Un tabiet al românului este, indiscutabil, cafeaua. Mai dulce, mai amară… Chiar dacă este articol de import, românul face orice spre a o avea şi a o bea. Practica ne arată că românul nu poate începe ziulica fără benefica şi savuroasa cafeluţă. Mai mare, mai mică… Acasă sau la serviciu, cafeaua îi este indispensabilă, fie că o serveşte de unul singur, fie că o face în grup. Oricum, nu-l putem acuza că este dependent de consumul ei. Aşa cum se întâmplă în alte situaţii, cu consumul de altceva. În vremurile comuniste, cel de sus, de la putere, recomanda românilor, în spiritul său de bun român, a reduce consumul de cafea, în favoarea celui de ceai de tei autohton. Pulsa românismul în el! Nu i-a displăcut nici varianta înlocuirii ei cu numitul nechezol, nemaţinând cont că era generator de pancreatită. Supravieţuitorii acelor ani îşi amintesc prea bine.
Apoi, cafea întreţine şueta, bârfa, bontonul, ea ocazionând frumoase conversaţii pe teme clasice - femeia, politica, fotbalul, sexul, şeful, telenovela de ieri, viitorul lumii, relaţiile din sânul colectivului, secretara, noul angajat. Este încă un motiv de a fi îndrăgită şi poftită de toţi.
Şi tineretul român se cultivă în spiritul cafelei, preferată în orele de chiul şcolar,
|
la discotecă, la bar, la iarbă verde, în familie, la cafea dansantă, în tren, în vizită la vreo vecină etc. Parafrazând, de ce nu s-ar căli şi aşa oţelul?
Din fericire, piaţa românească oferă un bogat sortiment de cafea, pentru toate gusturile şi obişnuinţele. Şi, nici nu se întrevede vreo penurie. Relaţiile comerciale ale României cu ţările producătoare de cafea sunt bune şi foarte bune şi fericirea este, în adevăr, garantată românului. Măcar din acest modest punct de vedere.
Servitul cafelei nu este nici el de neglijat. O secretară frumuşică, zâmbăreaţă ca o chelneriţă, scurtuţă şi lungă în picioare, asigură o zi liniştită şi fericită şefului ei, la servitul cafelei sale, un nemaipomenit chef de muncă şi, de ce nu, de viaţă (tumultuoasă?)
La noi, la români, cafeaua a luat şi sensul atenţiei, de aceea se oferă, cu drag, medicului, profesorului, angajatorului şi secretarei lui, funcţionarei de la ghişeu, inspectorului, întru bine dispunerea lor, românul neieşind din generozitatea şi umanismul tradiţionale. Este frumos să trăieşti în România! Pe alte meleaguri, cine ştie dacă merge aşa?
În fond, este bine să ne apărăm cafeaua, şi nevoile, şi neamul… Să o facem cu putere, cu neîduplecare. Să o facem ala cum ştim mai bine! (Ionel Bejenaru)
|
