Timpul trece nemilos Şi cu mâna sa cea rece Drămuieşte al lumii rost Care vine şi se trece Ca un vând de primăvară, Cu viori atât de multe…
Toate se călătoresc, Nopţile voind să-asculte Gândul lor de-odinioară – Ca un vis purtat de vreme, Cu bujori în obrăjori Risipindu-se în vreme.
II
Zice-n sine o vioară: „E atâta de frumos Să rămână toate iară Ele să se tot gătească, Să le pună dar pe frunte”… Gândurile le opri – Negurile bat cărunte.
Toate se călătoresc, Mai târziu ori mai devreme, Cu bujori în obrăjori, După cum o să le cheme. (Sophy Bistricianu – Cupa fermecată)
|