Din umezeala bolţii înstelate
Pe-un fir de iarbă-n zori s-a plăsmuit
Ca un copil frumos, din flori ieşit
La-mbrăţişarea dintre zi şi nopte.
Un strop de rouă, cosmic prunc ivit
Şi unic printre mii de nestemate,
Împrăştiind în juru-i puritate
Şi strălucind rotund în răsărit.
Era legat de soare cu o rază,
Era-nrudit cu stelele din cer,
Ştia că tot pământu-i efemer
Şi-nveşmântat ca-ntr-un costum de gală
În frumuseţea sa universală
A strălucit superb...pân' la amiază.
(Constantin Puiu)
|
