Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Aventură
[Proză]
de Vasile Fetescu [alte lucrari ale acestui autor]
Încă de la primele ore ale dimineţii ziua se arăta a fi frumoasă. Cerul senin, pigmentat din loc în loc cu mici pete de nori ca nişte clăbuci, soarele ridicat la câteva suliţe deasupra orizontului, trimitea peste oraş raze călduţe şi gălbui de toamnă târzie. Frunzele copacilor aşternute pe pământ foşnesc trist sub paşii trecătorilor.
Vremea prielnică este pentru toată lumea o invitaţie la evadarea din spaţiul închis şi înghesuit al locuinţelor de bloc, pentru o plimbare sau pentru diverse treburi.
Trezit la puţine ore după miezul nopţii, Dumitru Dascălu (Dede, cum îi prescurtau numele colegii), aproape nonagenar, aşteaptă cu ochii pironiţi în tavan, ivirea zorilor. Timpul care îl mai desparte de începutul unei noi zile se scurge cu încetineală, fapt care îl nemulţumeşte profund.
De când a rămas singur, nopţile au devenit pentru el un calvar. Când vederea îl ajuta citea şi timpul trecea mai uşor. Cărţile din mica lui bibliotecă le-a citit şi răscitit. Nici la televizor nu mai poate privi prea mult tot din cauza vederii slabe. Radioul nu-i mai este de nici un folos, de când şi-a pierdut auzul.
Astăzi s-a ridicat din pat odată cu răsăritul soarelui, hotărât să iasă din casă, lucru pe care nu l-a mai făcut cam de mult, să se bucure de vremea frumoasă şi să ajungă, cum o putea, la un vechi prieten care locuieşte într-un cartier mărginaş, unde are o locuinţă de pământ. Nu s-au mai văzut de aproape un an şi îi este dor să mai depene împreună amintiri, să mai afle noutăţi şi să îndepărteze, măcar pentru câteva ore, urâtul singurătăţii.
Pregătirile pentru această temerară călătorie, o adevărată aventură pentru orice om atins de aripa nefastă a decrepitudinii, le face cu tot dichisul: hainele cele mai bune scoase din şifonier, impregnate cu miros înţepător de naftalină, ghetele cam scâlciate, de o vârstă incertă, pălăria gri asortată la pardesiul decolorat şi tocit, croit după moda anilor ’80, mănuşile pentru a-i diminua răceala necontenită a mâinilor osoase, umbrela (niciodată nu se ştie cum va evolua vremea) şi bastonul, nelipsitul său sprijin de care nu se mai poate lipsi şi pe care i l-au făcut cadou colegii când s-a pensionat.
Înainte de a ieşi pe uşă, în oglinda înceţoşată şi-a mai revizuit încă o dată aspectul vestimentar, treabă de care altădată se îngrijea Mărioara, tovarăşa lui de viaţă, Dumnezeu s-o odihnească. Ce inspecţie riguroasă îi făcea ea înainte ca el să plece undeva! Chiar dacă trebuia să meargă doar până la piaţă, cale de o staţie de tramvai, el trebuia să arate impecabil. Uneori când era grăbit sau abătut refuza să-i accepte pretenţiile şi atunci se iscau discuţii şi reproşuri. I se pare că şi acum o mai aude: „Că aşa eşti tu, încăpăţânat şi neglijent. Puţin îţi pasă dacă arăţi ca un salahor şi nu ca un domn, cunoscut şi respectat. Că lumea pe mine mă condamnă, nu pe tine. Zice că eu nu sunt gospodină şi nu mă îngrijesc de felul cum iese în lume soţul meu, care nu este un fitecine…”.
De mai bine de un sfert de veac nu mai are cine să-l certe, să-i poarte de grijă, să-l aline cu mâncături felurite şi gustoase, să-i facă tot felul de prăjituri după care el se dădea în vânt, să-i aline rănile sufleteşti produse de loviturile vieţii…
Mergând gârbovit şi cu paşi târşâiţi spre staţia de tramvai, nimeni nu îl ia în seamă, întâlneşte numai figuri necunoscute, ca şi cum s-ar afla într-un oraş străin. De fapt, nu-l mai miră acest lucru. Acum 20-25 de ani când mergea pe stradă sau când ieşea în parc să-şi încânte privirile cu arborii ornamentali şi cu florile multicolore, să inspire în voie aerul proaspăt şi parfumat, întâlnea la tot pasul foşti colegi, cunoscuţi, foşti elevi, avea cu cine schimba o vorbă, privea cu îngăduinţă şi simpatie jocurile gălăgioase ale copiilor veniţi aici cu părinţii sau bunicii, încercând astfel să-şi stingă dorul de proprii nepoţi, aflaţi la mii de kilometri distanţă de ţară.
De câţiva ani, de când suferinţele şi neputinţele s-au înmulţit este nevoit să stea mai mult în casă iar relaţiile cu lumea s-au redus dramatic. Mulţi dintre foştii colegi au părăsit această lume iar vechile cunoştinţe s-au împuţinat şi ele.
Ajuns în staţie, nu are curajul să pătrundă în mulţimea de călători care aşteaptă tramvaiele, troleibuzele şi microbuzele. Nemaifiind oră de vârf, o bună parte dintre acestea s-au retras la depou şi garaje iar puţinele care au mai rămas pe traseu sosesc în staţie la intervale mari.
Bătrânul aşteaptă răbdător să se
mai rărească gloata ca să poată urca şi el într-un troleibuz cu care să meargă până în Tg. Cucu de unde urmează să ia alt troleu care să-l ducă la destinaţie. După două, trei încercări ratate din cauza bulucelii de la uşile de urcare, el fiind îmbrâncit şi dat la o parte, a reuşit în cele din urmă să se urce într-un troleibuz.
Soarele se apropia de crucea zilei când a ajuns în nodul de circulaţie din Tg. Cucu. A aşteptat mai întâi acolo sosirea troleibuzului care să-l ducă până la prietenul său. Dificultăţile de vedere îl împiedică să vadă de la distanţă numerele afişate pe parbrize. Trebuie să întrebe mereu pe altcineva ce număr de troleibuz soseşte în staţie. Agitaţia şi înghesuiala, precum şi graba şoferilor, l-au făcut să rămână multă vreme în acest loc.
Sătul de atâta aşteptat şi de stat în picioare, şi-a amintit că este un tramvai care îl poate duce până în apropierea străzii unde locuieşte amicul său. Cu paşi mărunţi şi nesiguri s-a îndreptat într-acolo. Ca un făcut, şi aici era lume multă, nerăbdătoare să prindă un loc în tramvaiele care soseau.
Între timp, soarele trecuse bine de cumpăna zilei încălzind cu multă dărnicie aerul şi asfaltul. Lui Dumitru Dascălu i se făcuse cald şi îl încerca o stare de oboseală, mai ales în picioare, şi de uşoară ameţeală. A început să caute cu privirea un loc unde s-ar putea aşeza să se odihnească puţin. O doamnă tânără i-a oferit locul pe unica bancă existentă în staţie. Moleşit de căldura razelor piezişe şi de oboseala acumulată, a aţipit, sau doar i s-a părut lui, fapt este că, revenind la realitate, a observat că astrul zilei alunecase binişor pe jumătatea a doua a drumului său spre asfinţit.
Gândurile au început să i se învălmăşească şi să-l neliniştească. După multe ore de când era plecat de acasă nu ajunsese nici la jumătatea drumului spre destinaţie. Când a trecut atâta timp?
Altădată ajungea una, două la bunul său amic sărind dintr-un tramvai în altul sau dând fuga după cel ce era gata să plece din staţie. Acum…
Acum stă şi chibzuieşte dacă mai are timp să ajungă în cartierul mărginaş, să stea câteva ore împreună cu prietenul său de o viaţă, sau să întoarcă acasă. Inima îl îndeamnă să-şi continue drumul pentru că nu se ştie când va mai fi o zi atât de frumoasă, atât de potrivită pentru o plimbare. Gândurile însă îl avertizează că înserarea l-ar putea prinde pe drum, ceea ce pentru vederea lui puţină înseamnă o adevărată catastrofă.
Aflat în această dilemă şi analizând cu încetineală alternativele, câteva dintre vagoanele de tramvai cu care se poate întoarce acasă i-au trecut pe sub nas şi în staţie au început să se adune iar mulţi călători.
L-a ajutat un tânăr binevoitor (mai sunt şi din aceştia, gândi el) să se urce în tramvaiul de întoarcere iar un adolescent i-a oferit locul. Cu puterile sleite şi cu golul în suflet că nu şi-a dus până la capăt îndelungata sa dorinţă, a început să deşire încă un fir din ghemul amintirilor… Când familia îi era întreagă, când cei doi copii erau sub aripile grijulii şi ocrotitoare ale lor, ale părinţilor, când activitatea didactică le absorbea cea mai mare parte din timp şi din energie, viaţa le era burduşită de griji, sensuri şi idealuri. Şi era bine…
Furat de amintiri care îl asaltaseră, era pe punctul să depăşească staţia de coborâre. De această dată l-a ajutat să se dea jos din tramvai o fetişcană potrivit de înaltă, dar vânjoasă şi parfumată, cu un chip asemănător cu al soţiei, aşa cum era ea când a cunoscut-o ca adolescentă şi s-a îndrăgostit de ea pentru totdeauna. Câţi ani or fi trecut de atunci? Iar le-a pierdut şirul.
Un scurt popas pe o bancă aflată la marginea interioară a trotuarului l-a ajutat să se odihnească, privind şuvoiul de lume ieşită la plimbare sau după treburi, care se scurgea în ambele sensuri.
Culoarea purpurie apărută pe cer înspre apus îi aminteşte lui Dumitru Dascălu că soarele se pregăteşte să-şi încheie celestul drum şi că în curând umbrele înserării vor pune stăpânire pe întreaga fire…
Cu ultimele puteri, porneşte spre blocul în care vieţuieşte de aproape o jumătate de veac, spre locuinţa în care nu îl aşteaptă nimeni şi în care îşi duce povara anilor şi crucea singurătăţii. Scrisorile şi fotografiile primite de la copii şi nepoţi, aflaţi peste mări şi ţări, sunt puţinele raze de bucurie care îi luminează din când în când, sufletul înnegurat. (Vasile FETESCU)

Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Când amatorismul primează profesionismului      [Editorial]
de Ioan Rotundu
Nu-i nimeni      [Poezie]
de Constantin Bojescu
Articolul      [Proză]
de Traian Calancea
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Viorel Buliga
Carte poştală      [Schiţe]
de Elena Florica Şuster
Dis de dimineaţă      [Schiţe]
de Viorel Buliga
Naşul      [Proză]
de Traian Calancea
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Constantin Bojescu
Românul şi periuţa      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Aventură      [Proză]
de Vasile Fetescu
Oaia social-democrată      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Moldova literară      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei
Mihai Munteanu – Antologia versurilor dragi      [Scrieri documentare]
de Ionel Bejenaru
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Dumitru Lavric
Bărbaţii altor femei      [Proză]
de Elena Cardaş
Amintiri cu chipuri, locuri şi întîmplări      [Schiţe]
de I.D. Lăbuşcă
Locuri şi legende      [Scrieri documentare]
de Dumitru Lavric
Lacrima ploii      [Reportaj]
de Adelina Fulga
Eseu cu… fericirea în dragoste      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Petru Manoliu – un mare eseist şi publicist remarcabil      [Eseu]
de Paul Ungureanu
Pupăza din tei      [Poezii şugubeţe]
de Dumitru Monacu
Insulte grave      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Răspundere      [Poezii şugubeţe]
de Ion Pribeagu
Crocodilul de Botoşani şi Moş Nicolae 2005      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
Cartea cu anecdote circumscrise      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Birtul lui Radu      [Schiţe]
de Ioan Rotundu