A fost odată ca niciodată o furnicuţă foarte hărnicuţă, care ajuta toate gâzele.
Într-o zi, regina furnicilor a auzit de această furnică şi a pruncit să fie adusă în faţa ei.
Când au adus-o, regina a vorbit aşa:
- Dacă vei îndeplini trei sarcini pe care ţi le voi da, vei primi drept răsplată pe fiul meu ca soţ.
Furnica acceptă.
- Bine, atunci! Uite prima sarcină:
Trebuie să iei din bradul de pe alee, de la fiecare creangă câte un con.
Furnica se duse în copac, unde întâlni gâzele pe care le ajutase. Amintindu-şi de bunătatea furnicuţei, acestea au ajutat-o să strângă toate conurile cerute de regina furnicilor.
Dupoă ce furnica a terminat sarcina, s-a dus la regină.
- Da, am observat! Dar cum ai reuşit?
- Păi, am fost ajutată de prietenii mei!
- Hmm! Uite şi a doua sarcină:
Trebuie să strângi din cel mai mare copac din dumbravă câte o frunză de la fiecare crenguţă.
Furnica plecă îngrijorată spre cel mai mare copac din dumbravă. În drum, ea s-a întâlnit cu gâzuţele din nou. Acestea nu au lăsat-o pe prietena lor şi au ajutat-o şi de această dată să strângă frunzele cerute de regina furnicilor. După ce a îndeplinit şi a doua sarcină, s-a dus din nou în faţa reginei.
- Nu pos să cred! Şi de data asta te-au ajutat prietenele tale, gâzuţele?
- Da, aşa este! Ele m-au ajutat.
- Dacă ai îndeplini şi această sarcină, mai trebuie să îndeplineşti una:
Trebuie să găseşti inelul meu în lacul din dumbravă.
Auzind dorinţa, furnica se îndreptă spre lac. Aici s-a aşezat pe o piatră, la marginea lacului şi se uita tristă şi îngrijorată în oglinda lacului. Văzând-o tristă, un peştişor pe care furnica l-a ajutat cu ceva vreme în urmă, a venit la mal şi a întreb at-o pe furnicuţă de ce este aşa supărată. Furnicuţa i-a povestit totul şi l-a rugat să-i aducă el inelul. Peştişorul i-a răspuns că regina nu a pierdut nici un inel, ci doar un cercel şi acela îl aduse imediat furnicuţei.
Aceasta îi mulţumi
|
peştişorului pentru tot şi se îndreptă spre castelul reginei. Văzând că s-a întors şi nu a îndeplinit ultima sarcină, a strigat cu furie la furnicuţă:
- Nu se poate! Treci din faţa ochilor mei!
Atunci furnicuţa fugi cu laccrimi în ochi, acasă.
Pe când plângea, trecu pe lângă casa ei fiul reginei. El o recunoscu.
- De ce plângi? O întrebă pe furnicuţă.
- Pentru că mama ta a ţipat la mine şi am fost gonită de la palat.
- Nu mai plânge! Cât aş vrea să nu mai am mama asta vitregă! Nu-mi place pentru că este o vrăjitoare foarte rea!
- Şi eu aş vrea să nu mai fie! Dar ea nu are vreo slăbiciune?
- Da, bineînţeles că are! Trebuie să poarte o bluză din urzici.
- Dar dacă vroiai să nu o mai ai ca mamă, de ce nu ai făcut aşa?
- Pentru că dacă bluza este făcută de o rudă, aceasta se transformă în piatră! Iar dacă vei spune cuiva ce faci, te vei transforma în broască.
Furnica nu mai stă pe gânduri şi se apucă imediat să lucreze la bluza de urzici.
Şi lucra, … şi lucra, … până când obosită a strigat către fiulreginei:
- Am terminat-o” spuse furnica.
- Acum coloreaz-o în alb!
Furnica o coloră.
- Ai terminat? Bravo!
Aceştea se duseră la palat, iar prinţul îi întinse reginei bluza, fără ca aceasta să ştie că este şi furnicuţa cu fiul ei.
- Poftim, mamă, o bluză! Spune prinţul.
Regina îmbrăcă bluza făcută de furnicuţă pentru că era foarte frumoasă. De îndată ce o îmbrăcă, regina simţi că se întâmplă ceva cu ea şi striga disperată cât o ţinea gura:
- Nuu! Ce mi-aţi făcut
Atunci furnicuţa a venit şi l-a luat de mână pe prinţ, iar regina urlând se transforma în nisip.
În aceeaşi zi prinţul a luat-o de soţie pe furnicuţă şi au făcut o nuntă de şapte zile şi şapte nopţi, ca în poveşti.
Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi şi toate furnicile din palat şi acum îşi amintesc de povestea furnicuţei.
Andreea Conţac
Ediţia 2007
|
