Tata
Zi de zi īmi vorbeşti
Precum copacul vorbeşte fructului
Rogi soarele să adaste
Mai mult la mine
Singurătatea ţi-o cārpeşti
Cu amintiri tocite
Numeri clipele pānă la următoarea
revedere
Şi printre rugăciuni strecori īngeri
Ce poartă flori de tei la urechi
Să-mi parfumeze necredinţa.
Atāta iertare şi răbdare
Īntrece chiar şi īndărătnicia pietrei.
Nopţi negre
Īn nopţi adānci, cānd voi dormiţi
Eu stau de veghe lāngă lună
Şi mi-e foarte greu
Chiar dacă totul e pustiu.
Şi cānd citesc tăcerea
Şi plāng odată cu īngeri
Şi-mi arde īn cămaşă inima
Atunci vă scriu
Vreau să vă dărui totul vouă,
Cei care poate-odată,
Aţi plāns şi-aţi suferit,
Aţi īntālnit iubirea şi-aţi iubit
Voi toţi, īndrăgostiţii lumii.
Iubire posibilă
Nu ne-am născut īn timpul hărăzit
Iubirilor ce se-ntālnesc īn lume.
Dar chiar potrivnic de-i creat, anume,
Prin zodii, timpul le-am nesocotit.
Căci sufletele noastre s-au aflat,
Chiar dincolo de marginea făpturii,
Cu flori lipite crud īn colţul gurii
Şi ofilite-n patimi şi-n păcat.
Prin dragostea nicicānd īmpărtăşită
Din zbuciumul durerii ce-o atinge,
Ele vor arde vii şi nu s-or stinge.
Iar noi, neīntālnindu-ne-n ursită.
Nu maculăm, prin carnea-nşelătoare,
Al duhurilor noastre veşnic soare.
|
