- Bună seara, doamnă profesoară... Parcă s-a înserat...
- Pentru mine nu mai contează de mult în ce moment al zilei mă aflu...
- Nu pricep de ce m-aţi chemat la dumneavoastră acasă, doamnă profesoară!...
- Ca să stăm pe îndelete de vorbă...
- Ce avem de discutat noi doi?!...
- Spune-mi pe numele mic... Margareta...
- Nu pot...
- Ai învoirea mea, Augustin...
- Dar nu şi pe a mea...
- Parcă la clasă nu ai fost niciodată atît de aspru şi de arţăgos...
- Acum joc pe teren străin...
- La mine, dragul meu Augustin, nu te considera un străin...
- Nu-mi ziceţi "dragul meu"... Nu-mi place.
- Dar cum doreşti să mă adresez?
- "Elev Augustin"...
- Termini peste cîtva timp liceul...
- Cu atît mai mult îmi place expresia "elev", pentru că n-o să mă mai întîlnesc cu ea...
- Elev Augustin, pot discuta deschis cu tine?...
- Vă priveşte... Fiecare are dreptul să se exprime cum doreşte... cu asumarea riscurilor...
- Ce riscuri?
- Eu, să fiu în locul dumneavoastră, nu aş aborda nici un subiect cu elevul Augustin... Sărmanul băiat are garda ridicată.
- Împotriva mea?
- În primul rînd, a mea... E o gardă foarte dificil de construit...
- Tot timpul eşti aşa de prudent?...
- Nu!... Cu părinţii mei niciodată... Ce gîndesc... le şi arunc în faţă... Prudenţa mea este în folosul adversarilor...
- Mă consideri o adversară?...
- Pînă acum nu... Dar nu este timpul pierdut... S-ar părea că sînt semne destule...
- Mi se confirmă bănuiala că eşti un adevărat bărbat...
- Şi nu aş fi vrut... M-am maturizat prea repede acum cînd am 18 ani şi cîteva minute... Îmi promit să redevin periodic copil... Mi-a plăcut mereu să fiu naiv, credul şi îndrăgostit de umanitatea din om. Ca să nu-mi pierd imaginea pozitivă despre bunătatea dumneavoastră sufletească, mă voi retrage strategic... Este în interesul Universului întreg...
- Ce sarcastic eşti, Augustin!
- Pot fi şi mai afurisit, doamnă profesoară... Încurajaţi-mă!...
- Augustine, îţi fac o confesiune...
- Mai bine, nu...
- Îmi asum riscurile...
- Cu gîndul că nu este nici o primejdie...
- Ce-ai zice, Augustin, dacă ţi-aş mărturisi că sînt îndrăgostită de tine?...
- Aş zice că nu sînt preot... Şi că ar fi cazul să mergeţi la persoana adecvată pentru soiul acesta de spovedanii...
- Spre cine mă îndrumi, Augustine?
- Mergeţi la un călugăr bătrîn sau la cabinetul de psihologie...
- Sînt nebună dacă m-am îndrăgostit de tine, Augustin?
- Că v-aţi îndrăgostit a fost o întîmplare... Că mi-o spuneţi fără reţinere este o neghiobie...
- Mulţumesc frumos pentru laude... Sînt urîtă?...
- La trup, cît se vede, nu...
- Dar la suflet, Augustin?...
- Sînteţi singură... Şi singurătatea este urîtă...
- Prin urmare, şi eu...
- Aşadar, aveţi de luptat cu singurătatea, ca să nu deveniţi urîtă...
- Să urmezi facultatea de filozofie!...
- Asta este şi intenţia mea...
- De ce filozofia?...
- Pentru că sînt singur...
- Recunoşti?...
- Nu am altă posibilitate decît să fiu sincer cu mine...
- Şi crezi că filozofia te va ajuta să scapi de sentimentul singurătăţii?...
- Mă va adînci... Este o voluptate să fii singur... să te izolezi de lume în mijlocul mulţimii...
- Cui îi foloseşte?...
- Nimănui...
- Şi atunci?...
- Măcar renunţi la iluzii, la speranţe şi la alte fleacuri...
- Şi ce ne mai rămîne, Augustin?...
- Golul interior... Pe care să nu-l umplem cu nimic altceva...
- Augustine!...
- Vă ascult, doamnă profesoară...
- Tu chiar ai crezut că aş fi îndrăgostită de tine?
- Poftim?!
- Şi după o căsnicie eşuată lamentabil, tot cu mintea raţională mă găsesc...
- Şi atunci, ce-a fost mascarada asta?...
- Te-am testat, băiatule...
- Cu scopul?...
- Ca să mă conving de golul tău sufletesc.
- Folosul?...
- Ca să-i deschid ochii verişoarei mele...
- Niceta este verişoara dumneavoastră?!
- Îi voi porunci să-şi ia gîndul de la tine, elev Augustin!
- Ne-am certat din nimic... Ne vom împăca în curînd!!!
- Te aud şi fără să urli ca un posedat de diavol!
- Nu am un suflet rău, doamnă profesoară!...
- Dar dispreţul faţă de toţi şi de toate?...
- Fraze fără convingere...
- Pe mine m-ai convins...
- M-am despărţit temporar de Niceta, ca să-i dau o lecţie...
- Nu mă îndoiesc că mai înainte tu ai învăţat temeinic lecţia ce urma s-o predai...
- Eu le fac pe dos... Am învăţat lecţia după ce am predat-o...
- Din decenţă feminină, biata Niceta nu vrea să-ţi servească pe tavă nici un fragment de lecţie...
- De ce, doamnă profesoară?
- Pentru că nu poţi să-ţi părăseşti singurătatea...
- Îi voi dovedi că se înşeală...
- Lămureşte-mă întîi pe mine... Niceta are încredere în discernămîntul meu...
- Cum?
- Eu voi intra în pielea Nicetei...
- Oho! Şi eu ce personaj să interpretez?
- Întrucît eşti intoxicat de propria ta personalitate, singurul rol adecvat eşti tu.
- Vai, doamnă profesoară, începe să-mi placă jocul acesta de copii nerozi...
- Îi dăm drumul, Augustin?
- Să mai reflectez, doamnă...
|
Să pornim... Niceta...
- Dacă ai şti, Augustin, cît de tare mă bucur că iubirea noastră nu mai există!...
- Nu te grăbi... Niceta dragă, am fost într-o stare sufletească proastă... Nu mi-am dat seama de consecinţe...
- Să uităm...
- Ce?...
- Că am fi putut avea o iubire frumoasă...
- Putem reinventa iubirea...
- O, şi cît aş fi vrut, Augustine, să ne ţinem o veşnicie de mînă!...
- Promit solemn să nu te mai supăr niciodată...
- Ţine-mă de mînă, Augustine...
- Ce degete firave şi delicate ai!... Le-am pierdut amintirea...
- Cu fiecare unghie o să mă regăseşti... Şi odată cu mine, şi iubirea noastră...
- Mă las în întregime în seama ta... Ca să-ţi dovedesc cît de mult te iubesc... Niceta, parcă plutesc...
- Strînge-mă în braţe, Augustin!
- Îmi este teamă...
- De cine, iubitule?...
- De mine...
- Să lăsăm în urmă zgomotul oraşului...
- Unde vrei să mă duci, Niceta?...
- La loc de verdeaţă şi de bucurie sinceră a vieţii...
- Departe?...
- În pădurea din apropiere... Hai, vino, Augustin... Nu ne zăreşte nimeni... Sîntem numai noi doi, Augustin... Să căutăm împreună un pîlc cu brazi tineri şi deşi...
- De ce este aşa de pustie pădurea?...
- Pentru că o vom umple noi cu dragostea noastră, iubitule...
- Am găsit pîlcul de brazi tineri şi deşi, iubito...
- Să dăm uşor crengile deoparte... Să ne strecurăm în mijlocul pîlcului, iubitule...
- Discretă poieniţă s-a ivit!...
- Tocmai nimerită pentru două suflete însetate de dragoste ca ale noastre...
- Niceta, şi iarba este atît de moale!... Nu găseşti un spin...
- Să ne întindem în iarbă, Augustin...
- Aşa, Niceta?...
- Sărută-mă, Augustin...
- Nu pot...
- De ce, băiatule?
- Pentru că nu eşti Niceta...
- Dar cine sînt eu, tinere?
- Sînteţi doamna profesoară Margareta...
- Sînt ce-ţi închipui tu că sînt...
- Nu am o imaginaţie atît de bogată...
- Încearcă, bărbate...
- Nu ştiu... Să mă mai gîndesc...
- Lasă-ţi dragostea şi dorinţa să hotărască în locul tău...
- În ce fel?...
- Închizînd ochii... Simţurile celelalte nu au nevoie de văz...
- Tremur din tot corpul... Vreau, doamnă, să vă fac o mărturisire...
- Taci, Augustin... Aşa e primul pas... Cu ezitări... Sînt aici ca să te ajut să treci senin peste pragul iubirii...
- Acum ard... Sînt lac de transpiraţie...
- Nu-ţi deschide ochii, Augustin...
- Aş vrea să plec... Să fug departe...
- De tine nu poţi fugi niciodată...
- Mi-e frig...
- Mă iubeşti, Augustin?
- Te iubesc, Niceta...
- Nu sînt Niceta...
- Atunci, cine eşti?...
- Sînt Margareta...
- Nu eşti Margareta!
- Nu te amăgi, Augustin! Sînt Margareta, femeia de care te-ai îndrăgostit încă de acum trei ani...
- Nu-i adevărat!
- Sînt Margareta, femeia care s-a îndrăgostit de tine încă de acum trei ani...
- E o minciună!
- Ce este o minciună?
- Că te-ai îndrăgostit de mine, Margareta...
- Te-am aşteptat să creşti...
- Scorneli!
- Te-am încurajat discret...
- Năzăreli!
- Şi că sîntem amîndoi întinşi pe duşumea este o iluzie?...
- Ţi-am acceptat jocul de dragul Nicetei...
- Nu există nici o Nicetă!
- Cum?!
- Imaginaţia ta a născocit-o...
- Aiureli!...
- Există şi o Nicetă reală...
- Nici chiar tu nu poţi nega iubirea noastră?
- Nu m-ai înţeles... Iubeşti o Nicetă care nu coincide cu Niceta aceea în carne şi oase...
- Ce-ţi pasă ţie, Margareta?!
- Pentru că te iubesc!
- Te priveşte strict personal!
- Pentru că Niceta îşi bate joc de tine...
- Nu!! De unde ştii?...
- De la ea...
- Nu te cred...
- Întreabă-ţi colegele de clasă... O spune în gura mare că tu eşti doar un şoricel de laborator...
- Toţi prietenii şi colegii m-au sfătuit s-o părăsesc pe Niceta... Că are un suflet rău...
- Regăseşte-ţi liniştea!... Fără Niceta!...
- M-am străduit de multe ori... Este imposibil s-o uit...
- Nu ai altă soluţie decît uitarea... Pentru că eşti un suflet bun şi curat... Şi fata aceea nu merită să fie idolatrizată...
- Cîte nu mi-a făcut!...
- Uit-o, Augustin... Promite-ţi c-o vei uita...
- Îţi făgăduiesc solemn, Margareta, c-o voi uita pe fiinţa aceea nedemnă pentru mine...
- Margareta?... Cine-i Margareta?...
- Tu eşti Margareta!
- Nu există nici o Margaretă! A, tu crezi că sînt profesoara care de-abia aşteaptă să facă dragoste cu tine?!...
- Nu mai înţeleg nimic...
- Prefăcutule!... Ia-ţi tălpăşiţa!... Du-te la tine acasă!... Fă-ţi un duş rece!... Şi uită tot!... Nu exişti decît tu!...
- Doamnă!...
- Să nu scoţi un cuvînt!...
- Doamnă profesoară!...
- A fost un ordin!
- Doamnă profesoară Margareta!...
- Pleacă repede!... Pînă nu rosteşti iar vreo prostie...
- Vă mulţumesc... Şi n-o să vă uit niciodată...
- Nu am cum să verific... Să nu uiţi vreo bucată de suflet pe la mine prin casă... că mă fac foc de supărare!... Adio, Augustin! Şi nu te gîndi la singurătatea mea!! M-ai auzit, elev Augustin?!!
- Tot şi ceva pe deasupra, stimată doamnă profesoară Margareta...
(Costel pricopie - Tîrguieli cu iubiri contrafăcute)
|
