Tot romānul fuge după o mătuşă
Şi nici Crocodilul nu e mai prejos,
Căci de leneveşte şi tot stă pe tuşă,
Nu prinde avere şi nici alt folos.

Vrea romānul Ţării cāte o Tamară,
Ochii să īnchidă cāt nu-i prea tārziu,
Mai mult, Crocodilul, de cu zori īn seară,
Meştereşte-ntruna, pentru ea, sicriu.

Gānd de moştenire mare īl apasă
Şi-şi agită coada, vesel, radios,
Punānd de o cursă, punānd de o plasă,
Īn care Mătuşa i-o cădea vārtos.

Moştenind avere, şti-va cum s-o toace
Şi, abil, cum este, „brici” s-o descurca,
Ştie cum se face, dar se şi desface,
Căci puţini īn lume-au experienţa sa.

Zel statornic pune-n adunat de acte,
Dar şi licori fine, pentru protocol,
Toate īn măsură să probeze fapte
Din cele cinstite, la orice control.

Va serba cu pompă marea biruinţă,
Īi vor trece pragul mari moştenitori,
Căci a lor e vremea, chiar e o tendinţă,
Chef de chef s-o-ncinge şi din zori īn zori.

Devenind de vază, stăpān pe situaţie,
Crocodilul nostru, putred de bogat,
Va semna cu coada orice declaraţie,
Minunānd controlul că-i nevinovat.

(Ionel BEJENARU)