Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Melancolie...
[Pamflet]
de Dorel Gaftoneanu [alte lucrari ale acestui autor]

Elegie, la trecerea peste pragul anilor primei tinereți.

Motto: “Melancolia este cartea de identitate a poetului.”(Costel Zăgan)

 

...Într-o grindină de clipe ce nu contenesc să vină,

Se sting vise și cuvinte sub a vremii ghilotină…

Fără știre, fără milă, scurta viață li se curmă

Și dispar în altă lume, cu grăbire, fără urmă...

...Către orizontul roșu, albe păsări călătoare,

Calde așchii de lumină în oceanul de uitare...

Iar din oaza înverzită piere tot ce este viu,

Gol, în locul lor rămâne un arid deșert pustiu!

...Gânduri pline de substanță în extazul dărniciei,

Idealuri de trăire din ținutul veșniciei,

Vorbe care duc povara feluritelor accente

Depășesc cu mult puterea revărsatelor torente.

...Pline de intensitate, cu vibrații rezonante,

Dragi cuvinte fără seamăn, unele irelevante,

Curg în zbor în mare grabă aducând dezamăgiri

Și o scurtă fericire sub un praf de amintiri!

...Raze pline de speranță printre neguri rătăcite,

Migratoare peste vremuri către spații infinite,

Picături de veselie savurate cu plăcere,

Frunze dintr-un pom al vieții se perindă efemere.

...Căutând în depărtare blânde zâmbete de flori,

Nevăzute precum roua ridicându-se la nori,

Ireale și discrete, în tipare dăltuite,

Au în spate resemnate energii nebănuite!

...Prea puține viețui-vor sub a timpului povară

Ca zăpada unui munte care ține peste vară…

Restul, însă, dimpotrivă, se vor șterge de îndată

Și nimic nu amintește să fi existat vreodată!

...Cât aș vrea, cu disperare, să le pot opri în loc,

Să le țin imaculate în al nemuririi joc…

Iar când văd cum fug în goană peste anii gârboviți,

Le întreb cu întristare: ”Unde, oare, vă grăbiți?”

……………………………………………………...

...Stau în liniștea tăcerii trăind clipe minunate

Lângă poarta piramidei șoaptelor neascultate...

 

 

Reverie fără capăt ca un semn distins de carte

Ce îmi taie viața-n două și în două mă împarte...

...E secvență dintr-o lume fără de asemănare,

Un reper pe pânza vieții ca o pată de culoare,

Revelație, miracol dintr-o antică psaltire

Sau gândire șlefuită fără de precumpănire?

…Mi-au rămas întipărite în memoria fierbinte,

Doruri tainice, ascunse și nespuse în cuvinte,

Strofe albe dintr-o odă plină de reverberații,

Magice necunoscute în sistem de ecuații!

…Nimeni nu va înțelege ce intens eu le-am trăit,

Peste cât poate cuprinde cerul cel nemărginit!

Nu le-am spus și nu le-aș spune niciodată nimănui

Și mă tem că vor rămâne sub cenușa timpului…

…Amfore dintr-o comoară îngropată în pământ

Ce plutesc o scurtă vreme având aripi lungi de vânt,

Înghețate pe vecie se vor duce în Olimp,

Curcubee înșirate impasibil peste timp!

…Peste vremuri, peste spații, știu că vă voi regăsi,

Adieri înmiresmate, chiar de mă veți părăsi…

Și vă spun: “La revedere pe meleaguri ancestrale,

Când ajunge-voi acasă după capătul de cale!”

……………………………………………………...

...Aud plânsul sevei care murmură  în trup de pomi

Ca un râu peste obrazul nevăzuților atomi…

Lacrimi triste, reci suspine și un gând abia șoptit:

“Toate trec în viața asta, totul are un sfârșit!”

 

 

             D.M. Gaftoneanu, Botoșani, mai 2012


Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
POETUL BOTOȘANIULUI, DOREL MIHAI GAFTONEANU      [Cronică]
de Marin Toma
CATREN UMORISTIC VIORICA HRUSTOVICI      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
Melancolie...      [Pamflet]
de Dorel Gaftoneanu
Eu, Homer și Odiseea…      [Pamflet]
de Dorel Gaftoneanu
Autoprofil      [Pamflet]
de Dorel Gaftoneanu
CATREN UMORISTIC, DAN M. CRISTESCU      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
CATREN UMORISTIC      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
*CROCHIU UMORISTIC SPONTAN, DAN LUNGU*      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
Fabulă despre renumita gripă porcină      [Fabulă]
de Dorel Gaftoneanu
CATREN UMORISTIC TRAIAN APETREI      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
CATREN UMORISTIC GRUIA COJOCARU      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
CATREN UMORISTIC BOGDAN ALIN OTA      [Epigrame]
de Dorel Gaftoneanu
Către înălțimi cu ghețuri…      [Pamflet]
de Dorel Gaftoneanu