Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 

 
Blogul lui Rotundu
Românul şi Buhaiul Dorohoiului
[Pamflet]
de Ionel Bejenaru [alte lucrari ale acestui autor]
Inundaţiile recente  au pus Buhaiul Dorohoiului în mişcare. O mişcare necontrolată, devastatoare, cu victime. Micul pârâu s-a dovedit mult mai greu de ţinut în frâu, de strunit, în comparaţie cu buhaiul de rând, cel unde ar fi ţinut lecţiile de zootehnie, fie şi cele de de la învăţământul agrozootehnic de masă, desfăşurate la sate, în zilele geroase de iarnă.
Acest Buhai, la care ne referim, s-a desfăşurat ca unul negru, ca rod al lipsei unui sistem de regularizare sau de regulare, cum era termenul anterior şi sinonim. Başca îndoparea lui cu mormane de reziduuri, nonşalant lepădate de oameni în cursul său.
Alte inundaţii de dată recentă nu s-au dovedit lecţii pentru cetăţeanul plaiurilor noastre, cochetând cu lipsa de civilizaţie şi educaţie crasă. Drept urmare, consecinţele nefaste. Numeroasele mutaţii de climă  vin cu surprize nedorite şi neprevăzute în orice moment. Nu chiar la mare depărtare Miletinul Botoşanilor l-a acompania. Aşa că, Buhaiul Dorohoiului şi Miletinul Botoşanilor şi-au făcut în voie de cap. Apoi, nu numai vremurile sunt tulburi, dar şi apele.
Digurile de protecţie devin astfel uşor diguri ale plângerii. Apa cea năvalnică le penetrează cu uşurinţă, croindu-şi drum către prăpăd. Lipsit de vlagă şi plin de dezinteres, românul este cvasineputincios. Nici o  motopompă, cât de performantă ar fi, nu-i poate
evacua din cap şi din comportament, din întreg organismul atari trăsături de slăbiciune şi nepăsare.
Firesc, din solidaritate, încep a curge ajutoare care, mai întotdeauna, generează străi de scandal, ca şi inegalităţi de tot soiul în distribuirea lor. Organele se mobilizează, îşi fac front de lucru, încercând să acţioneze cu avânt. Câte-un român, mai credincios din fire, atribuie nenorocirile pedepsei Lui Dumnezeu. O face în ideea că lumea a devenit tare păcătoasă. Şi, cum nenorocirile continuă să tot vină, aşa o fi. Dintr-o solidaritate înţeleasă, şi străinătatea a ieşit la interval cu ajutoare pentru sinistraţii ţării, cu mai mult, cu mai puţin, poate şi ca a aprecierii şi dragostei faţă de români. Aşa să fie!
Lovit de soartă, românul încearcă să surmonteze situaţia jalnică de acum, printr-o tot mai multă grijă pentru sine, doar pentru sine, lăsându-i pe ceilalţi semeni în gr4ija altora şi a Celui de Sus. Aici, nu putem spune că este lipsit de experienţă, de lipsă de egoism. Aici, chiar excelează. Tare ne este teamă că, în situaţii viitoare de acest tip, istoria se va repeta şi Buhaiul Dorohoiului îşi va mai face de cap în voie.Greu este drumul de la Buhaiul negru la cel alb şi liniştit, oferind dorohoianului apă curată şi viaţă. (Ionel Bejenaru)

Comentariile cititorilor
pfiHadoJp [31 January 2012 | 06:29:45]
order cialis online 0581 zovirax gvgohs nexium 520598
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
MOTIV SERIOS      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Grupaj de poezie Ioan Andreica      [Poezie]
de Ioan Andreica (Satu Mare)
Canonisirea împiedicată de cei adormiţi      [Poezie satirică]
de
Românul şi Buhaiul Dorohoiului      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru