Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Grupaj de poezii
[Poezie]
de Dumitru Lavric [alte lucrari ale acestui autor]

Monada
Leibnitz descoperi monada
Pe care-o preluă Monica –
Asta a fost în lume nada
Şi de atunci nu fu nimica

Decât o împărţire tristă
A unei cantităţi incerte –
A fost, va fi, încă există!
Din Eva sunt urmaşe certe!

Motiv e însă de mirare
Doar când monada-i împărţită
Între – doi-trei, căci fiecare
O va percepe ca-ntregită!

Tanti Veta
La crâşmă la tanti Veta,
Într-un an şi două luni
Băui calul şi şareta
Şi-arvonii, boii cei buni!

La crâşmă la tanti Veta
Nu mă mai duc până luni:
Am acasă pe Saveta
Ce mă-njură de străbuni!

La crâşmă la tanti Veta
Simt nevoia să vin iar,
Iar şi iar să fac naveta –
Dar e gol în buzunar!

Piatra
Venită din geologie
Ea pare fără amintiri,
Nu e înscrisă-n geografie
Căci se fereşte de rodiri!

Modest, acceptă gravitatea –
O cheamă focul din adânc
Dar zăboveşte de când lumea
Sub pas de om, adult sau prunc.

Şi când – prin timp – e părăsită
De paşii care-i sunt aproape
Îşi desfăşoară, urgisită,
Fiinţa moartă-n jos de ape!

Stejarul
În pat de frunze, în înalturi –
Întors spre veşnica oglindă
Ţine în palme, printre vânturi,
Ghiocul de cleştar-o ghindă!

Plânsă de roua dimineţii
Şi încălzită-n foc solar –
Sămânţa ce-i izvorul vieţii
Se roagă tatălui – stejar:

- Coboară-mă, părinte-n lutul tare,
În beznă umedă şi rece
Să pot apoi şi eu, sub soare,
Fiinţa în urmaşi a-mi trece!

(Dumitru LAVRIC)


Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Când amatorismul primează profesionismului      [Editorial]
de Ioan Rotundu
Nu-i nimeni      [Poezie]
de Constantin Bojescu
Articolul      [Proză]
de Traian Calancea
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Viorel Buliga
Carte poştală      [Schiţe]
de Elena Florica Şuster
Dis de dimineaţă      [Schiţe]
de Viorel Buliga
Naşul      [Proză]
de Traian Calancea
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Constantin Bojescu
Românul şi periuţa      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Aventură      [Proză]
de Vasile Fetescu
Oaia social-democrată      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Moldova literară      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei
Mihai Munteanu – Antologia versurilor dragi      [Scrieri documentare]
de Ionel Bejenaru
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Dumitru Lavric
Bărbaţii altor femei      [Proză]
de Elena Cardaş
Amintiri cu chipuri, locuri şi întîmplări      [Schiţe]
de I.D. Lăbuşcă
Locuri şi legende      [Scrieri documentare]
de Dumitru Lavric
Lacrima ploii      [Reportaj]
de Adelina Fulga
Eseu cu… fericirea în dragoste      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Petru Manoliu – un mare eseist şi publicist remarcabil      [Eseu]
de Paul Ungureanu
Pupăza din tei      [Poezii şugubeţe]
de Dumitru Monacu
Insulte grave      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Răspundere      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Crocodilul de Botoşani şi Moş Nicolae 2005      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
Cartea cu anecdote circumscrise      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Birtul lui Radu      [Schiţe]
de Ioan Rotundu