La deal de satul meu mai e un sat
În care şi-au făcut morţii cetate
Din lemn, din piatră sau din fier forjat,
E satul nou, numit Eternitate.

Aici se împart vize pentru rai,
Colivă, lumânare şi colac,
Cresc cruci cu muguri sau cu mucegai
Prin iarba grasă şi prin liliac.

În turlă, a jale cântă cucuveaua,
Când vântul cu aripa bate-n poartă,
A îmbobocit salcâmul şi laleaua
Dintr-o sămânţă proaspăt îngropată.

E satul meu cetate de chirpici
Cu suflete ascunse-n colivie,
În cinstea veşniciei de aici
Îşi bate moartea coasa-n fierărie.

Din el se duc cortegii funerare
Spre dealul presărat cu sfinte moaşte,
Plâng lumânări bolnave-n felinare
În sâmbete şi-n zilele de paşte.

Pe satul meu de cel vechi îl desparte
Un gard de sârmă şi un strat de lut,
Din cer cad stele crude, stele coapte,
Vestind sfârşituri fără început.

De ,,aici” şi până ,,acolo’’ e drum greu
Cu douăzecişipatru suspendate poduri,
S-a dus la deal şi-un ultim neam de-al meu…
Îşi cânt bătrânii reciproc prohoduri.
(Vasile Iftimie – Pe jumătate liliac)