Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Bunicuţul
[Proză]
de Viorel Buliga [alte lucrari ale acestui autor]
Văzând că-i era scris pe frunte să se lupte cu bătrâneţea cea plină de boli de unul singur, căci femeile din viaţa lui fugeau sau erau fugărite toate de o forţă misterioasă pe care nu şi-o putea explica în nici un fel, Spray îşi amintea uneori de bunicul său.
Acesta rămăsese văduv încă de tânăr şi singur îşi crescuse cei şapte băieţi ai săi. Bineînţeles fără nici o mulţumire sufletească.
Căci copiii, crescuţi în lipsuri materiale, murdărie şi muncă peste puteri, se făcuseră răi ca nişte câini şi-şi urau părintele de moarte, socotindu-l singurul vinovat de destinele lor nenorocite.
Bunicuţul fusese un viteaz şi jumătate se luptase cu mari greutăţi ca să-şi întreţină familia, dar când ajunsese bătrân-bătrân, eforturile şi amărăciunea îndelungate îl dărâmară complet şi arăta foarte rău ca om.
Din această cauză, lumea îl poreclise moş Epavă, uitându-i adevăratul nume. Şi unde se ducea în dreapta şi în stânga, numai aşa era strigat: moş Epavă.
A tras el şi aşa de viaţă, ca de un elastic, să trăiască cât mai mult, dar într-o zi, l-a strâns şi pe el Dumnezeu.
Însă, cu un an sau doi înainte de acest eveniment, a păţit o mare ruşine, tot din partea copiilor săi.
Căci, cum am mai amintit, aceştia erau foarte răi, neomenoşi şi nu s-ar fi dat în lături de la nimic pentru a câştiga doi-trei bănuţi în plus.
Moş Epavă îi chemase odată în căsuţa lui, în mare taină, într-o seară şi după ce i-a servit din belşug cu vin, s-a urcat cu picioarele pe un taburet şi le-a zis:
- Dragii mei copii! Am încurcat-o rău de tot! Balamalele mi s-au ruginit, minţile mi s-au tulburat, chelia mi s-a lăţit cât o zi de post iar când mă uit în oglindă, rânjeşte la mine o spurcăciune de boşorog fără dinţi şi măsele de mi se face greaţă! Sunt disperat!
- Tataie, până şi împăraţii cei mari se damblagesc odată şi odată! De ce să nu te damblageşti şi mata? Ce, te crezi nemuritor? – îl repezi un flăcău.
Moş Epavă îl privi cu bunătate şi continuă:
- Deci spuneam că…
- Dă-i drumul mai repede, că n-o să stăm aici toată noaptea să-ţi auzim aiurelile! – se auzi altă voce plină de venin.
- … spuneam că, în viaţa mea am scotocit prin multe gunoaie, dar până la urmă am ajuns şi eu un gunoi…
- Foarte adevărat! Şi ne-ai chemat să ne împarţi averea înainte să-ţi dai ortul popii?
- Nu! Ani de-a rândul m-am chinuit ca un Sisif să pun deoparte vreo doi bănuţi. N-am mâncat, am umblat în zdrenţe şi tot am adunat. Ei, şi aceşti bani i-am ascuns sub pietroiul ăla din fundul grădinii.
Dar… uneori noaptea o visez pe Sfânta Parascheva. Şi, şi, şi… ea mă povăţuieşte să zidesc o bisericuţă lângă stâna de oi cu banii ce i-am pus deoparte. Căci locul acela se presupune că este curat. Ei, ce ziceţi de ideea mea, copii? Îmi daţi dezlegarea pentru acest lucru?
- Niciodată, tataie! – strigară băieţii într-un glas. Ei speraseră că vor pune ghearele pe banii bătrânului şi ce auziră, nu le fu de loc pe plac.
Începură să mârâie ca lupii, mai deteră pe gât vreo câteva halbe de vin proaspăt, în timp ce mânia le creştea în suflete, ca o grămadă de gunoi, ameninţând să explodeze din clipă în clipă.
- Niciodată! Noi suntem buni cât suntem buni, dar când e vorba de avutul nostru… Pe noi cui ne laşi? Ne-ai supt fiecare oscior cu zgârcenia matale şi acum ne laşi muritori de foame? E ce?
- Ca să fiţi plăcuţi lui D-zeu! – îndrăzni să spună moşneguţul cel pitic.
- Mofturi! Noi vrem izmene nu biserici! Ruşine că te-ai gândit în felul ăsta! – mai spuse unul dintre feciori.
- Fraţilor! – urlă deodată Ghiţă, feciorul cel mai veştejit. Deşteptarea vă zic vouă! Până când să mai suferim iobăgia ce ne-o impune un părinte du se-acasă şi toropit de moşnegăreală grea? Până când? Dacă n-am fi aşa de proşti cum de fapt suntem, ar trebui să sărim cu toţii pe Răpciugos – şi arătă cu degetul spre moş Epav㠖 să-l legăm fedeleş şi să-i facem într-un fel de petrecanie, să salvăm lumea de o pacoste. Bine că ne-a spus unde a dosit bănişorii. După ce scăpăm de el, împărţim frăţeşte totul, iar bordeiul îmi rămâne mie, că stau cu chirie la un chiabur ticălos. Ei, ce ziceţi de propunerea mea?
- N-ai gândit deloc rău! Nici noi nu avem la inimă pe tata. De când ne ştim ne-a făcut viaţa un Iad. I-o fi venit şi lui rândul să plătească! – spuseră ceilalţi copii.
- Dar cum scăpăm de cheag? – mai întrebă o voce.
- Simplu! Deşi el ne-a făcut, ne-a crescut etc., etc., trăind stă în calea fericirii noastre. E vinovat de sărăcia noastră lucie şi trebuie să dispară! – hotărî Ghiţă.
Şi cea mai dulce şi creştinească moarte este să-l aruncăm într-o fântână. Apa e curată ca
lacrima, iar el nici n-o să-şi dea seama când ajunge pe lumea cealaltă! E bine aşa, tată?
- Bine pe dracu!
- Acum să ne zici care îţi este ultima dorinţă. Are dreptul măcar la atâta lucru! – guiţă tata lui Spray, Iliuţă.
- Aş vrea să mor mai repede, să uit că am nişte copii atât de ticăloşi… suspină moş Epavă.
- Tătucă, unde-i lege nu-i tocmeală! zise Ghiţă în timp ce începu să-l lege zdravăn cu un frânghioi uriaş de mâini şi de picioare. Stai aşa, binişor! Ce te mai zbaţi ca un berbec? Că tot nu valorezi nici cât o ceapă degerată! Şi noi îi facem un bine că te scăpăm de chinurile bătrâneţii.
- Mulţumesc de o aşa pomană…
Apoi cei Şapte tovarăşi aduseră iar vin şi bucate şi continuară să bage în ei ca neumpluţii, ca să-şi facă curaj pentru crima ce vroiau s-o înfăptuiască.
Iliuţă, singurul dintre copii care-şi iubise părintele, nu acceptă cu nici un chip în sinea lui să îl dea hrană la viermi şi buruieni şi alte spurcăciuni şi se gândi la un plan prin care să-l salveze.
Era greu, căci îşi ştia fraţii, brute fără milă şi prostănaci.
Dar nu se dădu bătut. Deci le zise celorlalţi:
- Băieţi, uite ce zic eu. E încă devreme acum şi e periculos să-l lăsăm pe moşneag legat în casă cu noi., poate vine cineva şi-l vede şi am încurcat-o.
Eu mă duc să-l încui în pivniţă şi tot eu o să-l păzesc până la miezul nopţii. Atunci e numai potrivit să-l ducem şi să-l azvârlim în fântâna de peste drum a duşmanului nostru, Stelică.
- Du-te, măi! aprobară beţivii.
Iliuţă îi slăbi legăturile de la picioare lui Moş Epavă şi-l târî după el în întunericul nopţii.
Când uncheşul nostru se trezi afară, în aerul rece al nopţii, i se păru că a nimerit pe o altă planetă, aşa de fericit se simţi. Mirosi parfumurile grele ale grădinii şi nu se mai sătura să privească stelele de pe cer, frumuseţea nopţii de vară de peste tot. Doamne! Cine ar vrea să plece de aici?
Ăst timp Iliuţă îi tăie legăturile de la mâini şi de la picioare cu un cuţit peştişor şi spuse:
- Tată drag, eşti liber! Te rog să mă ierţi că am fost printre ei, dar numai aşa te puteam salva!
Şi îşi sărută tatăl pe ambii obraji.
- Ascunde-te undeva până mâine dimineaţă!
Moş Epavă o zbughi în lanul de porumb şi se făcu nevăzut, încă buimăcit de ultimele evenimente.
Iliuţă intra în casă şi începu să bea lângă ceilalţi, spunându-le:
- L-am potcovit bine! Hai să ne bucurăm că mâine vom fi cu toţii bogaţi.
*
Uncheşul Epavă sărise gardul la vecina lui, Ximfora. Aceasta nu ţinea câini în jurul casei, deoarece găzduia din când în când, în nopţile întunecoase, câte un beţiv necăjit, dornic de puţin amor ieftin.
În noaptea aceea, Ximfora nu putea dormi şi când auzi paşi lipăind în jurul casei ei, inima îi tresări.
În bezna chioară, deschise uşurel uşa de la intrare şi îl trade pe moş Epavă înăuntru, şoptindu-i cu dulceaţă:
- Dar o să mă iei de nevastă, nu? Aşa le spunea tuturor celor ce-i călcau pragul, dar din păcate, nici unul n-o lua în serios.
- Da, lighioană! – gând moş Epavă. Am să-ţi dau eu ţie măritiş de nu-l vei putea duce, vacă bătrână şi spurcată! Ce, m-ai găsit de fraier?
Eu abia îmi mai târâi izmenele după mine…
- Cine eşti, cine eşti? – ciripea văduva, plină de bucurie că mai este dorită de un bărbat oarecare.
- Ai răbdare! – îi răspunse boşorogul, dar văzând că n-o putea scoate la capăt cu femeiuşca înfierbântată ce tot îi sărea în cârcă, luă sforile care încă îi atârnau după el şi o legă zdravăn de mâini şi de picioare.
- Stai liniştită, draga mea, că e un joc, stai, nu te zbate, e o şuguială! Să vezi ce bine o să te simţi!
Apoi îi băgă în gâtlej o batistă răpănoasă ca să nu mai poată cotcodăci nimic şi astfel ambalată, o azvârli ca pe un sac de cartofi pe cuptor, iar el oftând uşurat, se trânti pe alt pat şi adormi ca un buştean, nepăsător la icnetele de dragoste ale cumetrei mustăcioase.
În zori de zi, el se prezentă la Poliţie unde puse la cale arestarea celor şase copii ai lui. De Iliuţă nu pomeni nimic,
Apoi, plin de gologani, poposi la biserica sătească şi îi donă domnului preot, cu menţiunea:
- Pentru băieţii mei. Să le dea D-zeu minte.
*
Cât despre Ximfora, ea fu găsită după două zile legată fedeleş şi ruptă de foame, de către factorul poştal.
Acesta avea „dureri de măsele” şi vroia, ca de obicei, de pomană, un păhărel de tărie.
- Cine a ost banditul ăsta, dragă Doamnă? Fără pic de inimă…
- Nu ştiu. A năvălit peste mine o arătare păroasă, în casa mea de femeie cinstită şi nu mi-a făcut nimic nimicuţa decât că mi-a înfulecat un întreg castron de pârjoale, mânca-l-ar focul să-l mănânce!… (Viorel BULIGA)

Comentariile cititorilor
cititor [06 April 2006 | 21:36:32]
Realism,umor,punct ochit-punct lovit.Asteptam continuarea
Prozator [23 July 2006 | 17:56:12]
Dorinta de imbogatire Atatea vieti a destramat/Si puritatea ne-a furat-o/Pacat,pacat,pacat,pacat.../
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Anamaria – Aura BEJENARU – o poezie scrisă cu „peniţă argintie”      [Poezie]
de Anamaria Aura Bejenaru
Bunicuţul      [Proză]
de Viorel Buliga
Memorii      [Scrieri documentare]
de Demostene Botez
Crocodilul de Botoşani şi Ziua Mondială a Păcălelilor      [Poezii şugubeţe]
de Ionel Bejenaru
Românul şi colţul ierbii      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Marea antologie a glumei evreieşti      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Urmaşii      [Scrieri documentare]
de Elena Florica Şuster
Găman Gogoman      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
La Cina cea de taină      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Grupaj de poezie      [Poezie]
de Doru Petrariu
Grupaj de rondeluri      [Poezii şugubeţe]
de Constantin Puiu
Sub izvorul poeziei şi al cuvintelor      [Poezie]
de Alexandra Ramona Baciu
Bunele moravuri au fost salvate de la dispariţie      [Pamflet]
de Costel Pricopie
CREZUL UNUI PESIMIST      [Poezie]
de Vasile Iftimie
Vâlva rătăcită      [Legende]
de Elena şi Octav Guţic
Eseu cu… Laleaua Neagră      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Dor nebun      [Poezie]
de Lavinia Anghel
Dicţionar special      [Analiză literară]
de George Manole
Eminescu copist la Botoşani      [Scrieri documentare]
de Nicolae Iosub
„Vestitorul”      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei