Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Citind „Despre limit㔠de Gabriel Liiceanu (V)
[Analiză literară]
de George Manole [alte lucrari ale acestui autor]

La Liiceanu sentimentul de Frică este supus unei abordări interesante, în sensul că o face interdisciplinar cu Libertatea. Filozoful crede că frica este de patru feluri: Instinctuală (animalică), Provocată (autentic umană), Liberă (frica învinsă, pornită din curaj) şi A celuilalt (generatoare de teroare). Analizând Frica instinctuală putem sistematiza:
1. se ridică în noi orice am face şi orice am gândi;
2. ne domină de dinaintea noastră şi din adâncul nostru;
3. se naşte în noi nu din iminenţa primejdiei ci din posibilul ei, ştiut, experimentat şi verificat ca atare de alţii;
4. nu primejdia reală, ci doar protecţia acestei frici ne înspăimântă şi ne domină;
5. are caracterul de a ne surprinde;
6. fiind instinctuală o împărtăşim cu tot ce este animal.
Concluzionând, frica instinctuală ne domină şi de aici stare De a nu fi liberi. Acest tip de frică ne-a dominat în vremea comunismului şi ne domină şi azi când ne îndreptăm spre două decenii de la Revoluţie. S-a întâlnit la cei care, în orele zbuciumate ale Revoluţiei au stat în casă, aşteptând, sau o întâlnim frecvent la cei care scriu anonime în care faptele prezentate sunt reale. Se întâmplă aşa fiindcă frica, deşi „cheam㔠libertatea să se manifeste ca posibilitate a necondiţionării, aceasta din urmă nu-i răspunde. La cei care au aşteptat să vadă sfârşitul Revoluţiei stând prin casă, admirând evenimentele la TV etc., frica s-a instalat în ei ca o victorie tăcută a tuturor condiţionărilor lor. Explică Liiceanu că parte din ei auzeau acea chemare, încerca să-i dea curs, dar nu putea înfrânge suprema condiţionare a faptului de a fi care se manifestă în frică. Fenomenul explică şi de ce în „Comentariul comentariilor”, care apare în „Jurnalul Dimineaţa Botoşanilor” aproape zilnic, foarte mulţi apelează la pseudonime.
Frica provocată este cea pe care ne-o inducem singuri şi despre care Liiceanu spune:
1. este înscrisă de la bun început în însăşi hotărârea noastră;
2. este o componentă a curajului pentru că ne expunem primejdiei cu bună ştiinţă;
3. fiind prevăzută, ştiută, aşteptată, nu ne va surprinde;
4. intră în ordinea libertăţii;
5. este autentic umană;
6. este acompaniamentul necesar oricărei hotărâri luate în spaimă şi cutremur.
Concluzionează Gabriel Liiceanu: „Din clipa în care, dând dovadă de curaj, m-am hotărât, am riscat sau m-am expus unei primejdii implacabile, se naşte în mie frica. A nu şti ce este frica nu este un semn al prezenţei curajului, ci al ignorării primejdiei, iar cel care nu cunoaşte frica nu cunoaşte, deopotrivă, curajul”.
Este specifică celor care s-au avântat în iureşul Revoluţiei atunci, în primele zile, când nimic nu era sigur.
Despre Frica Liberă se poate spune:
1. se naşte o dată cu hotărârea primejdioasă şi curajul;
2. este identică până în cele mai mici amănunte cu frica învinsă.
Din punctul meu de

vedere, putem exemplifica doar cu cei care au aprins scânteia Revoluţiei la Timişoara. Plecând de la constatarea că frica vine de la ameninţarea De a nu mai fi, Liiceanu găseşte ca pozitiv acest sentiment fiindcă ne conştientizează:
1. că Suntem;
2. cât de mult Suntem;
3. cât de mare este povara lui A fi;
4. cât de puţin Liberi suntem.
Spune filozoful: „A mă hotărî ştiind ce este frica înseamnă a putea să-mi pun în discuţie Eul meu, fiinţa mea strânsă prin frică, în propriul ei contur. În frică îmi negociez fiinţa: O pierd ca fiinţă pur şi simplu, ca să o pot câştiga ca fiinţă liberă”. Dar pentru a ajunge aici e nevoie de Curaj, concept care Liiceanu spune:
1. este mersul prin frică înspre faptul de a fi liber;
2. este felul Adevărat de a fi;
3. cel curajos este cel care, fiindu-i frică, merge înainte.
Marea constatare a filozofului, când vina vorba de o relaţie între frică şi libertate, este aceea că: „Frica devine un instinct negociabil la nivelul libertăţii”. Să ne amintim că în 1989, învingând Frica, s-a obţinut Libertatea. Cine a făcut-o? Cel care a putut ajunge „la condiţionarea libertăţii ca formă supremă de necondiţionare”, într-un cuvânt, cel care răspunde la numele generic de Erou.
Posibilitatea existenţei Eroului este explicată astfel de Liiceanu: „Pentru că şantajul faptului de A fi nu mai funcţionează în cazul lui şi pentru că frica îşi pierde astfel temeiul, forţa ei se destramă şi ea poate fi acum învinsă. Eroul nu opune fiinţei nimicul, ci alt mod de A fi, chiar dacă se întâmplă ca acesta să fie dobândit prin moarte. Pentru că el este pregătit de moarte. A fi liber devine mai puternic decât faptul de a fi şi dovada acestei puteri se face, la limită, prin moarte”.
Liiceanu crede că orice frică liberă obligă la apariţia Fricii celuilalt (a unui înfricoşat) care generează Teroare. Spune Liiceanu despre relaţia dintre cele două frici: „Aşa cum frica celuilalt nu poate fi niciodată învinsă, puterea celui liber nu poate fi niciodată învinsă. El este puternic chiar dacă moare şi este puternic chiar prin moartea lui, pe când celălalt este slab chiar dacă trăieşte şi este slab chiar prin teroarea ca preţ al vieţii lui”.
Liiceanu ne propune: Trei axiome ale fricii (1. „A ava Curaj înseamnă a şti ce este Frica”; 2. „Frica autentică este un instinct negociabil la nivelul Libertăţii”; 3. „Mai mult decât oriunde, în Frică noi suntem”) şi Trei axiome ale libertăţii (1. „Cucerirea Libertăţii se face în dialog cu Frica”; 2. „Libertatea este gradul sporit de fiinţă care face cu putinţă înfrângerea Fricii”; 3. „Puternic cu adevărat nu este decât cel care este Liber”).

(Va urma) (Georgică MANOLE)


Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Se plânge-n Paradis      [Poezie]
de Carmen Iacob
Confiscarea culturii      [Editorial]
de Ioan Rotundu
Bancuri evreieşti povestite de Florin Piersic      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Crocodilul de Botoşani şi tristeţile toamnei      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
M-a pus naiba să mă-nsor      [Folclor]
de Gheorghe Ţuculeanu
Pastilograme      [Epigrame]
de Mihai Schweitzer
Punctul cinci      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
„Cetatea Hotinului” (destin de istorie)      [Scrieri documentare]
de Haralambie Holic
Fânul lui Fuică      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
„Cuvântul Liber Dorohoian”      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei
Monografia folclorică a zonei Mitoc – judeţul Botoşani      [File de monografie]
de Ilie Pascal
Pledoarie pentru muzicalitatea lui Eminescu      [Analiză literară]
de Lucia Olaru Nenati
Lăudărosul      [Poezii şugubeţe]
de Maria Baciu
Sfârşitul cărţii cărţilor      [Proză]
de Mihai Popa
Grupaj poezii      [Poezie]
de Ana Elena Ababei
Elegie      [Poezie]
de Rodica Achiţei
A fost…      [Poezie]
de Roxana Aioanei
Strigat-am către tine, Doamne...      [Scrieri documentare]
de Necompletat
Amintiri cu chipuri, locuri şi întâmplări      [Proză]
de I.D. Lăbuşcă
Morţii      [Scrieri documentare]
de Ion Bobu
Ospăţ cucernic (II)      [Pamflet]
de Costel Pricopie
Cu Popa, caii şi căruţa în baltă      [Proză]
de Gheorghe Chiţac
Bărbaţii altor femei      [Proză]
de Elena Cardaş
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Elena Cardaş
Mi-e sufletul…      [Poezie]
de Necompletat
Legenda Sitnei      [Legende]
de Elena şi Octav Guţic
Dicţionar special (II)      [Analiză literară]
de George Manole
Citind „Despre limit㔠de Gabriel Liiceanu (V)      [Analiză literară]
de George Manole
Trei poveşti cu tâlc managerial      [Pamflet]
de George Manole