Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Grupaj de poezii
[Poezie]
de Doru Petrariu [alte lucrari ale acestui autor]

Soluţie
Să pierdem deci cu toţii
Din zi şi pānă-n seara,
Cāştigul nu-i nimic
Din ceea ce dorim,
Să pierdem,
Aceasta ne e vrerea,
Să pierdem tot
Şi-apoi
Să ne mutăm la cort,
Să renunţăm uşor
Şi la sandale,
Să bem doar
Ape minerale plate,
Şi s-avem spate
Cāt mai cocoşate,
Poate asta-i calea
Să uşurăm guvernarea

Īnţelepciunea
Īnţelepciunea vine sigur
Toţi proştii pot fi īnţelepţi
La mijloc nu e decāt timpul
Ce e timpul?
Timpul este un drum
Timpul este un drum pentru oameni,
Dumnezeu nu are ceas
El s-a născut īnţelept,
Timpul este drumul īngust şi prăfuit
Al vieţii către moarte
Drumul pe care odată
Va veni īnţelepciunea,
Nu fiţi disperaţi
Dacă n-aveţi semnele īnţelepciunii
E ca adolescenţa
E ca ploaia
E ca ninsoarea
Odată va veni
E obligată să vină
Īntotdeauna vine

Lacrima
(colegilor mei)
Eu ştiu să plāng,
Ştiu şi pe alţii ce pot plānge,
Ştiu şi cāţiva ce pot īncerca
să plāngă,
Cāteodată plāng,
Timpul atunci se opreşte,
Dumnezeu zāmbeşte
Noi ce ştim a plānge
Īl īnveselim pe Dumnezeu,
Zāmbetul lui
E lacrima noastră

Revolta īmpotriva morţii
Moartea ca şi omul
Este creaţia lui Dumnezeu
Moartea trăieşte īn noi
Odată cu naşterea noastră
Hrănindu-se din viaţa noastră,
Ea rămāne trăind
Iar noi murind viaţa
Trăim cu frica ei,
Să ne revoltăm īmpotriva morţii
Să nu murim,
Sau să ne facem că nu murim
Să-l păcălim pe Dumnezeu,
Fiecare cu moartea lui,
Fiecare cu viaţa lui,
Preferi o moarte mai blāndă
Sau o moarte mai subţirică
Mai plăpāndă,
O moarte mai tārzie
O moarte mai lentă
Sau una uşoară,
Sau poate vrei una prezentă,
Suntem viaţă şi moarte la un loc
Suntem dragoste şi ură la un loc
Suntem totul şi nimic
Ce vrei să fii: viaţă sau moarte
Viaţa e scurtă
Dar moartea e lungă
Vrei să fii veşnic
Sau vrei să rămāi om
Dumnezeu te lasă să alegi
Alege omule!

(Doru PETRARU)


Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Cristina ŞOPTELEA, o maestră a versului      [Poezie]
de Cristina Şoptelea
Crocodilul de Botoşani şi Paştele 2006      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
Marea antologie a glumei evreieşti      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Sonete      [Poezii şugubeţe]
de Constantin Puiu
Cu nea Floricel      [Proză]
de Viorel Buliga
Atac la persoană      [Proză]
de Cezar Vasilescu
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Doru Petrariu
Domn’ Petrică      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Ameninţarea unui cenaclu cu identitate īn alb      [Cronică]
de Necompletat
Fără titlu      [Proză]
de Elena Florica Şuster
Alexandru Hrib      [Scrieri documentare]
de Necompletat
Tunica      [Poezii şugubeţe]
de Viorel Buliga
Inscripţie      [Poezie]
de Anamaria Aura Bejenaru
Păcatele trecute şi mărturisite le iartă pe cele viitoare      [Fabulă]
de Costel Pricopie
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Ştefan Roşu
Un an de suferinţă la Botoşani      [Scrieri documentare]
de Nicolae Iosub
Memorii      [Proză]
de Demostene Botez
Eseu cu… norocul vieţii      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Aud frunzele toamnei      [Poezie]
de Anamaria Aura Bejenaru
„Glasul singurătăţii”      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei