Interior
Sunt asemenea
Condamnatului pe viaţă
Veşnic liber
În iluzia timpului,
Plătind pentru
Fapta de a exista,
Mimând
Relativa libertate
Între două răsărituri,
Între viaţă şi moarte,
Cu visul atârnând
Mereu
Între credinţă
Şi biruinţă.

Câmpuri verzi de bătălie
Să ne rechemăm
Soldaţii
De pe câmpuri
Că se ară,
I-om trimite
Înapoi
Când s-o coace
Grâu-n vară,
Ca să nu-i
Simţim prin pâine
Cum ar vrea
Să ne sărute,
Să ne rechemăm
Soldaţii
C-au văzut deja
Prea multe.

Incertitudine
Colecţionez pietre
Şi din obişnuinţă
Le aşez
La locul lor
În ierbar,
Ierbarul cu pietre
E puţin mai greu
Decât un ierbar normal
Şi de asta
Nu-l poţi duce în buzunar,
Mai am loc
Doar pentr-o piatră
Şi pentru că-s necăjit,
M-am gândit
S-o leg de gât
Şi să-mi bag
Capu-n ierbar
Şi ierbarul
Să-l izbesc de trotuar.

Iarăşi primăvara
Tristeţile deoparte!
Când vine primăvara
Coroane înflorite
La-nmormântarea iernii
Stau grămada
Şi vrăbiile ciripesc
A promenadă,
Nu plânge nimeni
Iarăşi
Şi cimitiru-i gol,
Un stol de ciori
Dă ultimul târcol,
Pe bancă-n parc
Un orb
Începe să privească
Atent, în sine
Se vaită broasca
Mielul plânge
Şi vuietul de lup
La orizont dispare
Începe să trăiască lumea
Cu fervoare.

Sancta simplicitas
Dar ne-am născut cu ochi
Hai, să-i deschidem,
Şi ne-am născut cu mâini
Hai, să le-ntindem,
Şi inimă aveam
Dar e-ncuiată,
Hai, să vorbim
Cu simplitate
Cu limba
Ce ni-i dată.