Jurnalul de dimineataJurnalul de Botosani si Dorohoi
 
 
Blogul lui Rotundu
La concert
[Proză]
de Viorel Buliga [alte lucrari ale acestui autor]
La o răscruce de drumuri, în faţa conacului unui om foarte bogat, se înghesuiau un pâlc de oameni, cu disperare.
„Cred că se dă ceva de pomană!” – îşi zise Spray şi se băgă şi el în mulţime.
- Se dă bucate sau bani? – îl întrebă pe un bătrân ce avea înfiptă o pâlnie uriaşă în urechea dreaptă.
- Nu, fiule! – răspunse surdul. Ne-au sosit medicamentele. Suntem cei bolnavi de muzică simfonică şi maladia noastră e foarte grea şi mortală! Poftiţi şi d-voastră!
Spray rămase la rând. Dacă se va îmbolnăvi odată şi el?
În jurul lui distinse bătrâne cu figuri solemne, doamne împodobite cu mult gust dar majoritatea singure şi o mână de tineri.
Viciul nu se uită unde loveşte! îi veni în minte. Aceştia toţi par un grup select…
Intrară în sala de concerte. Spray nimeri lângă o mamă şi o fiică care deja începuseră să bocească de la săreau cameşele de pe ele.
Ciudat! – se gândi el – se pare că acestea două sunt în ultima fază a bolii.
Pe scenă apăru un individ solid ce începu să urle şi să mugească ca un taur comunal spre o femeiuşcă care la rândul ei, speriată, începu să ţipe ca o sirenă de parcă o strângea cineva de gât. Femeia avea un bebeluş în braţe.
Cei doi plecară şi apăru o pădure ce părea un grup de violonişti cântând la unison. Ca ieşit dintr-o tobă uriaşă, un tunet anunţă apropierea furtunii. Vântul legăna copacii încoace şi încolo din ce în ce mai repede!
Un tinerel în cămaşă albă ce semăna cu Eminescu când era tânăr, apăru în stânga pădurii, cântând din flaut.
De cealaltă parte a pădurii, o tinerea, foc de frumoasă, căra în spate o boccea pe care scria „obiecte de maternitate”.
Ea auzea flautul şi ar fi vrut să ajungă la el, dar pădurea era deasă şi vântul se înteţea din ce în ce…
Din pădure ieşiră, înspăimântătoare, tot felul de dobitoace rele ţinând în gheare contrabasuri, violoncele şi alte instrumente şi începură să o urmărească pe zână, s-o lovească, să-i rupă hainele şi mâinile.
Ea aruncase bocceaua uriaşă şi se apăra cu o vioară mică. Dobitoacele o prinseră, o loviră de câteva ori şi o legară de o stâncă.
De partea cealaltă, Eminescu cânta din flaut aşa de frumos şi duios, că îmblânzise pădurea iar furtuna încetase.
El o aştepta pe fată, dar în zadar.
Flautul plângea, iar publicul din sală plângea şi el. Spray începu şi el să plângă de mila tinerelului.
Deodată fata strigă:
- Doamne! Scapă-mă de foame, tină şi noroi! Scapă-mă şi de oamenii ăştia cruzi şi nesimţitori şi lasă-mă să ajung la iubitul meu!
- Ha, ha, ha! râdeau pocitaniile din jurul ei.
- Doamne, îţi dau tinereţea mea, părul meu, ochii mei de diamante, lasă-mă să ajung la iubitul meu!
La aceste cuvinte, dobitoacele se cutremurară ca lovite de trăsnet şi căzură fără viaţă la pământ. Pădurea se despărţi în două şi o cărare se făcu între Eminescu şi zână.
Zâna căzu în întuneric, iar băiatul cu flautul în trombă mare de lumină, triumfător, veni spre cărarea spre fată.
- O, iubita mea! O, iubita mea! – striga el şi alerga spre ea de parcă avea aripi.
Ajunse la stâncă şi în hainele albe, era acum legată o bătrână grasă, cheală, cu ochelari negri pe ochi.
- Unde e Veronica mea? strigă încă înflăcărat flautistul. Îi simt mirosul, e aici pe aproape… Bătrânică bună, n-ai văzut-o pe porumbiţa mea?
- Eu sunt, dragul meu, nu mă recunoşti? – îi răspunse baborniţa cu glas subţirel.
- Da, da! Îţi arde de
joacă, ştiu! Dar eu, doamnă dragă, o caut pe Veronica mea! E o zână subţirică, blondă cu părul de aur revărsat până în pământ, iar ochii ei sunt albaştri şi curaţi ca două viorele…
- Eu sunt, eu sunt! Dragul meu Mihai! hârâi iar baborniţa. Vino şi mă strânge în braţe, tare, tare… Că te-am aşteptat de atâta timp!…
- Fugi de aici, Mumă a Pădurii! Ce tot cobeşti acolo? – se înfurie băiatul, căutând în toate părţile cu disperare.
Şi totuşi îi simţi mirosul, parfumul peste tot! Curios! Către babă:
- Dar ia stai! Hainele astea de pe mata îmi par cunoscute! De unde le ai? Poate le-ai furat?
- Nu, dragul meu, sunt ale mele! Eu sunt Veronica ta!
- Nu taci, babă vicleană, nu taci odată? – urlă Mihai desperat la culme. Spune-mi unde e minunea mea! Spune-mi că de nu, te omor! Ai auzit? Sau, poate chiar tu, Urâţenia Pământului, i-ai făcut capătul ca să pui ghearele pe veşmintele ei!
Da! Asta ar fi o variantă! Unde-i, spune-mi unde e?
- Dar eu sunt Veronica, nu înţelegi cretinule, nu-mi recunoşti glasul, vorbele, gândurile?
- Da, poate, poate… aduc ceva cu Veronica. Dar, nu! Ea era gingăşia întruchipată, iar vorbele se înfrumuseţau ieşind din gura ei, roşie ca rubinul, prindeau aripi şi zburau în jurul meu şi mă purtau cu gândul undeva departe, foarte departe…
Tu ai vorbele grele ca plumbul, îmi intră în suflet şi mă rănesc, îmi produc fiecare bălţi de sânge.
- De dragul tău am jertfit tot ce aveam mai scump, să fiu alături de tine…
- Taci, taci… că-mi răscoleşti în suflet vânturile nebuniei! Ca să nu te mai aud, am să-şi astup gura cu ţărână, femeie mincinoasă şi vicleană! Dalida!
- Nu face asta, iubitule! Dezleagă-mă măcar…
Dar Mihai, orbit de furie, îi umplu gura şi începu să o lovească cu flautul, peste tot până ce ea căzu moale ca o pasăre tăiată.
Se făcu întuneric. Apoi când lumina reveni, Mihai căzut la pământ văzu pe Veronica sa legată de Stânca Iubirii, stropită de sânge peste tot, moartă.
- Vai, ce-am făcut? – zise el. Dar nu te-am recunoscut! Doamne! Chiar tu erai? De ce nu mi-ai spus? Ba mi-ai spus, dar de ce nu mi-ai spus că eşti tu?
Cred că viaţa mea s-a oprit aici! Picioarele mele au prins rădăcini adânci lângă această stâncă! Nu mai vreau să plec nicăieri…
- Iartă-mă, Veronicuţa mea, frumoasa mea! N-am vrut să-ţi fac nici un rău!
Afară furtuna începu din nou. Fulgere turbate ieşeau din nişte tobe tot mai mari şi mai duşmănoase. Vântul răscolea încoace şi încolo tot decorul de pe scenă.
Mihai alerga înnebunit în toate părţile, urmărit de cinci femei în negru şi se reîntorcea la Veronica şi cădea în genunchi şi-i cerea iertare. Apoi iar se învârtea în cerc şi urla ca un nebun de se cutremurau cerurile…
Cortina se închise. Spectatorii din sală, majoritatea cu ochii roşii de plâns, se îmbrăcau şi plecau.
Ieşi şi Spray în aerul curat al toamnei. În faţa conacului boieresc nu mai rămăsese nimeni.
De undeva, din aceeaşi clădire, ieşiră tiptil şi trecând pe lângă el – şi ciobanul nostru căscă ochii ca două faruri – Mihai Eminescu şi zâna cea cu părul de aur, braţ la braţ, sănătoşi, privindu-se unul pe altul cu dragoste şi depărtându-se după un colţ de stradă.
- Ei, zise Spray, am plâns degeaba nenorocirea lor. Ei sunt bine mersi. Dar mă bucur că este aşa! Şi ciobanul până în satul lui merse uşor ca un fulg. (Fragment din volumul „Ciobanul Spray”, de Viorel BULIGA)

Comentariile cititorilor
Poet [23 July 2006 | 17:36:05]
Ca muzica simfonica e o putere/Nu prea se are in vedere/Sunt pentru porci margaritare/Sa-i condamnam,e bine oare?
Zavoianu Andreea [08 March 2008 | 22:13:52]
poezi
Autor:
Comentariu
Intruduceti in casuta text codul de securitate din poza de mai jos:
 
Cristian Bejan – un poet îndrăgostit de culorile toamnei      [Poezie]
de Cristian Bejan
Gazeta Dorohoiului      [Scrieri documentare]
de Gheorghe Amarandei
Eseu cu… noroc şi nenoroc      [Eseu]
de Cezar Vasilescu
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Mihai Munteanu
Crocodilul de Botoşani şi iarna 2006      [Poezie satirică]
de Ionel Bejenaru
Românul şi primele sărbători de primăvară      [Pamflet]
de Ionel Bejenaru
Marea antologie a glumei evreieşti      [Anecdote]
de Teşu Solomovici
Bogăţia lui Remus      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Actor amator      [Proză]
de Gheorghe Chiţac
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Vasile Iftimie
Perechea de mănuşi şi anii grei de puşcărie      [Schiţe]
de Ioan Rotundu
Tranzacţia      [Proză]
de Traian Calancea
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Oana Cătălina Ninu
La concert      [Proză]
de Viorel Buliga
Violonistul      [Proză]
de Andrei Alex Mihăescu
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Viorel Buliga
La rând      [Poezie]
de Constantin Bojescu
Discrete sacrificii pe altarul devotamentului      [Fabulă]
de Costel Pricopie
Grupaj de poezii      [Poezie]
de Doru Petrariu
Polemică între Mihai Eminescu şi scriitorii botoşăneni      [Scrieri documentare]
de Nicolae Iosub
Poezii şugubeţe      [Poezii şugubeţe]
de Constantin Puiu