Mamă,
Să-mi spui de ce-s bolnavi copacii,
De ce-s aşa de galbeni şi de goi,
De ce le cade frunza prin noroi,
De ce-s aşa de singuri azi, săracii…

Mamă,
Să-mi spui atâţia nori unde se duc,
De ce-au venit să nu mai fie soare,
De ce e cerul vânăt spre ’nserare.
De ce sunt negre frunzele de nuc.

Mamă,
Să-mi spui în lume cine a murit
De s-au uscat atâtea frunze moarte,
De ce-au rămas pădurile deşarte,
De-i tot pământu-atâta de mâhnit.

Mamă,
De ce e câmpu-atâta de pustiu
Şi peste tot e parcă fum mereu;
Oare-a murit în ceruri Dumnezeu,
S-au vine-o noapte mare, şi-i târziu…
Demostene Botez
Viaţa românească – nr. 11, noiembrie 1921, anul XIII.