Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
Cu Popa, caii şi căruţa în baltă
[Proză]
de Gheorghe Chiţac [alte lucrari ale acestui autor]

Ca tânăr profesor în satul natal, mi-am făcut destui prieteni. Dar cu unul dintre ei a avut parte de o întâmplare tragi-comică.
În catul Vatra, după moartea preotului Cazacincu, a venit tânărul preot Mihai Gavril, care a stat cu chirie în casele familiilor Fasolă sau Popescu. Soţia preotului, cucoana preoteasă, s-a angajat şi ea la şcoală ca profesoară suplinitoare. Şi aşa, într-o bună zi, preotul Gavril s-a împrietenit cu mine şi cu un coleg de-al meu, Ghiţă Bostan. Între noi trei s-a legat o prietenie trainică. Uneori eram invitaţi la părinte acasă, eu împreună cu colegii mei, unde se organizau mese festive şi se servea în primul rând vin popesc. Alteori asemenea mese se organizau la mine sau la Ghiţă Bostan.
Preotul Gavril era un munte de bărbat, frumos şi cu un glas bisericesc foarte apreciat de credincioşii din sat. Nu avea şi nici nu are copii, iar soţia sa avea un suflet mare şi bun.
Prin anul 1971, la 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, preotul Gavril îmi propune mie şi lui Ghiţă Bostan să mergem cu el la patronarea zilei onomastice a preotului Haldan de la Havârna. Mijlocul de transport dus-întors era asigurat de preotul Gavril. Aşa că în ziua stabilită, după slujba de Duminică, ne-am întâlnit acasă la locuinţa preotului. După-amiază, pe la ora 17, a sosit mijlocul de transport comandat de preot, care era o căruţă cu doi cai negri, închiriată de la C.A.P. şi înzestrată cu un scaun cu spătar şi o pătură. Căruţa era condusă de un enoriaş din sat, pe nume Puşcaşu. Ne-am urcat toţi patru în căruţă şi am plecat spre Havârna. Drumul a fost parcurs normal şi după circa două ore a am ajuns la destinaţie. Am tras căruţa în curte şi, pentru prima oară în viaţa mea, am avut în faţa ochilor o casă parohială adevărată, mare şi spaţioasă, ale cărei interioare aveam să le cunosc curând. Am fost destul de bine primiţi şi pentru început am rămas uimit de două lucruri. Nu mai văzusem niciodată un salon pentru servirea mesei atât de mare şi impunător, iar alături un alt salon cu mese pentru patru locuri, unde preoţii, dar şi alţi invitaţi, practicau jocuri de noroc.
Nu-mi închipuisem până atunci că lumea putea fi chiar şi la acea dată, atât de bolnăvicioasă. Toţi preoţii prezenţi erau cu nevestele lor. La masă s-au servit meniuri şi băuturi dintre cele mai alese, despre care eu recunosc că nici nu auzisem. Un alt salon, tot atât de mare ca sufrageria, era destinat dansului. Căruţaşul s-a ameţit şi a adormit într-o bucătărie de vară.
După ce toată noaptea s-a mâncat şi chefuit, către ziuă s-a luat hotărârea de a ne întoarce acasă pentru că începea o nouă zi de muncă. Cum căruţaşul era mort de beat, cu greu noi am înhămat caii, l-am pus pe conducătorul atelajului în căruţă ca pe un sac, ne-am urcat şi, bine dispuşi, am pornit spre casă. Pentru că nu avea cine să conducă, din generozitate m-am oferit să fac eu acest lucru. Totul a decurs normal, până am ajuns la un pod, după care drumul o lua spre dreapta. Podul nu avea balustrade, iar eu nu aveam de unde şti despre calul din partea dreaptă că nu vedea chiar cu ochiul drept.
Eu am mânat caii normal, dar când am ajuns pe pod, calul din dreapta a călcat cu un picior alături, podul era şi îngust, şi s-a dus în gol. În mod inevitabil a tras căruţa şi pe celălalt cal, răsturnându-se în apă de la o înălţime de 3-4 metri. Am aterizat în apă, aşa îmbrăcaţi cum eram, însă mare mi-a fost mirarea că absolut nimeni nu a păţit nimic, nici chiar o zgârietură cât de mică. Spun asta pentru că în apa respectivă era pusă cânepă la murat, şi pentru a nu fi luată de apă era proptită, din loc în loc, cu nişte piloni din lemn. Ei bine, puterea lui Dumnezeu a făcut ca incidentul să nu aibă nici un fel

de urmări dramatice. Noi am ieşit din apă, dar caii erau în pericol de a se sugruma cu hamurile ce le aveau pe ei. Atunci, Ghiţă Bostan a scos un cuţit şi a tăiat gâtarele celor doi cai, salvându-i şi scoţându-i pe mal. Singura pierdere a fost că oiştea s-a rupt, iar pătura şi pălăria căruţaşului au fost luate de apă, în timp ce eu mă văitam că mi-am murdărit costumul meu cel nou.
Privind toată această scenă c-an filme, preotul Gavril s-a urcat pe pod şi cu mâinile în şolduri a început să râdă în hohote. Buna dispoziţie se datora chefului la care luase parte, dar şi faptului că în urma acestei întâmplări nefericite toţi am scăpat nevătămaţi.
Dar ce era de făcut în continuare? Se făcuse deja ziuă, era luni, lumea începea să meargă la câmp, iar eu şi cu Ghiţă Bostan, la ora 8, trebuia să fim la şcoală deoarece aveam ore. În apropierea podului cu pricina, acolo în câmp, se afla locuinţa unui cetăţean pe nume Corlăteanu. Am luat caii, care erau uzi şi tremurau de frig, şi am intrat în curte. Am bătut la uşă şi, după ce am explicat pe scurt ce ni s-a întâmplat, am cerut voie ca să adăpostim caii în grajdul său pentru a nu se îmbolnăvi. Lucrurile s-au aranjat foarte repede, caii au fost puşi la adăpost, unde li s-a dat de mâncare, iar noi ne-am cuibărit pe cuptor pentru a ne încălzi şi usca. Proprietarul a pus la fiert o oală cu vin şi a adus din pod un cârnat afumat şi o halcă de slănină. Aici era destul de bine, însă eu şi cu Ghiţă Bostan trebuia să fim la şcoală la program. Ne-am consultat şi am ajuns la concluzia că barem unul dintre noi trebuie să ajungă la serviciu. Am căzut de acord ca eu să merg la şcoală, iar preotul Gavril şi cu colegul meu să rămână acolo pentru a înlocui oiştea şi a scoate căruţa din baltă, era doar proprietatea C.A.P.-ului.
Am pornit spre casă, pe jos, unde aveam de mers cale cam de o oră. Peste costumul meu cel nou eu aveam şi un fâş care s-a murdărit când am căzut în apă. Am luat acel fâş şi l-am strâns în aşa fel ca şi cum aş duce ceva în el şi am pornit spre casă. Lumea care mă întâlnea se întreba cu voce tare de unde vine domnul profesor aşa de dimineaţă? Atunci, în acea clipă, mi-a venit ideea de a le spune că vin de la pescuit. Argumente aveam destule: eram ud, murdar şi posedam un mic bagaj, fâşul. La întrebarea dacă am prins ceva, răspunsul meu era că am câţiva chitici, arătându-le fâşul strâns grămadă. Explicaţia mea a ţinut până ce sătenii respectivi au ajuns la podul cu pricina şi au văzut cu ochii lor (căruţa era încă acolo) la ce fel de pescuit fusesem eu.
Am ajuns cu bine acasă, m-am dezbrăcat de hainele ude, am pus în priză un reşou pentru a mă încălzi şi mă pregăteam să merg la şcoală.
Când să ies pe uşă, dau nas în nas cu tatăl lui Ghiţă Bostan care, nu ştiu prin ce mijloace, aflase deja ceea ce ni se întâmplase nouă. Am explicat cum stau lucrurile şi unde se află feciorul său, după care am plecat spre şcoală. Şi aici am dat unele explicaţii, după care am intrat la ore, dar tot timpul tremuram de frig şi de spaima prin care trecusem.
Colegul meu şi cu preotul Gavril au înlocuit oiştea la căruţă, au scos-o din baltă şi după ce au cârpit hamurile cailor au pornit spre casă. Când au ajuns în marginea satului, s-au oprit la gospodăria familiei Vicol, unde nunta nu se terminase şi petrecerea era în toi.
Seara au trecut amândoi pe la mine şi împreună am mers la preotul Gavril să ne dregem cu un pahar de vin popesc, bucuroşi că suntem sănătoşi după cele întâmplate.

(„Întâmplări trăsnite, dar adevărate”, Gheorghe CHIŢAC)


Comentariile cititorilor
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Se plânge-n Paradis      [Poezie]
de Carmen Iacob
Confiscarea culturii      [Editorial]
de Ioan Rotundu
Bancuri evreieşti povestite de Florin Piersic      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Crocodilul de Botoşani şi tristeţile toamnei      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
M-a pus naiba să mă-nsor      [Folclor]
de Gheorghe Ţuculeanu
Pastilograme      [Epigrame]
de Mihai Schweitzer
Punctul cinci      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
„Cetatea Hotinului” (destin de istorie)      [Scrieri documentare]
de Haralambie Holic
Fânul lui Fuică      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
„Cuvântul Liber Dorohoian”      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei
Monografia folclorică a zonei Mitoc – judeţul Botoşani      [File de monografie]
de Ilie Pascal
Pledoarie pentru muzicalitatea lui Eminescu      [Analiză literară]
de Lucia Olaru Nenati
Lăudărosul      [Poezii şugubeţe]
de Maria Baciu
Sfârşitul cărţii cărţilor      [Proză]
de Mihai Popa
Grupaj poezii      [Poezie]
de Ana Elena Ababei
Elegie      [Poezie]
de Rodica Achiţei
A fost…      [Poezie]
de Roxana Aioanei
Strigat-am către tine, Doamne...      [Scrieri documentare]
de Necompletat
Amintiri cu chipuri, locuri şi întâmplări      [Proză]
de I.D. Lăbuşcă
Morţii      [Scrieri documentare]
de Ion Bobu
Ospăţ cucernic (II)      [Pamflet]
de Costel Pricopie
Cu Popa, caii şi căruţa în baltă      [Proză]
de Gheorghe Chiţac
Bărbaţii altor femei      [Proză]
de Elena Cardaş
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Elena Cardaş
Mi-e sufletul…      [Poezie]
de Necompletat
Legenda Sitnei      [Legende]
de Elena şi Octav Guţic
Dicţionar special (II)      [Analiză literară]
de George Manole
Citind „Despre limit㔠de Gabriel Liiceanu (V)      [Analiză literară]
de George Manole
Trei poveşti cu tâlc managerial      [Pamflet]
de George Manole