Cutremur
S-au sfărâmat Sfintele Porţi, Păianjeni negri Au năpustit pe albii îngeri, Din puritatea lor Se adapă înveninaţii demoni, Cu sânge, Ei sug din pieptul lor laptele nemuririi. Se crapă cerul, Bucăţi de plumb cad peste a îngerilor aripi Şi fâlfâind Cad penele greoaie şi totul se răstoarnă; Otrava dulce, Se varsă-n cupele prea Sfintei Ape. Se sparge-n trei Până şi cel din urmă clopot; Neadormiţii viermi, Se mişcă-n inimă de serafimi, Se zbat în bălţi de sânge heruvimii Şi flori de mucegai Le cresc acum pe stinsele aureole. Arhangheli se tem, Se stinge cu-ntuneric a raiului lumină, Se nasc din îngeri şerpi. Un iris se-ngrozeşte iar celălalt se plânge; Se umple orizontul De corbii însetaţi ce vor doar sânge; Se lasă frig Şi-i foc, cenuşă, ţipăt şi-ntuneric, Se plânge-n Paradis Şi totul se transformă-n moarte, Căci El, Prea obosit
a aţipit puţin.
(Carmen Liliana IACOB)
|