Aflându-ne în postmodernism, când orice idee trăsnită e validată rapid, când „Clipa cea repede” imediat trecut, când fiecare dintre noi alergăm după cele „15 minute de celebritate”, când degrăniţuirea e la modă, paradoxal, Ionel Bejenaru devine robul unei „geografii” locale.
Recunoscut pentru insistenţele cu care-şi obligă conştiinţa să comunice cu restul lumii, fapt remarcat şi în celelalte cărţi ale sale şi chiar în multele-i discursuri ocazionale, în „100 crocodili de Botoşani” (Axa, 2002) se observă o reţinere, Poate pentru că impune o lume specifică spaţiului botoşănean, spaţiu pe care îl percepe ca aşezat undeva, la intersecţia dintre APĂ şi PĂMÂNT. N-ar fi primul de pe la noi. Al. Cistelecan observa la Ion Pillat (atât cât îl putem considerat botoşănean), că întreg universul său liric ar fi un manual de „GRAMATICĂ IMAGINATIVĂ A AĂEI” structurat pe două capitole: VOCAŢIA COMUNIONALĂ A APEI (APA CA LIANT) şi APA CA AGENT DE DISOLUŢIE. Eu cred că şi universul liric eminescian poate fi pus într-o ecuaţie având ca principali coeficienţi APA şi PĂMÂNTUL. Doar că nu s-a găsit încă cel care să o facă.
Acolo unde între APĂ şi PĂMÂNT există o proporţie dumnezeiască, acolo e Raiul. Miorcanii şi Prutul lui Pillat ori Ipoteştii şi Lacul lui Eminescu, au stat şi stau sub semnul unei astfel de proporţii. Proporţii anapoda, diavoleşti, între cele două elemente, dau Iadul. Privind din această ultimă perspectivă. Botoşaniul lui Ionel Bejenaru este un „mic Iad”, o Mocirlă. Această Mocirlă este populată de un soi de fiinţe, pe care autorul le numeşte CROCODILI DE BOTOŞANI. Dacă cei
|
din zona Nilului sunt mai vioi în apă şi mai greoi în deplasările terestre, ai domnului Bejenaru sunt mai agili pe pământ („descurcăreţi”) şi foarte leneşi în apă („se complac”): „Ăsta-i CROCODILUL de pe Sitna/Râul nostru cel mai adulat/ Îşi cunoaşte foarte bine ţinta/ De e zi cu soare sau de plouat” ori „Pornind de-aici, EL, CROCODILUL/ Poate frumos să năzuiască/ Deşi nu-i Sitna cum e Nilul/ Da-i apa noastră românească”.
CROCODILUL DE SITNA ar avea, cum ar zice Patapievici, „o psihologie inversată”, stituaţie care e specifică celor traumatizaţi moral. CROCODILII lui Ionel Bejenaru au un renume care nu le e dat. Şi l-au trecut singuri pe cartea de vizită. Alţii ridică din când în când câte un deget să ne amintească de existenţa lor, după care se retrag în b”puful” locului din Mocirlă. E cazul celor care filozofează pe seama „plictisului”, „votării”, a „vieţii artistice”, „problemelor sociale”, „hoţilor” etc.
ALŢI crocodili de Botoşani NU FAC APELM LA RAŢIONAMENTE. Ei fac ceea ce fac fiindcă aşa e la modă şi de aici CROCODILITATEA lor plăcută, domnească, chinuită să fie în pas cu timpul. Aceştia sunt cei mai mulţi când e vorba de ”intrarea în Europa”, „dreapta judecată”, „apelarea la spiritul realist”, „relaţia cu lumea”, „cafeaua de dimineaţă”, „accesul la guvernare”, „cavalerism”, „stăpânirea corupţiei”, „moda secretarelor personale”, „setea de cultură” etc.
De remarcat la Ionel bejenaru puterea de a analiza botoşăneanul care, în inconştienţa lui, se metamorfozează haotic, devenind încet şi sigur „CROCODILUL DE BOTOŞANI”.
Cartea în discuţie e un discurs despre psihologia Mocirlei.
(Georgică Manole – Idei la firul ierbii)
|
