Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 

 
Blogul lui Rotundu
Eseu cu… 4
[Eseu]
de Cezar Vasilescu [alte lucrari ale acestui autor]
Veni şi vremea detalierii numărului 4: altfel zis, un mod de a desface firul în 4. În antichitate, grecii considerau că lumea e formată din 4 elemente: apă, pământ, aer şi foc, acestea fiind alcătuite din atomi eterni indestructibili. Evangheliile Creştinătăţii sunt 4: după Matei, care reprezintă Pământul, fiindcă în ea se povesteşte despre întruchiparea lui Hristos pe Terra; după Marcu, pledând pentru apă, deoarece acesta subliniază necesitatea botezului; după Ioan, evocând focul, ea fiind cea mai aprinsă, cea mai duhovnicească; după Luca, reprezentând aerul, ea fiind cea mai întinsă. Există 4 anotimpuri: ceea ce se ştie mai puţin e faptul că acestea au câte 72 de zile, între ele existând câte 18 zile de „tranziţie”, ele fiind cele mai periculoase în readaptarea omului la schimbarea vremii.
Dacă 2 se consideră în genere o cifră malefică, oare cum ar trebui să fie perceput 2 la pătrat? 4, ca expresie a lui 2+2 sau 2x2, reprezintă însăşi versatilitatea. Se spune că în ziua a 4-a a Creaţiei au fost modelate Soarele, Luna, planetele, stelele. 4 se regăseşte şi în piramida lui Keops, nu numai în pătratul de la baza ei, ci şi în faptul că pentru a ei înălţare s-au utilizat 2 milioane de pietre a câte 20 de tone fiecare. Şi la baza construcţiei statale stau 4 elemente de bază: informaţia, cultura, legea şi opinia publică, propulsând în vârful piramidei scopul. Ce-ar fi să 4-undem (?!) mai adânc în structura şi sensurile acestei cifre? 4 puncte cardinale, 4 pereţi ai camerei, 4 roţi la car, 4 versuri la o strofă, 4 rase umane, 4 cămăşuţe ale inimii, 4 sferturi ale orei, etc. A nu se uita că marile jocuri sportive sau de divertisment ale Terrei au loc pe patrulatere.
Câteva ilustrări cu 4,
luate la întâmplare: ideale pentru femeile Kaizerului Wilhem erau patru elemente:; Kinder, Kleider, Kirche, Kuche (în limba română cei patru K au transcriere în 4 B: Bebeluşi, Bulendre, Biserică, Bucătărie); Scoryllo, unul dintre cei 4 regi daci, pentru a-şi preveni poporul asupra primejdiei năvălirilor, punea doi câini să se bată între ei, ca apoi dând drumul la un lup, aceştia să uite de rivalitate, năvălind asupra fiarei; unul dintre cei mai cruzi tirani ai lumii avea în faţa numelui de… oţel cu IV roman (l-aţi intuit pe Stalin?).
Nu-i lipsit de interes rolul lui 4 în dinastia lui Carol al IV-lea al Germaniei: a construit 4 palate, fiecare cu câte 4 culori, în care îşi rezervase câte 4 camere pentru uz personal (nea Nicu deţinea 11 în Palatul Poporului), având fiecare câte 4 uşi şi 4 ferestre; Majestatea Sa mânca de 4 ori pe zi, oferindu-i-se câte 4 sorturi de vin; vorbea 4 limbi (germana, franceza, engleza şi spaniola); s-a căsătorit de 4 ori; imperiul său avea 4 provincii, beneficiind de câte 4 corpuri de armată; deşi supravegheat de 4 medici, a ajuns între cele 4 scânduri la 4.10.1378, de data asta o singură dată.
Să ne temem sau să ne amuzăm de malefismul numărului 4? Parcă nouă ne stă mai bine amuzându-ne: în grădina Raiului, nişte iluştri oameni de ştiinţă, având exerciţiul terestru al enigmei, se jucau de-a v-aţi ascunselea. Ghiduşul Eintstein îşi acoperi ochii şi începu să numere. Toţi dispar prin tufişurile serafice ale grădinii regăsite, numai Newton ia o cretă, trasează un pătrat şi se aşează în mijloc. „Te-am văzut, Newtone!” „Îmi pare rău, dar nu sunt eu.” „Cum nu eşti tu?” „Păi, Albert, ce reprezintă Newton într-un pătrat de un metru?” „Un Pascal!”. „Vezi? El e?!” (Cezar VASILESCU)

Comentariile cititorilor
cidi [01 July 2006 | 18:04:27]
corect frumos am citit si alte articole la fel de frumoase
Un cititor [06 July 2006 | 14:34:12]
Da-i inainte,Vasilica.
Un cititor [12 July 2006 | 15:40:59]
Proza slaba si plictisitoare.
CIPRIAN [25 July 2006 | 21:22:06]
ATI UITAT CA CEA MAI FRUMOASA NOTA E NOTA 4
Antieseucu Ion [28 July 2006 | 13:30:29]
ce-ar fi sa incercati un eseu cu pateu? luati un eseu cu ce vreti dv, il mototoliti bine, il aruncati cu metoda pe spate, va ungeti o felie cu pateu si muscati. mestecati bine si nu va faceti griji... literatura e mai frumoasa acum.
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
VERISOARA      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Poezii vesele      [Poezie satirică]
de Constantin Puiu
Crocodilul de Botoşani şi muzica      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Primii ghiocei      [Proză]
de Filip Militeanu
Lupul cu colţ de oţel      [Proză]
de Bogdan Leonard Popa
Povestea lăcrămioarei      [Proză]
de Cătălina Braşoveanu
Floarea nemuritoare      [Proză]
de David Marian Chiorăscu
Visul e…real?      [Proză]
de Vladimira Ignat
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Felicia Prescorniţă
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Filip Militeanu
Dreptul la şpagă      [Proză]
de Traian Calancea
Falsa eliberare      [Scrieri documentare]
de Aspazia Oţel Petrescu
CUIBUL      [Proză]
de Paul Mircea Ioardache
Năzuinţa condeiului ca sentiment profund      [Cronică]
de Marian Moroşan
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Cezar Florescu
Absolutul      [Poezie]
de Doru Petrariu
Despre poezie…      [Analiză literară]
de Viorel Buliga
Eseu cu… 4      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Eminesciana I      [Poezie]
de Viorel Buliga
Psalmi      [Poezie]
de Vasile Iftimie
Ce ar trebui să vedem la Ipoteşti      [Scrieri documentare]
de I.D. Marin
Faţa omului necăjit e ca o carte deschisă      [Proză]
de Carmen Moraru
„Drapelul”      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei