Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 

 
Blogul lui Rotundu
INDRAZNESTE! …
[Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu [alte lucrari ale acestui autor]

Sami, funcţionar de bancã
Şi cu creştere aleasã
A fost invitat la Natan
Şi nevastã-sa, la masã


Tânăr, c-o înfăţişare
Ce te bagã în răcori,
N-a venit cu mâna goală,
Ci cu un buchet de flori.


Doamna, foarte încântată,
Dup’un an de măritiş,
A servit coniac, salatã
Şi apoi ghefilte fiş.


Sami a mâncat cu poftă,
Şi c-un sentiment firesc,
A-ntrebat-o pe Şoşana:
- Doamnã, pot sã îndrăznesc?

- Vai de mine, Domnu’ Sami –
Zise ea, înviorată –
Ca la dumneata acasă.
…Şi i-a dat înc-o bucată.

A urmat fripturi, kighel,
Vin de la Ierusalaim,
Şi-ntr-o caldă atmosferă,
Au ciocnit cu toţi “lehaim!”.


Cum petrecerea se-ntinse,
Natan l-a rugat, apoi:
- Ce să te mai duci acasă,
E departe, dormi la noi!

Tocmai când erau mai veseli,
A venit un amploiat,
Şi pe Natan, de urgenţă,
La direcţie, l-a chemat.


- Nu-i nimic, mă-ntorc îndată
Maximum o oră-două.
Voi, mai staţi, fiindcă în casă
Nici nu ninge, nici nu plouă.

Şi-a plecat, şi vremea trece,
Când nici n-ai băgat de seamă,
Îmbrăcând întreg oraşul
Într-o magică năframă.

După ce-au vorbit de toate,
Într-o ambianţă dulce,
I s-a năzărit Şoşanei
C-ar fi timpul să se culce.

I-a făcut, în grabă, patul
Pe sapaua de atlas,
A făcut “lampa mai mică”
Şi sub glass-wand s-a retras.

Prin lumina roz, discretă,
Care dincolo apare,
Sami vede-o siluetă
Scumpã şi turburătoare.

A-nceput sã se dezbrace,
A pus rochia de-o parte,
Ce frumoasă-i în desso-uri,
Numai glass-wandu-i desparte.

Când alături c-o femeie
Şi bărbat-su e plecat,
Fără vrere-ţi trec prin minte,
Numai gânduri de păcat.

Ş-a mai scos şi cămăşuţa,
Rămânând ca o statuie
Capodoperã celebrã,
Cum în lume alta nu e.

Pãrul, despletit pe umeri,
Sânii ca ai Sulamitei,
Chiar de-ai fi mai sfânt ca Papa,
Nu poţi rezista ispitei.

Sami, năucit de farmec,
Şi c-un sentiment firesc,
A-ntrebat, discret, prin glass-wand:
- Doamnã, pot sã îndrăznesc?


- Vai de mine, Domnu’ Sami –
A răspuns ea, ştrengăreşte –
Ca la dumneata acasă!
Îndrăzneşte!

Şi, deodată, Domnul Sami,
Din sapa s-a smuls, furiş
Şi şi-a luat înc-o bucată
Din bufet, ghefilte fiş.
Ion Pribeagu


Comentariile cititorilor
Valerian Galeriu - vremelnic prin Paris. [08 June 2006 | 17:33:24]
Ion Pribeagu, un mosnegut,cu putin peste un metru cincizeci,mereu pus pe glume si vesnic donic de un vin bun,asa mi-l amintesc prin redactiile din Paltul Universul din Brezoianu 23-25.Tineri reporteri,roiam in juru-i savurandu-i spusele care mereu erau vo
Galeriu Valerian [08 June 2006 | 18:10:15]
erau vorbe de duh.Asa era nenea Ion Pribeagu,meru voios si pus pe saga,fie-i tarana usoara.
Ioan Rosca, ing. [15 July 2006 | 16:35:58]
De cand caut versurile astea! Le-am auzit recitate de Florin Piersic la TV cu ani in urma si nu am retinut autorul. Incerc sa le invat.
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Alexandru Mihai Sârbu – un poet de clasa a VIII-a, deja premiat      [Poezie]
de Alexandru Mihai Sârbu
Odaia lui Vodă      [Legende]
de Dumitru Ivan
Crocodilul de Botoşani şi peştele Sitnei      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
Grupaj de poezii şugubeţe      [Poezii şugubeţe]
de Constantin Puiu
INDRAZNESTE! …      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Marea antologie a glumei evreieşti      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Cristina Şoptelea
ŢUP – ŢUP      [Proză]
de Paul Mircea Iordache
Sărmanului i-au rămas felinarele de plop      [Proză]
de Stelorian Moroşanu
Iubirile trăiesc şi mor      [Proză]
de Traian Calancea
Miercurea Ciuc      [Scrieri documentare]
de Aspazia Oţel Petrescu
Judeţeana de partid în pericol (II)      [Scrieri documentare]
de Corneliu Filip
Tranşa      [Poezie]
de Marian Moroşan
Pe cer a apărut o stea…      [Poezie]
de Filip Militeanu
Apa moartă din ochii mei curge…      [Poezie]
de Andra Iacob
Prafuri cenuşii      [Proză]
de Valentin Jantea
Mărire vouă      [Poezie]
de Vasile Militaru
Înlănţuiţi în descoperirea profundă a aproapelui      [Pamflet]
de Costel Pricopie
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Anamaria Aura Bejenaru
Memorii      [Scrieri documentare]
de Demostene Botez
Vizitatori români şi străini la Ipoteşti      [File de monografie]
de I.D. Marin
„Molna”      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei
Absolutul      [Poezie]
de Doru Petrariu
Eseu cu… un altfel de 7      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Românul şi durutu-n cot      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Nichita Danilov faţă cu explorarea vizuală      [Eseu]
de George Manole
Mama      [Poezie]
de Liviu Pânzariu