Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
CREZUL UNUI PESIMIST
[Poezie]
de Vasile Iftimie [alte lucrari ale acestui autor]
Cred în adevărul relativ şi variabil
Modelat după bunul plac al limbuţilor
Şi aruncat în tiparele propriilor interese.
Hotarul dintre minciună şi adevăr
Ar trebui să se afle pe axa numerelor,
Să fie zero absolut şi nu zero ca valoare matematică,
El însă este mutat prin puterea de convingere a oratorilor,
Tinzând uneori către plus sau minus infinit.
De-asemeni adevărul nu este unic ca şi formă,
El poate fi îmbrăcat în haine din cele mai pompoase,
Înălţat până la rang de principiu sau teoremă,
Pus în formule matematice de o  precizie astronomică,
Sau poate fi coborât la valoarea unei simple constatări
De o credibilitate îndoielnică,
La puterea de convingere a unui ,,da” sau  ,,nu”
Rostit cu jumătate de gură.
La această limită ,,de jos”, adevărului nu i se mai ridică statuie
Ci este privit printr-un geam aburit de vaporii probabilităţilor.
Încerc să mă amăgesc că adevărul este universal şi absolut
Dar la tot pasul întâlnesc argumente
Care îmi consolidează convingerile pesimiste.
M-aş bucura să mă înşel, să fiu un sceptic rătăcit
prin întortocheatele labirinturi ale vieţii.
Dar mai am o speranţă, cred în existenţa adevărului Divin
Numai că şi aici a apărut interpretabilul,
Unii îl prezintă  sub diferite forme, in culori şi nuanţe diferite,
,,Despică firul în patru”, fir atât de bine  tors,
Şi apoi îndepărtându-se  de esenţă, hoinăresc
Pe tărâmul imaginaţiei  propriilor idei şi convingeri
Ce nu au aproape nimic cu miezul problemei
Şi ,,strigător la cer’’ este că se folosesc de acest adevăr absolut
Pentru rotunjirea propriilor burţi.
Cred în jumătatea goală a paharului
Întrucât cealaltă jumătate este o doime
Din râvna lacomă a ochilor.
Cred în apusuri de soare,
Începuturi repetate ale unui sfârşit.
Cred în răsărituri, pentru că sunt
Preludii ale unor agonii repetate.  
Şi mai cred că fiecare pas
Înseamnă o treaptă către adânc,
Că fiecare cuvânt este o piatră
Măcinată la o moară de vânt.
Privirea…avangardă în ispită a celorlalte patru simţuri,
Orbită de ereditarele boli ale sufletului,
Suferă de un ciudat daltonism,
Rezumând prezentul la un joc de umbre.
Auzul…cuib părăsit în care abuziv,
Se refugiază în stoluri decibelii,
Râvneşte la o romanţă de clopot.
Gustul… amestec omogen
Între amar şi amar, între pelin şi mătrăgună
Abia aşteaptă să cunoască dulceaţa pământului.
Pipăitul…  mai aspru  decât o coajă de stejar,
Mângâierea cea din urma a timpului,
Îmbrăţişarea albă a morţii.
Şi pentru că în adânc se nasc miresmele,
Voi fi primul care va mirosi iarba
Îmbrăţişat de rădăcinile existenţei efemere.
Sunt necunoscuta dintr-o ecuaţie,
Sunt x-ul egal cu zero,
Pulbere în cele patru vânturi.
Cred că m-am născut pentru singurul motiv
Că trebuia cineva să moară
Şi de va fi să mai mă nasc odată
Voi avea aceiaşi valoare matematică.
Sunt mai puţin decât o frunză,
Aceasta toamna se întoarce în tulpină
Pe când eu, sunt doar o povară
Pe umerii unei umbre cocoşate,
Ce îşi aşteaptă sărutarea albă,
Ca mai apoi să îngraş  iarba cimitirului.
Nu, nu mă voi ridica în cruce,
Deoarece paşii mi-au fost trepte către adânc
Şi niciodată nu am avut noroc la loterie.
Nu voi cerşi viză în Paradis
Şi nici prelungirea acestui exil...
Voi primi îmbrăţişarea pământului
Ca pe sublima dragoste.
(Iftimie Vasile)

Comentariile cititorilor
sincera [23 July 2006 | 15:55:36]
pesimismul este o boala vindecabila
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Anamaria – Aura BEJENARU – o poezie scrisă cu „peniţă argintie”      [Poezie]
de Anamaria Aura Bejenaru
Bunicuţul      [Proză]
de Viorel Buliga
Memorii      [Scrieri documentare]
de Demostene Botez
Crocodilul de Botoşani şi Ziua Mondială a Păcălelilor      [Poezii şugubeţe]
de Ionel Bejenaru
Românul şi colţul ierbii      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Marea antologie a glumei evreieşti      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Urmaşii      [Scrieri documentare]
de Elena Florica Şuster
Găman Gogoman      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
La Cina cea de taină      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Doru Petrariu
Grupaj de rondeluri      [Poezii şugubeţe]
de Constantin Puiu
Sub izvorul poeziei şi al cuvintelor      [Poezie]
de Alexandra Ramona Baciu
Bunele moravuri au fost salvate de la dispariţie      [Pamflet]
de Costel Pricopie
CREZUL UNUI PESIMIST      [Poezie]
de Vasile Iftimie
Vâlva rătăcită      [Legende]
de Elena şi Octav Guţic
Eseu cu… Laleaua Neagră      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Dor nebun      [Poezie]
de Lavinia Anghel
Dicţionar special      [Analiză literară]
de George Manole
Eminescu copist la Botoşani      [Scrieri documentare]
de Nicolae Iosub
„Vestitorul”      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei