|
|
Psalmi [Poezie] |
| de Vasile Iftimie
[alte lucrari ale acestui autor]
|
|
|
În toate Te-am găsit Hristoase, În piatră, în zbor, până şi-n foc… În sfinţi şi-n trupuri păcătoase Numai în mine nu ai loc. Tu ţi-ai întors privirea Sfinte Sătul de-atâtea vorbe goale… Mă răstignesc doar în cuvinte Şi Îţi cânt false osanale. Deschisu-Ţi-am uşa în mine, Săpatu-Ţi-am trepte în lut Dar Tu mă ocoleşti străine Şi mi-ai rămas necunoscut. Te rog Iisuse întinde-o mână Din morţi Tu sufletu-mi învie Să-mi curgă lacrimi din ţărână Şi flăcări din făţărnicie. Îndreaptă-mă spre mântuire, Un strop din harul Tău să-mi dai Şi cu a Ta milostivire Să-mi deschizi porţile la Rai. (Vasile Iftime)
|
Comentariile cititorilor
|
| |
|
 |
 |
|