Tata Zi de zi īmi vorbeşti Precum copacul vorbeşte fructului Rogi soarele să adaste Mai mult la mine Singurătatea ţi-o cārpeşti Cu amintiri tocite Numeri clipele pānă la următoarea revedere Şi printre rugăciuni strecori īngeri Ce poartă flori de tei la urechi Să-mi parfumeze necredinţa.
Atāta iertare şi răbdare Īntrece chiar şi īndărătnicia pietrei.
Nopţi negre Īn nopţi adānci, cānd voi dormiţi Eu stau de veghe lāngă lună Şi mi-e foarte greu Chiar dacă totul e pustiu.
Şi cānd citesc tăcerea Şi plāng odată cu īngeri Şi-mi arde īn cămaşă inima Atunci vă scriu
Vreau să vă dărui totul vouă, Cei care poate-odată, Aţi plāns şi-aţi suferit, Aţi īntālnit iubirea şi-aţi iubit Voi toţi, īndrăgostiţii lumii.
Iubire posibilă Nu ne-am născut īn timpul hărăzit Iubirilor ce se-ntālnesc īn lume. Dar chiar potrivnic de-i creat, anume, Prin zodii, timpul le-am nesocotit.
Căci sufletele noastre s-au aflat, Chiar dincolo de marginea făpturii, Cu flori lipite crud īn colţul gurii Şi ofilite-n patimi şi-n păcat.
Prin dragostea nicicānd īmpărtăşită Din zbuciumul durerii ce-o atinge, Ele vor arde vii şi nu s-or stinge.
Iar noi, neīntālnindu-ne-n ursită. Nu maculăm, prin carnea-nşelătoare, Al duhurilor noastre veşnic soare.
|