Era sfârşit de an şcolar şi Loredana avea de recapitulat toată materia la română, în vederea tezei, care era fixată peste o săptămână.
Multe griji îşi făcea Loredana cu privire la această teză, fiindcă ar fi vrut să ia o notă mare. La sfârşitul anului şcolar, plecau, împreună cu dirigintele, într-o excursie prin munţi, şi nu erau admişi în grup decât cei cu note de la 8 în sus. Aşa au hotărât ei, de comun acord. Loredana avea acum serioase probleme din această pricină, deoarece ea nu lua la lucrarea scrisă mai mult de 6. A luat un 7, într-o clasă mai mică, şi s-a minunat tare, atunci.
Temele şi tezele, în general, îi erau nesuferite Loredanei, fiindcă trebuie să scrie. Şi ea, cu scrisul, nu le avea. În primul rând, scria tare urât. Profesorii o certau din cauza asta. Apoi, fiindcă se grăbea să termine mai repede, mânca litere şi silabe sau cuvinte întregi. Iată ce scrie pe o pagină a caietului ei:
„Blatagul este un rman scis de sadveanul”
„La Dona Victoria şia pus în gân să-l găsesc pe Nicifor.”
„Ion este subect esprima pri sustativ” etc.
La teze, Loredana devenea agitată. Gândurile ei de destrămau, bombardate de intenţii obscure: îşi pregătea materiale pentru copiat, se mişca în bancă, să poată fura ceva de la colegul de bancă sau de la colega din faţă. Uneori, îşi striga vecina din rândul alăturat, să-i sufle ceva. Când se termina ora de teză, Loredana se trezea cu doar câteva rânduri scrise, şi acelea, Dumnezeu ştie cât erau de corecte…
În pauză se certa cu colegii, acuzându-i că sunt răi, egoişti, ameninţându-i, cu lacrimi în ochi, că nu va mai vorbi cu ei.
Teza aceasta, avea miză mare pentru Loredana.
Părinţii, văzând că fata se zbuciumă tare, au hotărât să o ajute. Au făcut rost de comentarii, au plătit scump unei cunoştinţe să le xeroxeze la dimensiunea unei fotografii 6/4, mama a avut grijă să-i facă o fustă cu plii, astfel încât, sub fiecare pliu, într-un buzunărel cusut anume, să încapă fiecare comentariu. În talie, fusta avea elastic, aşa că fata, ştiind unde se află fiecare copiuţă, o putea scoate
|
de acolo cu uşurinţă. Mama a pus-o să exerseze, ca să-i vină mai uşor.
Trebuie să ne dăm bătuţi, pentru că nici mie, nici Dumneavoastră, nu ne-a trecut prin minte o asemenea ingenioasă metodă. Cu alte cuvinte, ne considerăm restanţieri în domeniu… Ce va să zică, să-şi pună şi părinţii mintea pentru izbânda copilului să aibă succes.
Profesoara a pus subiectele pe bancă, în faţa fiecărui elev, i-a îndemnat să le consulte, şi, dacă au întrebări, să le pună la începutul orei, pentru ca, după aceea, să lucreze în linişte.
Loredana n-avea de pus întrebări. S-a bucurat, când a văzut că la punctul de literatură avea „Baltagul”. Ştia în care pliu al fustei este. A început să se foiască, pregătindu-se să scoată fiţuica. Dar profesoara s-a oprit în dreptul ei şi acolo a rămas ţintuită până la sfârşitul orei. Nereuşind manevra, a tras cu coada ochiului la vecin, poate-poate va copia ceva. Numai că el avea alt subiect. S-a înălţat puţin, să vadă ce are colega din faţă. Alt subiect! Măi, să fie! Cu toate materialele la ea şi să nu le poată folosi! Pentru ce s-au zbătut şi ea şi părinţii? Şi profa asta, ce s-a proţăpit aşa în dreptul ei?
Până la jumătatea orei a oftat, s-a mişcat, a privit fiecare elev, pe rând, apoi a încercat să-şi amintească ce învăţase. Însă gândul că deţine, pe copiuţă, subiectul tratat de nota 10, o împiedica să pună cap la cap ceva. A început, totuşi, să scrie. Prea puţin şi prost. Nu se lega nimic.
Când s-a sunat pentru pauză, Loredana era tot la prima pagină a tezei. Profesoara a adunat lucrările, începând cu a ei. Fata a izbucnit în plâns. A plecat de la şcoală, considerând că toţi colegii de clasă îi sunt duşmani.
Acasă, împreună cu mama, şi-a bârfit colegii, „care erau nişte sărăntoci”, şi pe „profă, care nici nu le predă bine şi care aşteaptă numai să-i cari”.
Pentru că n-a plecat împreună cu dirigintele şi cu colegii în munţii patriei, Copiuţa (aşa o numeau colegii) a plecat, împreună cu familia, pentru o lună, sur la Cote d’Azur…
(Maria BACIU - Vara lui Dănel)
|
