Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Către înălțimi cu ghețuri…
[Pamflet]
de Dorel Gaftoneanu [alte lucrari ale acestui autor]

 Prozopoem cu o temă de meditație asupra existenței umane dedicat autorului romanelor

“Un veac de singurătate”, “Toamna patriarhului” și “Cronica unei morți anunțate”,

G. G. Marquez, promotor al realismului magic, la împlinirea vârstei de 85 de ani.

Motto ab initio: “Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf.” (Gabriel Jose Garcia Marquez)

 

 

…Urc spre vârfuri. Anevoie. Către înălțimi cu ghețuri.

Mă atrage. Enigmatic. Capătul de drum, în cețuri.

Ah, cât mi-aș dori aceasta! Dacă aș putea răspunde,

Întrebării de când lumea: «De la unde... înspre unde»?

 

...Un tablou în verde-galben. Reverii autumnale.

Ferigi strânse în mănunchiuri. Anonime cu petale.    

Colonii de merișoare. Brusturi, ștevii și urzici.

Zmeuri, cătină, tufișuri. Mușuroaie de furnici.

 

…Păpuriș. Mătasea broaștei. Sălcii și aluviuni.

Șiruri plopi. În lizieră. Grupuri-grupuri de aluni.

Câțiva intruși. Mesteceni. Într-o mare de stejari.

O magnolie. Stingheră. Tei, castani, salcâmi, arțari...

 

…Freamătul tăcut îmbie. Cu chemările naturii.

Un potop ce se revarsă. Dinspre inima pădurii.

Lacrimi și neliniști stinse. Adieri-promisiuni.

Voci-ecouri. Rezonante. Glasuri de sălbăticiuni.

 

…Turme lungi de grohotișuri. Pe... nisipuri mișcătoare.

Și la stânga. Și la dreapta. Hăuri vin. Amețitoare.

Povârnișul înfioară. Văi adânci neîmblânzite.

Drumul? Unic. Doar acesta. Pe poteci bătătorite.

 

 

 

 

…Brazi cu brațele lăsate. Un potop de resemnare.

Risipite de furtună. Crengi uscate pe cărare.

Corbi ce se învârt în cercuri. Zboruri largi. Până la nori.

De sfârșit prevestitoare. Le privesc. Îmi dau fiori.

 

...Piscuri reci înnegurate. Cu priviri pustii adânci.

Uriaș. Un cuib de vulturi. Rara avis. Printre stânci.

Pietre și grămezi de frunze. Se perindă pe poteci.

Trunchiuri goale prăbușite. Își duc somnul cel de veci.

 

…Curg covoare înverzite. Necuprinsa pajiște.

O întindere de pâlcuri. Pomi răzleți. O rariște.

Ochiuri, bălți de apă limpezi. Vin izvoare către poale.

Un torent le ia de mână. Spre cascadele din vale.

 

…Noaptea, valuri de perdele. Se întunecă, e seară.

Mantii cad. Crepusculare. Peste umbrele de ceară.

Merg spre culme, singuratic. Printr-o albie secată. 

Urmărit de o șaradă. Niciodată dezlegată.

 

…Gânduri-fluvii întrerupte. De lumini rătăcitoare.

Flori de colț. Din raze albe. Undeva, în depărtare.

Așchii. Ace reci de gheață... Ploaie. Tiruri în rafale.

Crivățul atotputernic. Nimeni nu îi stă în cale.

 

...Un urcuș abrupt spre ceruri. Serpentină șerpuită.

Presărate. Diamante. Bolta. Lume negândită.

Puncte mici. Nenumărate. Broderii de flori. Dantele.

Traiectorie celestă. Duce sus. Mai sus de stele.

 

...Vag parcurs. Târziu. E toamnă. Temeri și incertitudini.

Muntele. Și existența. Regăsesc similitudini.

O plimbare de plăcere. Scurtă trecere grăbită.

Sau pedeapsă la galere. Caznă grea și nesfârșită.

 

…Și sunt singur. Tot mai singur. E din ce în ce mai rece. 

Lumea basmelor eternă? O fântână. Stă să sece.

Feți-frumoși sau cosânzene... Albe-nea, pitici și zmei...

Un periplu se încheie. Pas cu pas. Sub ochii mei.

 

 

 

 

 

...Capătul. De drum. În cețuri. Încifrat fără scăpare.

Un mister. «Necunoscuta». Ca o țintă mișcătoare.

O corabie cu visuri. Pe un Styx cu ape line.

Pare undeva departe… Însă este lângă mine.

 

Motto postrema : «Viața omenească, un munte, are două coaste: pe una ne suim plini de junie și de nădejde, ajungem pe culmea sa și, în virtutea vârstei, mândri de înălțarea la care am ajuns, stăm acum un minut; apoi, împinși de brațul cel puternic al timpului, suntem nevoiți a destinde pe cealaltă coastă, care fiind mai repede și mai alunecoasă, iute ne aruncă la pământ.» (Gheorghe Asachi)

 

 

 

D.M. Gaftoneanu, Botoșani, septembrie 2012


Comentariile cititorilor
Cezar C. Viziniuck [12 April 2013 | 11:25:10]
Frumos detaliat. Și nu uitați că vă urmăresc
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
POETUL BOTOȘANIULUI, DOREL MIHAI GAFTONEANU      [Cronică]
de Marin Toma
CATREN UMORISTIC VIORICA HRUSTOVICI      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
Melancolie...      [Pamflet]
de Dorel Gaftoneanu
Eu, Homer și Odiseea…      [Pamflet]
de Dorel Gaftoneanu
Autoprofil      [Pamflet]
de Dorel Gaftoneanu
CATREN UMORISTIC, DAN M. CRISTESCU      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
CATREN UMORISTIC      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
*CROCHIU UMORISTIC SPONTAN, DAN LUNGU*      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
Fabulă despre renumita gripă porcină      [Fabulă]
de Dorel Gaftoneanu
CATREN UMORISTIC TRAIAN APETREI      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
CATREN UMORISTIC GRUIA COJOCARU      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
CATREN UMORISTIC BOGDAN ALIN OTA      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
Către înălțimi cu ghețuri…      [Pamflet]
de Dorel Gaftoneanu