009, adică la zi, şi a fost lansat recent, în cadrul unui Proiect cultural intitulat . „Podul de cuvinte – rostite, scrise, desenate”, finanţat din banii europeni. Începând cu acest număr al Jurnalului literar, vom publica din creaţiile copiilor participanţi la ediţiile anuale ale concursului. Unii dintre elevii de şcoală sunt acum adolescenţi, s-au chiar mai mari, dar creaţia lor a rămas în memoria timpului, de unde noi ne-am propus s-o aducem în actualitate. O facem în memoria lui Nicoară, la rândul său un copil extrem de talentat în ale scrisului, dar care a urcat la Cer înainte de a termina de spus ce avea în suflet. (Ioan Rotundu)
