Mery, draga nevestică,
A lui Avramel din Iaşi,
Are-un copil ş’o vită
Cea mai mîndră din oraş.

Are freulein şi maşină
Şi un pardes de gutui
Însă e nefericită,
Ş’asta din pricina lui.

El, chiar n-are nici un viciu,
Fără ea nu face-un pas,
Însă are-un mic capriciu:
Sforăie şi-i tare gras.

Cînd îl vezi la ştrand, pe stradă,
Sau la teatru pe-amîndoi,
Ea e ca o floare’nvoaltă
Ş’Avramel ca un butoi.

D’aia Mery cea frumoasă,
Cu trup’şoru’n farmec strîns,
La un specialist acasă,
S-a dus tristă şi s-a plîns:

- Doctore, mi-e viaţa-amară,
Dă-mi un leac, că Avrămel,
Sforăie din cale-afară,
Că nu pot să dorm de fel !

Am cercat buline, raze,
Însă totul mi-e’mpotrivă.
N-am să dorm o viaţă-ntreagă,
Lîngă o locomotivă…

Scapă-l de această boală
Şi pe mine de calvar,
Fiindcă altfel, tinereţea
Mi se trece în zadar!

- Uite ce-ai să faci gheveret,
(I-a vorbit doctorul Schor),
Noaptea, cînd l-auzi că-ncepe,
Te ridici încetişor.

Şi cum doarme’ntins pe spate,
Lat şi sforăie în draci,
Brusc, picioarele-amîndouă,
Delicat, i le desfaci.

Prin mişcarea asta iute,
Inima-i produce-un şoc.
Şi eliberat, deodată,
Nu mai sforăie deloc.

A trecut un an aproape –
Vremea trece-ntr-o clipită –
Nimeni, ca frumoasa Mery,
Nu-i atît de fericită.

Cum începe el “concertul”,
Mery, cu metoda-i nouă,
Trage-ncet şi îi desface,
Brusc, picioarele-amîndouă.

Ca magnetul îi s-opreşte
“Muzica” fără habar.
Se mai mişcă, se suceşte,
Şi apoi adoarme iar.

          ˜

Da’ntr-o noapte, dulcea Mery,
S-a trezit ş-a constatat,
C’Avramel al ei, iubitul,
Nu e lîngă ea în pat.

Unde-i? Că era aicea!
Nu-i nici în bucătărie,
Nici în holl nu-i, nici în baie.
Unde ar putea să fie?

Nu e nici în toaletă,
Poate că s-a dus p’afară…
Şi deodată îl zăreşte,
Răvăşit, venind pe scară.

- Unde-ai fost? – întreabă Mery
Plină de îngrijorare.
-Sus, că biata freulein, Mitzy,
Sforăia atît de tare!…
Ioan Pribeagu