Cānd Decebal la Roma m-a trimis C-o haină de roman m-am īmbrăcat Ce a urmat pe drum, a fost un vis Că multă lume-aşa am speriat. Unii ziceau că-s Zeu, ba că-s Hercule Alţii statura māndră-mi admirau Iar Dacele de-ai lor bărbaţi sătule Cu ochi de căprioară mă doreau. Odată un beţiv am ciomăgit Şi nimeni, uite, nu s-a supărat Ba chiar acel beţiv a stăruit Să beau pe gratis pān m-am īmbătat. Cānd am ajuns la Roma īnspre seară Povestea noastră, frate, s-a schimbat Pe umeri cu tunica mea murdară Un sclav bătrān am fost considerat. Īn jur vedeam tunici viu colorate Mai noi şi mai frumoase ca a mea Erau pline de-argint şi nestemate. Oricare dintre ele mă-njosea. Īn halul acesta cum la Īmpărat Să mă mai duc, m-ar fi batjocorit Şi m-am īntors acasă ruşinat Făr ca solia să-mi fi-ndeplinit. La Roma e splendoare multă Nu-ţi poţi măcar imagina Degeaba īncercăm noi, dacii Ca să ne comparăm cu ea. Iar tunica asta blestemată Ce-atunci īn Roma tare m-a-njosit Zace şi-acuma-n casă aruncată. Un vis ce-a fost frumos şi s-a sfārşit.
(Viorel BULIGA)
|