Ţara fără noroc
Haideţi cu toţii
Să ne unim
Ţara să o preamărim,
Eu voi construi o casă
Tu īţi vei lua nevastă
El va ridica o şcoală
Ei la vānătoare
Vor ucide
Căprioare,
Ei cu puştile-n spinare
Vor ucide căprioare,
Ţara asta
Noroc n-are!
Nenoroc
Poezia
E-o fāntānă
Cu apa
Din cea mai lină,
Dacă o bei
Din găleată
Nu o mai uiţi niciodată,
Dacă o bei din căuş
Te īntorci acuş
Acuş,
Dacă treci şi
N-are apă
Lasă calul să mai pască
Nu-i un bai
Nu-i nici un rău
Poate, bunul Dumnezeu
Īnsetat īn acea zi
Apa chiar el o sorbi.
Bunătate
Aş vrea să fiu lăsat
Ca să fiu bun,
M-am săturat
De sfaturi surogat
M-am săturat
Să stau cu toţi la sfat
Aş vrea cu norii să vorbesc
Cu ploaia şi cu vāntul
Să mă-ntovărăşesc
Ţi herghelii de cai
Īn libertate
Să mă-nsoţească
Dincolo de moarte.
Dedicaţie
Dacă lumea
Nu s-ar mai şi strāmbă
Am fi cu toţii
Ca la ora de chimie
Privind la molecula
De prostie
Ce alunecă pe faţă
Īmpietrită
A unui fost elev
Bolnav de hepatită,
Dar lumea
Se mai şi strāmbă
Cāteodată
Ficatul īşi revine
Şi faţa pală
De odinioară
Revine la roşeaţă
Cea dintāi
Primordială,
Doar profesoara
E aproape cheală,
Are vreun sens bădie
Să fii mereu
Un gardian de puşcărie?
Patologic
Să poţi plānge
Şi-atunci cānd e bine
Se-ntāmplă oare
La oricine?
Sau e blestem
Din vremuri vechi
Ce vine de
Departe
Către mine,
De ce să plāngi
Atunci cānd este bine
De ce să plāngi
Dacă moartea nu vine,
Dar dacă plānsul
Nu e pentru mine
Şi-i pentru cei neplānşi?
Pentru cei care
Alţii să-i plāngă
N-au avut răbdare,
Deci poate
Nu e patologic
Şi mă-ncadrez īn biologic.
Raritate
Īmi vine să plāng
Cāteodată
De cāt de frumoasă-i viaţa
Şi cāt de subţire-i aţa
Şi cāt de vagă-i speranţa
Şi cāt de albă-i mustaţa,
Īmi vine să plāng
Cāteodată
De cāt de adāncă-i marea
Şi cāt de sărată-i sarea
Şi cāt de sărac este omul
Şi cāt de frumos este pomul,
Şi-mi vine să rād
Cāteodată
Cum oamenii mor
Pe pămānt sau īn zbor,
De tristeţi, de război
Sau de boli
De urgii,
Şi prea rar
Mor oamenii de bucurii.
(Doru PETRARIU)
|
